Pe urmele… Facebook-ului – Sectarul dezamăgirilor


V-ați pus ceasul deșteptător? În caz contrar hotărâți-vă repede, următorii ani n-are să mai sune vreodată.
Pesimismul mi-e incurabil, n-am reușit, cu excepții câteva, să mă dezbăr de prostul obicei de-a pune negru peste orice culoare de speranță. De multe ori chipul înșeală ochiul, dar mai ales gura ce deschisă dă impresii felurite, cele mai multe din panoplia științei nemăsurate. Intelectualii rasați sunt păcăliți cu ușurință din motive lesne detectabile: cunoștințele lor nu acoperă întrutotul informațiile primite. Nici nu se ostenesc să verifice. Apoi, înșiruirea cuvintelor este atât de logică încât paralizează orice alt raționament. Comoditate ucigătoare.
Eram hotărât să vă exemplific cum prostia se vede fără eforturi pe chipul unui tânăr moldovean zărit într-o triplă ipostază. Am renunțat. Vă prezint doar pe cei ale căror mine spun una și ascund contrariul. Spui român, spui indecis, sunt român și n-am putut să mă fixez definitiv asupra unei personalități căreia să-i rămân fidel. Timpurile au fost păcătoase, au debordat de inși din fiecare miime de tipologie, o gloată atât de plină de sine încât putea momi inclusiv cele mai evoluate specii extraterestre. Și cel mai greu lucru în aceste vremuri trecute, dar de dată recentă, a fost că niciunuia nu i se putea anticipa cumplita falsitate. Unu, doi erau evidenți, dar nu s-a sesizat destulă populație ca să le dea cu flit din start.
’89, ’90. Figuri noi îmbulzite la televizorul unde știam că fitecine avea interzis, astfel, am luat de bună, la rând, fiecare față. Vehemența lui Iliescu se citea muncitorește, stilul preocupat, neezitant m-a prins imediat, poveștile cu pulover ale ucenicului din sămânță de revoluționar, zâmbetul acela ce îngenunchia orice credință femeiască jurată înainte până la moarte. Era dificil să nu-i crezi, viitorul a dovedit: sinceri până la…. Al lor. Un dumnezeu de pământ, invocat de strungari când ratau o cotă, tractoriști când troaca nu le pornea din zori, militarii în termen de planton peste noapte, muierile când se trezeau fără ciclu…. Gândiți-vă, care dintre ele, normală, i-ar fi preferat sprânceana ,,doctă” a lui Câmpeanu sau surâsul englezit al lui Rațiu, ambele foarte puțin îmbietoare? Niciuna! Ele visau la don Juan, la prințul Petrică cel fără de gât, necum la boșorogi plini de bani…. Dacă i-au avut. Nimeni nu era în stare să spună cât de bogați…. La ora aceea nu gustase mai nimeni din eresul că primordială este averea, iar mai apoi micile plăceri….
Nu știa nimeni cu ce se mănâncă disimularea, citirea amprentelor faciale bagatelizau numărătoarea voturilor, impertinența lui Nica Leon, securismul rece al lui Gelu Voican, denunțarea publică tipic Dinescu-ciană, genul contabilului revizor din persoana lui Stolojan, șahistul din parc Radu Vasile, maistrul Dejeu, profesorașul de gimnaziu Constantinescu, Utc-istul Crin Antonescu, îngânfatul Năstase, fără de grijă Văcăroiu, tovarășa secretar de partid – secția femei – Rodica Stănoiu, fumătorul de carieră Ciumara, aviatorul Babiuc…, te duceai să pui ștampila fără să-ți pară rău, ce urma era previzibil.
După era roșie de tranziție, asezonată cu două, trei condimente capitaliste sălbatice, n-a mai fost așa. Candidații soseau din altă lume, ferchezuiala corporală le ștersese toate trăsăturile vizibile, măști inerte, imperturbabile, farduri sub care cloceau minciunile, curvăsăria, ticăloșia, răzbunarea, lehamitea de popor, hidoșenia omenească în formă agravantă, nevoia stringentă de ,,eu” și nimeni altcineva. Domnișorica bună…, da’ nici bordelul probabil că nu i-ar fi satisfăcut aerele, ajunsă șefă de Cameră, pleșcoianca noastră ingenuă dedată la…, Boc, mină de piatră, pitic de nu se-nfrică, Băsescu, universitar doctor de mimică și lacrimă, Tăriceanu, Ponta, tăntălăul de Geoană, Cristi Diaconescu, suferent de preacurvie doctrinară, mutre senine – fapte retrograde. Ooo! Funeriu, păr sur – minte albă, Frunze Verzi, binevoitorul Videanu – persiflantul de la ora 4….
Pionieri ai formulei după care se construiește politicianul ideal. Ultimii. Cei de azi sunt… grămadă și de la ei, că sunt dibuiți repede sau nu, așteptările întrec toate combinațiile rele existente. Nu ,,genunche”-le unui ministru produce atâta durere națională, ci idioțenia unor aberații ajunse literă de lege. Și-s abia primele!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share