Fărădelegea lui Călin – A! Moru…


Să dai de pământ cu ocalele legislative, să le duci la casare, că-s rele.
Bucuria mi-a dispărut de pe buze, Art. 30 ivește bubele înțelegerilor și necesitatea bolnăvicioasă a legislatorilor de a disipa terminologia până la intrarea în bucla rațiunii tânte. Ce, n-ați participat niciodată la un concurs singuri și vorba noastră, ați ieșit pe locul doi? Nu se face anunțul cam așa: ,,Ministerul… scoate la concurs postul…”? Nu la asta se referă până la urmă, la examinarea ce notează prestațiile după un barem dinainte stabilit? Al. 3: ,,În cazul în care la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat mai mulți candidați, încadrarea în muncă se face prin examen.” Dacă citiți Al. 1, ,,Încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.”, 3-ul vă va părea normal, însă apelul meu este nu la două particule verbale jonglate după voia inițiatorilor frazelor, ci la înțelesul și rolul lor: concursul reprezintă pretextul, examenul unealta de lucru. Plus (que parfait) că paragraful face o discriminare, separă apele statale de cele particulare în mod abuziv și creează duble standarde. Când nu există de fapt.
Îmi permit să fiu selectiv, nu sunt la o analiză punct cu punct, mă opresc doar la chestiunile semnificative. Doar ce calificasem mintal Al. 1 din Art. 31 că ține în șah proaspătul angajat, când ar putea să-l supună dinainte la toate caznele postului și mă trezesc cu Al. 2 ce mă înghiontește să stau în banca mea, știu ei mai bine cui să aplice un astfel de tratament… Se face referire la perioada de probă, mai scurtă pentru executanți, cu o adăugire de o lună pentru conducere: 90 + 30. Rămân la părerea că un șef deștept poate scoate untul dintr-un muncitor în maxim două săptămâni, îi poate evalua competențele în câteva zile, în loc să-l intervieveze anterior dacă poate, știe și rezistă factorilor de stres, l-ar încadra în fluxul productiv, i-ar da timpi de lucru și pe baza lor și rezultatelor l-ar ține sau şi-ar lua singur tălpășița. Până la urmă, cu capul, mâinile ori picioarele tot un singur deziderat urmărește lanțul de activități economice: produsul final vandabil. SRL, intreprindere, supermarket, primărie și guvern fac lucruri și primesc o plată pentru ele. Sunt hârtii de completat, îi dai pălmașului cu sutele, trebuie să așeze la raft ouă și salam, îi dai căruț, îi spui cum și unde și-l vezi imediat cum ,,pilotează”, e sprinten, se moșmodește, face nazuri, comentează, mai cere, îl citești imediat. Deci, trei, patru luni sunt enorm de mult pentru decizia de a păstra pe cel selectat, dar, Al. 1 are acea formulare neobligatorie, ,,Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult…”, așadar, se poate face abstracție de ea. În situația Al. 2, normală și aplicabilă tuturor, proba elecției corecte pentru persoanele cu handicap se face exclusiv prin muncă efectivă timp de maxim 30 de zile. Am întins divagația pe aceste două alineate fiindcă mi s-a părut încă de la prima aplecare asupra Codului Muncii de acum opt ani, ca materie de studiu, exagerat ca cifre. Și incorect. Al. 3, chiar de scriptul ar risipi orice suspiciune, te ia pe nepusă masă în fața faptului împlinit, te alungă de la râvnitul loc de muncă cu cea mai rece abordare: ,,Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa orcăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.” 89 de zile fericit, în a 90-a găsești pe birou o fițuică roz, caligrafiată cu textul ,,Începând cu… a… 2000… contractul dumneavoastră de muncă încetează.” Atât? La revedere, alea alea, nimic?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share