Fărădelegea lui Călin – Pe urmele…


Să mai găsească cine? Para focului, apele, vânturile și… le luară! Două articole, două întâmplări cu tâlc.
A fost odată un patron, om cu frica lui Dumnezeu, dar cam nevricos când era nevoit să dea cu subsemnatul în fața organelor fiscale, judiciare…. Așa că-ntr-o bună zi, plecat pe drumul european, E85, al controalelor, înnegurat de atâta necaz, i-a dat prin cap că toate cele cinci elemente ale mamei naturii l-ar putea descătușa, i-ar putea aduce liniștea atât de dorită. A reușit. Din cauza ideilor lui cu permisiune momentană de… ,,sus”, un car de ani au luat calea raiului, au plecat spre lumină…. Astăzi o astfel de ispravă n-ar mai putea avea sorți de izbândă, la câte tipuri de fișiere se cer pentru funcționarea celei mai simple persoane autorizate, pare imposibilă ștergerea istoriilor faptelor de muncă. Totuși. Art. 34 dă ca viabilă o încurcătură greu de descâlcit în timp, un singur exemplar lăsat la cheremul nu tocmai cinstitului întreprinzător, fără a generaliza, lasă o portiță păgubirii celei mai vulnerabile particule economice: muncitorul. Subiectul, registrul general de evidență, este plimbat din alineat în alineat în speranța că siguranța lui are un temei logic. În câteva rânduri, ba. Al. 2 îl înregistrează ,,… în prealabil la autoritatea publică competentă…”, 3 îl lasă în aer – ,,… se completează și se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării și cuprinde…” toate datele angajatului, în 4 se repatriază ,,… la domiciliul, respectiv la sediul angajatorului…” Un astfel de document lăsat oriunde…. Parcă-l văd pe masa din bucătărie în timp ce ,,șeful” îl consultă cât timp mănâncă…, doamne ferește de vreun burger sau pizza, sosurile lasă pete…. Să-i mai ceară salariatul ,,… să elibereze o hârtie care să ateste activitatea desfășurată de acesta…” – Al. 5 sau să fie solicitat de inspectoratul de muncă ori alte autorități, când numele lui stă sub ascunzișul pastei de tomate.
Povestea doi. Primisem un vot de blam din partea unor colegi de cântat, iar decizia directorului de concediere m-a trimis peste drum de locul de muncă la ceea ce se numea odinioară ,,brațele de muncă”, în patria ,,marelui” Oprișan. În acel 2002, ocupând un loc la coadă, mi-a ajuns la urechi una dintre viziunile obtuze ale sistemului românesc: cerința insului era de a i se recunoaște vechimea de la două joburi. Prin prisma rațiunii chiar avea dreptate. Dacă poți duce efortul fizic al unui număr de două cicluri zilnice de opt ore sau măcar unul și jumătate, de ce să nu ți se facă dintr-un an doi, din 20 40? Din ce spuneam se mai naște o întrebare: cum iei de la fiecare job contribuții pentru pensii, etc, etc, dar la vechime consideri că se cuvine doar o singură înregistrare? Art. 35, citind doar primul alineat, ar forma cadrul corespunzător pentru rezolvarea acestei nedreptăți. Să recunoști că numai meseriile grele, condițiile de risc…, pot beneficia de scurtarea perioadei efective de lucru și programul de lucru dublu sau o dată și jumătate nu merită atenția și respectul cuvenite…. Însă Al. 2 îi dă la gioale mentalității novatoare și îndreptării, îngrădește fundamentul acestui cod – munca: ,,Fac excepție de la prevederile Al. 1 situațiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilități pentru cumulul de funcții.” Și-atunci la ce folosește Al. 1: ,,Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.”?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share