Căruța cu virgule – Cronică profană de… Salon


Apăi dragii miei, ce să vă mai povestesc io vouă? Că sunt unele lucruri cărora, oricât de bun povestitor ai fi, n-ai cum să le surprinzi farmecul original și originar.
Bunăoară io, (nu că aș fi io vreun mare povestitor) azi, după ce m-am uitat pe ,,pereții” virtuali, am ales să mă mai uit și pe pereții naturali, din ăia zugrăviți, aranjați și decorați… Și așa am poposit la Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, la deschiderea „Salonului artiștilor amatori râmniceni”. Dom’le, nu mă pricep io la finețuri de-astea, dar ca un privitor de rând ce mă aflu, m-am bucurat de ceea ce am văzut! Fiindcă, după cum vă spuneam mai devreme, pe pereții unei săli a Muzeului Municipal, stăteau frumos rânduite niște ,,postări” ale unor artiști râmniceni consacrați sau în devenire. Din perspectiva din care vă spuneam că mă aflu, am observat, în primul rând, că există viață și dincolo de Facebook! Există niște tineri, liceeni, care își dedică timpul lor și artei adevărate, pasiunii, muncii dincolo de click-ul cel de toate zilele. Iar asta nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranțe că viitorul nu e chiar așa cum credem noi. Pe de altă parte, am avut parte de surprize foarte plăcute, în sensul că am descoperit calități artistice incontestabile în tablourile unor persoane a căror meserie nu duce cu gândul la sensibilități artistice. Ceea ce demonstrează că e greșit să privim un om prin prisma meseriei sale, ci ca un cumul de calități și stări sufletești care-l compun. Câți dintre noi s-ar gândi că un medic oftalmolog de prestigiu, precum doamna doctor Lucreția Dediulescu, ar putea fi și un pictor de talent? Sau câți ar vedea un om al cifrelor, un contabil apreciat precum doamna Ioana Carmen Andrei, că ar putea transforma cifrele în culori pastelate? Și asta ca să enumăr doar câteva din surprizele plăcute de care am avut parte astăzi, la Muzeu.
Departe de mine gândul să minimalizez calitatea operelor expuse sau meritele celorlalți expozanți! Consider, după părerea mea neavizată, că fiecare își are strălucirea sa, în stilul propriu, consacrat deja, sau în căutarea acestuia. Astfel, artiști precum Nicușor Androne, Prof. Lucia Chivu, Ion Chivu, Angela Ciurumelea, Cornelia Ionescu Ciurumelea, Ecaterina Irimia, Dania Aida Mahagna, Prof. Daniela Petre, Lavinia Radu, Alexandra Șerbu, Elena Vișan, Andreea Hompoth. au colorat cu bucuria lor împărtășită cu generozitate nouă celorlalți, o secundă din timpul pe care-l trăim… Îmbucurător este și faptul că aici s-au întâlnit ,,școli” diferite de abordare și generații diferite, care, împreună, dau culoare vieții orașului prin ,,tușele” lor atent studiate. Și toate sub același acoperiș, acela al Muzeului Municipal, fapt mai rar întâlnit, într-o lume a formelor fără fond și a orgoliilor de mucava care ne fărâmițează existența.
Totodată, efortul și emoția artistică a celor amintiți este pusă în valoare cu dăruire și profesionalism de echipa Muzeului, a directorului Marius Neculae, lui Laurentiu Selegian și a celorlalți domni și doamne care au trudit la acest Salon și cărora le cer scuze pentru că nu le menționez numele, din propria mea neștiință…
Așa cum a spus și părintele Andrei Stefan-Costache în discursul său, există speranță pentru viitorul artei, culturii în general, la nivel local. Iar acele izvoare care se adună în pârâuri, apoi în râuri, fluvii, vor ajunge să spargă zăgazurile autoimpuse de o societate formalistă până la anihilarea creativității. Pentru că, astfel de acțiuni de promovare nu fac decât să stimuleze și să motiveze afirmarea acelor talente… latente, aflate în așteptarea momentului prielnic afirmării.
De aceea, așa cum a susținut Florin Ceparu, trebuie să privim și dincolo de asfalt, de infrastructura necesară dezvoltării urbane și să lucrăm asiduu și la ,,infrastructura” sufletului, pentru dăinuirea acestuia peste vicisitudinile vremurilor ce vor veni…
Probabil că astfel de acțiuni de suflet, pot părea o picătură într-un ocean de materialism pragmatic, însă, cred că tocmai ele ne fac să ne întoarcem în noi, în profunzimile sentimentelor tipic umane pe care suntem pe cale să le pierdem. Și probabil că acestea sunt printre ultimile ,,ancore” care ne mai țin să nu ne pierdem în derivă în imensa deznădejde din jurul nostru.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share