Pe urmele… Facebook-ului – La o altfel de masă


Plutește un eres undeva printr-un buzunar de scenă că lucrurile ce poartă o altă tichie sunt cu totul noi și plăcute.
Molipsit subconștientiv de bunu-mi coleg, frate în multe năzbâtii aproape muzicale, m-am hotărât să desfac ambientul locului primei întâlniri ,,spațiale” în mici particule de mobilier și să le conjug la alte timpuri, cu oameni vechi, dar buni ca un vin dosit în pivniță o jumătate de veac, cu oameni și speranțe noi, acelea pentru o treaptă în plus. Fără tratamente preferențiale, dar cu pretenții, fără dezbateri, cu glasul fiecărui participant vibrând mai puțin gâtuit de emoție, o lectură dintre cele mai ordinare. Despre o astfel de inițiativă spusele n-ating cotele vreunui hiperbolism practicabil spre a mișca gândul colectiv și a-l proiecta spre conștiința istorică promițătoare de veșnicie, c-am luat obiceiurile mesei prezidențiale și auditorilor înscăunați regimental în față-i și i-am pus o încadratură trapezoidală, că am fugit de-o expoziție pusă-n vârf de moț a fost pentru că se pot încerca și alte perspective. Scriitorul o știe prea bine, percepe blazarea și-i rupe gâtul ca puilor de găină, lui, celui venit să pecetluiască, nu să șteargă de scame umărul celebrității, orice schimbare de direcție a vânturilor, orice cădere nouă de lumină pe retină îi deschide apetitul pentru o altă coardă vibrantă. Nu o arată, stă cuminte, observă, triază, îndosariază timpii, adună mustăți, umple borcane cu fructe de vorbă, le sărează, oțețește și îndulcește după gust propriu, rămâne inert la orice altceva străin de sine când dai să-i arunci o privire și-apoi…. Fulgeră, scânteiază, i se aprind cerurile și-i picură cuvânt cu cuvânt nesfârșite fraze. Precum muzicianul, creatorul de lume din litere are nevoie de verificări tehnice periodice, căci nu doar pentru sine rezonează, unda primordială ce-a provocat așternerea pe hârtie are aceeași obârșie, în toți și toate. Vine, își drege glasul și-și depune partea de suflet așteptând un semn, o tresărire în ceilalți, dar mai ales în propriile trăiri, se reîncarcă, se redeșteaptă.
Salonul Spații culturale nu dă altă impresie, nu creează furtuni oceanice continue în inimile participanților, nu se dorește cadru propice exaltărilor, exagerării, are, fără vreo regie sofisticată, aerul celei mai uzuale normalități, singurul ,,exces” fiind al conducătorului întâlnirii ce scoate din pălărie nume după o regulă de bun simț, oaspeții, mai apoi gazdele, autorii ce-și lansează volumele, recenzorii….
A se înțelege bine, o urbe cu patru membrii USR, cu vreo câțiva doctoranzi apropiați literaturii, cu pretendenți la aceste foruri, dar în primul rând la știința atingerii lor, cu inși ce n-au dorit vreodată mai mult de-un locșor în care să se simtă valorizați, dar mai ales utili, ,,defect” provincial necesar și fețelor ilustre, are nevoie de toți ai săi, buni, răi, citiți, necitiți, talentați, mai puțin dăruiți, are nevoie de cel puțin un spațiu în care să-și pregătească valorile, să le susțină, să le țină acasă. Să nu le uite!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share