Cenaclul Alexandru Sihleanu – 10 Noiembrie 2017


ÎNTRE VREMURI ŞI VREMI SLOVA SCRISĂ DEVINE DOCUMENT

Vineri, 10 noiembrie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnim la Clubul „Femina 2”, la un eveniment editorial, lansarea cărţii „Copiii războiului”, Ed. Polirom, 2017, autor Varujan Vosganian.
Moderatorul întâlnirii, Constantin Marafet: „Bună ziua! Sunt onorat de prezenţa dvs. prilejuită de lansarea cărţii ,,Copiii războiului” scrisă de Varujan Vosganian. Suntem onoraţi fiindcă pentru a treia oară a ales Râmnicu Sărat spre a lansa acest roman de aproape şase sute de pagini. Varujan Vosganian reuşeşte o frescă a societăţii noastre din anii ’40, până în zilele noastre, cu tăieri de pensii şi salarii. Credeam că după ,,Cartea şoaptelor” nu va mai scrie o carte mai bună. Cea de astăzi va face carieră în literatura română. Nu o să povestesc subiectul, dar aș putea să vă spun câte ceva despre Matei, ofiţer de securitate. Vrea să ne arate omul şi uniforma. O să găsiţi și un alt personaj, Marie, extraordinar. Întâlnim descrierea oraşului Craiova, cu cimitirul oraşului. În ,,Cartea şoaptelor” vom găsi descrierea Focşaniului, de unde a plecat la Bucureşti, la ASE şi etc. Porneşte cu o dexteritate de adevărat maestru al condeiului. Uitare, răzbunare, iertare sunt cele trei elemente ale cărţii. La Râmnicu Sărat se va vorbi peste vremi şi vremuri despre această lansare. Dna Bahna, prof. la Colegiul Naţional ,,Alexandru Vlahuţă” şi critic literar, cred că s-a pregătit să vă spune câteva cuvinte.”
Mioara Bahna: „Am terminat cartea azi-noapte la ora 3:00. Îi spuneam dlui Vosganian, când am auzit de scriitorul Vosganian m-am gândit la omul politic, am luat prima carte şi am zis: Varujan Vosganian este un scriitor mare, şi proza, şi poezia sunt bine scrise. Politicianul trage de picioare pe scriitor. Cine ştie ce politică a făcut Dante? Are măiestrie, are cultură. Este un scriitor mare, dar mai aşteaptă până la Premiul Nobel.”
Constantin Marafet: „Interesant. Mi-a adus aminte de un pasaj: ,,Suntem fiii mamei noastre, tatăl este războiul”. M-a dus automat spre Camil Petrescu, ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Reuşeşte să ne transpună în acea epocă dură. Varujan Vosganian vorbeşte despre soldatul necunoscut, căruia vrea să-i dea un chip. Poţi să-l creionezi, dacă ai fi pictor. Toate personajele vorbesc printr-o descriere, minuţios scrisă. Vreau să semnalez prezenţa în sală a dnei senator Sbîrnea Liliana, alături de viceprimarul Ştefan Torcărescu.”
Liliana Sbîrnea: „Sunt onorată să particip la această lansare de suflet. Am auzit că dl Varujan Vosganian lansează o carte la Râmnicu Sărat, n-am citit-o şi aş fi vrut să am o profesoară ca Mioara Bahna.”
Ştefan Torcărescu: „Avem astăzi la Râmnicu Sărat un scriitor, un spirit, în persoana dlui Varujan Vosganian. Suntem onoraţi că îl avem la Râmnicu Sărat. Râmnicu Sărat are oameni care se înalţă la standardele acestei prietenii. Nu este prima dată aici, cred că şi-a făcut şi prieteni, şi îi mulţumim că a ales și orașul nostru pentru lansare şi îl mai aşteptăm.”
Constantin Marafet: „Romanul începe abrupt. Începe cu o scrisoare. Era vorba de o umilinţă extremă: ,,M-am căsătorit pentru a putea cumpăra penicilină.” Putem să ne regăsim în carte. Se află în sală un cantautor, Manea Agheană, pe care îl invităm pentru un moment muzical.”
Manea Agheană: „Ţin să-l felicit pe dl Varujan Vosganian. Din partea noastră ,,Jos, pălăria!” şi o melodie ,,Jos, pălăria pentru femei!”, melodie din repertoriul formaţiei ,,Mondial”, dedicată dumnealui.”
Constantin Marafet: „Mulţumim foarte mult! Dragii mei, cred că este momentul să dăm cuvântul autorului. Am încercat să creionăm, la prima citire: Îl iubesc ca scriitor.”
