Pe urmele… Facebook-ului – Surtuc


Muzica. O fătucă despuiată zilnic de orice tegument nobil.
Înfoiată în urmă cu cinci secole, bibilită cu zorzoane crețuline, pusă la cură de ponderare cultă, a devenit ba țărancă cu trusoul fleașcă de horit și sârbit, ba țigancă cu sutienul duhnind a arome arăbești, clocite de atât frecuș al aceluiași condiment melodic, ori o janghină de vagaboandă căreia liceul i-a lăsat un ditamai buboiul în cap, exact acolo unde creierul funcționează pentru necesarul primordial de înmulțire. Alte noi specimene nu mai are tata, că v-ar da, la atât se reduce spectrul nostru muzical frecventabil la orice oră.
Ce nume, ce greutate, câtă educație pe chipurile și gestica marilor dirijori, soliști de operă, ce ținută sobră, ce ambient măreț, câtă intectualitate…. S-au găsit unii să de-a jos țolul festiv, să ducă stradivariusul în ultima bodegă pentru a i se cânta bețivului, nu contează din ce motiv ajuns să-și înece puținul spirit în otrăvuri etilice, temele monumentale adaptate la împărățiile tribale sătești. De la Eminescu la Enescu n-a scăpat vreunul necopiat, nereșapat, nerecover-it, de la greiere la ultima spiță de muzicant s-a cântat din buze până-n frunza codrului virgin în toate felurile.
Modă nouă. Banalitate servită la pahar însoțită de sunet de oaie melancolică, una dintr-o turmă de români. O să-l folosesc pe Costel al meu din alte povești ca să demonstrez ce sunt nevoit să suport de o vreme încoace, de când sacrul moment artistic a ajuns…. Costel este un actoraș de vorbe la care se râde, de obicei suit de nebun pe scenă, flecărind frânturi din viețile anoste și tembele ale unor nefericiți prinși pe picior greșit de semeni. Un caz de alternativă la plictiselile îndelung studiate și prezentate pompos sub egida rigidă a instituțiilor de stat, caz autodepășit de aceeași monotonie intervenită în expunerea singulară, ieftină pentru orice patron ajuns amfitrion cultural, cu palmares remarcabil, un motiv de împăunare cu ipostazele ,,after concert”, triate dintre cele cu nevasta, copiii, cățelul și…. Inovația nu convine însă întrutotul, într-un an, doi, pretențiile duo-urilor, trio… de conjunctură, încercate de patronașul nostru la sugestia mai vechilor trecători printre mesele lui, se vor vedea neîmplinite și zădărâte, plusul financiar refuzat pe loc. De ce Costel? Pentru că și Neluțu a purces vitejește spre a împărți bucățica lui de pâine cu niscai companioni, și Vasile. Însuși Cornel considerându-se un punct de legătură între muzică și spectator. Neluțu, Costel, Vasile, Cornel și invitații – o meschinărie, o treaptă egoistă spre…. Nimic. Garantez.
Câte alte exemple. Din admirație pentru artistul încumetat să facă puțină lumină în imaginația mea depun acest cuplu admirabil pe care mulți cârciumari l-au avut doar client: un uriaș Creangă și-un piticuț Eminescu.
P.S. – Uitam ce era mai important. Valeriu Sterian, după unele știri de culise, mai ciugulea din când în când câte-un șnaps, cu toată această meteahnă nu-i plăceau bețivii, pe cei proști nici atât, de aceea n-ar fi acceptat în ruptul capului să i se lălăie piesele. Mai ales în spelunci cu pretenție de săli de spectacol.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share