Pe urmele… Facebook-ului – Ilișoi în persoană


Sub tricou s-a-nfipt o gâlmă unde se pupă armoniile costale și-și spun la revedere pentr-un prapur diafragmal. S-a-ncăpățânat nevralgic vreo două ore….
Ce-mi fug mințile la trăznăi! Mai ales când se încumetă la impulsuri de moment prietenii din listă. Celorlalți, vizitabili de ocazie, cu sugestie de la împărăție ori aduși de trepădușii de la curte chitiți că orice mișcă-n ograda cunoscuților trebuie musai a fi fără perdea. Parc-ar fi din generația de aur, copiii nea Nicului, dresați să imite gesturile ultime de-a despuia geamurile-vitrină ale centrelor de pâine, restaurantelor și magazinelor de desfacere a cărnii. Barem scorniceanul dorea să se vadă că nu se găsește în continuare nimic, spre a-și salva de la linșare complicii, șefii și vânzătorii, nu pentru demascarea mincinoasă clamată, dar aiștia dau storurile intimității la o parte din convingerea idioată că inițiativa este genială. Dac-ar ști ei cât rău produce și ce necazuri a iscat printre amicii mei…. Dar dacă eram cu toții de nație americană, dacă locuiam într-unul dintre statele americilor toate unite, nu se alegeau ei cu vrafuri de dosare cât turnurile gemene, o dată pentru indiscreție și-apoi fiindcă cu greu mai poți naviga printre ,,… s-a-mprietenit cu…”, ,,Lui… i-a plăcut…”, ,,… a reacționat la postarea…”.
Ok, programul lor, regulile lor, dar și dorințele noastre. Că să-i ferească concurența, să nu răsară unul mai deștept să le fure utilizatorii! Și n-a fost chiar trăznaie! Invitația Elenei, ascunsă-n mister, m-a determinat să apuc un gând cum că eu aș putea fi persoana nedezvăluită a fi actorul principal în lansarea promisă nu peste multă vreme, scurt, năstrușnic. Și mi-am văzut de ale mele. Amărâte de poziții ciudate adoptate de toți noii colegi de muncă, simțindu-se amenințați de schimbările promise nu numai mie, ci întregii noastre comunități locale. Eram în finalul crizei, resemnat, nădăjduind totuși că vreun dumnezeu va suci cumva lucrurile și fortuiți, toți cei din urmă, să se învrednicească la a înțelege că așa cum a fost nu se mai poate. Calculatorul, unitatea mea uriașă la care mulți holbează ochii și scot cuvinte de mirare, îl deschisesem din aceleași motive, îngreunarea sistemelor de operare și scoaterea untului din procesoarele și memoriile Ram ale tabletei Ipad2, știu, bătrână deja, nu singura supusă la caznele calculelor sofisticate, pentru editarea unui articol extras dintre paginile revistei Spații culturale, greu de manipulat în Word-ul update-at de curând, dracu’ m-a pus!, când….
Mesaj privat. Uzanțele caramaderești de rigoare și…. M-am speriat imediat după primul schimb de cuvinte. Adăugați acum prima frază din articol. Nici mai mult, nici mai puțin, Elena m-a rugat să prezint cartea lui Viorel, surpriza promisă, la Cafeneaua Artiștilor. Am înghețat. În primul rând că nu mă încumetasem încă la asemenea travaliu. De ce și cine sunt eu să-i fac preambulul unui ziarist deja aflat pe culmile recunoașterii naționale? După câteva minute de ezitare am stat la sfat în sine. Concluzia: nebun să fii să-ncerci un refuz!
Studiu. La început am conceput niscai șanțuri, să nu uit cum era acum câteva luni când eram încă un muncitor de doi bani eliberați pe încredere de beneficiarul lucrării la care mă încumetasem precum berbecul, apoi dă și mai scrie de-un antrenament, iar la final m-am pus cu burta pe carte în speranța că….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share