Varujan Vosganian: „Ceea ce se întâmplă, astăzi, aici, este simbolic pentru ceea ce se întâmplă în societatea românească. Foarte rar am vorbit despre cărţile mele. Este extrem de elocvent pentru vremurile pe care le trăim. Mai ales că a apărut instituţia distrugerii. Asupra mea s-au abătut mai multe valuri. Zilele trecute am dat chiar premii pentru glumele lor. România trăieşte vremuri cumplite. Trebuie să accepţi că unii nu înţeleg, ba chiar unii îţi vor răul. De la bun început vă spun, rar un popor care îşi distruge cu atât entuziasm elitele. Şi nu mă refer la elitele politice. Mă refer la martiri. Daţi-mi unul din ’45 încoace. Pot să fac o listă lungă, totuși, cu acei ce au ales sacrificiul. E un filmuleţ cu Ian Pala, în ’69 şi-a dat foc pentru că a protestat împotriva invaziei ruşilor în Cehoslovacia. Noi suntem nişte oameni care clamăm libertatea, pentru că o mie de tineri au murit. Noi vorbim despre realităţile de azi, când noi nu ştim de unde venim. Dta care eşti om de cultură, ce cauţi în politică? Ca şi cum ar fi acolo numai oameni care nu citesc. Ne distrugem elitele, creez despre ele o imagine diferită de ele, de structura care o emană, prieteni de-ai mei, cu care am împărţit tocana de legume. Eu, ca ministru, n-am mărit niciun impozit. Este o problemă mai complicată: românii nu au încredere în români. Când un om este demn de încredere, înseamnă că nu ştii totul despre el. Când apare ceva, te bucuri. În politică, când am intrat, erau oameni de litere, oameni care citeau şi puteam să închegăm o discuţie cu ei. Zaharia Stancu l-a întrebat pe Tudor Arghezi: ,,Maestre, v-a plăcut cartea? Ori culţi, ori desculţi!” Bine ar fi să se scrie un memorial al comunismului. Povestea cu ouăle o să treacă. Este o glumă. David Ricardo a scris în 1817 o carte. ,,Noi în Anglia creştem oi, portughezii au podgorii, fac vin. Nimeni în Portugalia nu a zis să ne distrugem oile. Dacă ne revenim o să putem realiza un consens.” Această carte este o modalitate prin care eu dau nume suferinţei. În manualele de istorie se vorbeşte despre învingători. În cărţile de literatură se vorbeşte de învinşi. Este un omagiu adus celor învinşi. În clipa în care moartea capătă nume, este suferinţă. În 1989 am stat faţă în faţă cu scutierii. În 1990 ne-am dus în Piaţa Universităţii. În 1982 era să fiu dat afară din facultate, noroc că secretara facultăţii s-a dus la decan: ,,Daţi afară pe şeful de promoţie?” şi am primit repartiţie la Fabrica de Spirt, unde am cunoscut oameni care fierbeau de două ori cafeaua, care plăteau datoriile la lichidare şi de la lichidare la avans. Există îşi un exerciţiu mediatic, astăzi, cu televizorul. Sunt emisiuni amorale, care induc confuzia. Noi vorbim mai mult despre călăi, decât de victime. Copiii învaţă la şcoală despre Ana lui Manole. Pe jertfa ei s-a construit o catedrală. Acum lucrurile s-au cam amestecat. Disputa dintre comunişti şi anticomunişti seamănă cumva cu cruciada copiilor. Ne-au împins din mers. Să fii anticomunist înseamnă să cauţi vinovaţi. Noi, în loc să fim anticomunişti, trebuia să fim modernişti. În loc să ne uităm în viitor, ne-am uitat la trecut. Ne-am trezit cu o literatură în braţe cu care nu am ştiut ce să facem. Cultura este o formă de comunicare. Tu scrii doar ca o secreţie endocrină, nu comunici cu oamenii. Cultura este o formă de dialog. Singura formă de comunicare care nu răneşte. Şansa noastră este cultura. Poate şi acum se nasc oameni care vor fi, peste ani, nişte somităţi. Avem nevoie de oameni care să comunice. Vă mulţumesc foarte mult.”
Constantin Marafet: „Enervant dl Varujan Vosganian, pentru că are dreptate. M-a impresionat discursul d-lui. M-a impresionat imaginea ,,Pomelnicului”. Urmează o sesiune de autografe.”
Sâmbătă, 11 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Aneta Pioară. Vă aşteptăm, cu umor, muzică şi… cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share