Fărădelegea lui Călin – Na la mama, țâță!


Tentantă trecerea în fugă peste lucruri în aparență logice și banale, meteahnă a superficialității induse de prea uzul monotoniei, de ciclicitatea exasperantă cotidiană. Însă cum mă uit strâmb și mă scarpin în ceafă de fiecare dată….
Știm și noi, ziceți voi, ce scrie-n Al. 4 din Art. 31 este corect, acordabil oricărei rațiuni: ,,Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum și în contractul individual de muncă.” La o privire atentă…. Doar atât: nu uitați că depunerea ,,drepturilor” înaintea ,,obligațiilor” nu exonerează și nu conferă vreun avantaj, apoi, să nu picați în cursa punerii la comun cu ceilalți, să cereți în primul rând respectarea angajamentului luat în nume propriu, dar și acela cu rezerve, deasupra lui stă un drept fundamental inviolabil. Al. 5 aduce o nouă expresie despre arealul unde prea marele stat și-a propus să-și instaleze birocrația, trimite spre deducere că este inutil și incomplet: ,,Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, primele șase luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu. Fac excepție acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârșitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu o adeverință, care este vizată de inspectoratul teritorial de muncă în a cărei rază teritorială de competență acesta își are sediul.” Cred că se putea face aici o listă, cel puțin ca anexă, unde se puteau înșira acele meserii și termenii de perioadă de acomodare cu nevoile stricte, urmând, cum este firesc, a le adăuga pe parcurs pe celelalte și nu legi speciale, desprinderea din pluton a unor facțiuni verbale, normarea lor în particular creează nedreptățiri insurmontabile. Simplitatea unei propoziții de genul ,,Absolvenții de învățământ superior se supun rigorilor Legii stagiaturii.” ar fi risipit orice îndoială că tratamentul ,,inginerașilor” este diferențiat. Alineatul mi s-a părut fără rost în contextul actual, când, nici nu mai pupi o parte dintre notele de la facultate și niciun loc de muncă după dacă nu practici câteva luni pe an parte din meserie. A, în cazul în care ai terminat medicina și te angajezi constructor de poduri, da, trebuie să te supui unui nou ciclu de învățare, noilor operațiuni, dar mie îmi miroase tot a perioadă de probă. La ce bună adeverința, ce atestă și la ce se referă, ce cuprinde în conținut? De ce nu specifică de câte asemenea stagiaturi este nevoie dacă absolvi și alte universități sau dacă mai sunt necesare? Al. 6 îmi certifică presupunerile de inutilitate din urmă, risipa de vorbe: ,,Modalitatea de efectuare a stagiului prevăzut la Al. 5 se reglementează prin lege specială.” Nu era suficient doar acest alineat?
Ar fi fost culmea să țină angajatorul un ins pentru a se dumiri dacă-i bun sau nu pentru postul pentru care l-a solicitat fără să-i asigure minima decență de-a-i înscrie în carnetul de muncă perioada prestată în contul unui viitor contract încheiabil pe termen nelimitat: Art. 32, Al. 3 – ,,Perioada de probă constituie vechime în muncă.”
Perioade ce nu pot depăși, ca excepție, cadrul unui an de zile și, după calculul meu mediu pe unitate de post, trei, patru înscriși la examinarea potențialului profesional, și nu numai: Art. 33 – ,,Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru același post este de maximum 12 luni.” Dar alte calități determină ,,patronul” să pună rezoluția ,,Rămâi la noi!”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share