Pe urmele… Facebook-ului – Hagi, șut și gooool!


Transhumanța curvelor are aceeaşi motivație ca a autoturismelor: nimeni nu poate bănui câți de-ai baștinii le-au tăvălit pe şosele. Mingiile de fotbal dimpotrivă, după un şut mai zdravăn se dau la casare. Că-s puşti de le mai suflă-n băşică ca să le de-a dura la rându-le vreo săptâmână, moartea este inevitabilă, ,,dama de companie” se trece la pierderi iremediabile. Deci şi prin urmare, sportului de-o are în dotare o să i se poată scrie epitaful, cu o condiție: să sucombe acum, când încă se poate vorbi de bine fără regret.
Indisolubil parteneriatul om – mașină, mai curând femeie – mașină. Din fuga cailor putere axa carne – fier se catenizează automat, simularea de atracție a iepșoarelor bronzate, arar spuma laptelui, stă pe marginea șoselei și-și îmbie edulcorant mușteriii, dă minții imagini de-un impresionism ordinar: ceapă – mămăligă – țăran, neagră – romă – panaramă. Mașină – rablă – ciuruc. În sensul vechiturii, uzurii de-un nivel apropiat de maxim. Dar nu numai aspectul inestetic al celor două obiecte expuse lucrului prin pistonare, ci și al beneficiarului lor, un portret foarte ușor de conturat, pastișat după ambientul în care se scaldă toți: negru-ulei. Un ghiolban deprins cu desprinderea roților de camion, provenit din pătura rurală, cu unghiile îmbâcsite de zeamă de motor și palmele crăpate de uscăciunea cozii de sapă.
Mariaj perfect, incidental, surogat pentru gândurile înfocate, de nepus în practică acasă. Transferul către footbal a întregit subiectul. Paralela la paralelă am tăiat-o cu o secantă. Și-am ajuns de la balonul aferent gazonului la situația în care morția viață a acestei ramuri sportivo-afaceriste să se îndrepte către prăpastie. Și-ncă una. Toate. Așa-i când te cocoți în vârf doar o dată, din pură întâmplare, dintr-una ce genetic nu ne aparține. Am înțeles mecanismul, l-au înțeles până și dacii, fără un pic de sânge vecin ioc excelare, de aceea hoardele de străini pe gazonul lui Burebista. Doar că rețetarul pentru succes este un amestec din toate felurile. Dacă ne uităm și la ingredientele expirate, refuzate la controalele de calitate…. Ne putem face o idee de ce și în ale punctelor pe tabela de marcaj suntem comparabili cu țările lumilor din urmă.
După Hagi, cataclismul! Un imens gol ce nu s-a mai putut umple. Entuziasmul a pierit, nădejdea orgoliului național satisfăcut se zbate în van, banii grămezi sunt aruncați cu nemiluita fără să producă plus valoare. Deci, revenirea la amatorism pare singura șansă pentru supraviețuirea oricărei acțiuni, un antrenament atletic ponderat, o miză dintre cele mai mici, o bericioaică, o batere de umăr între combatanți și privitorii lor după fiecare dispută. O miuță în curtea școlii.
Cred că atât mai poate astăzi. Ah! Cine m-o fi pus să șterg articolul cu Simona Halep? Da-l caut imediat. Da’ n-are sens. Părerea mea a rămas aceeași. A ei…. O știm. Un soi de aroganță de autoapărare, pentru a rămâne bomboană la ghiers, parcă, din memorie, un ,,n-am nevoie de nimeni….” Totuși.
Vedeta celor câteva luni de vară a coborât, ca dihonia, cu foto și vorbe din micul ecran pe panourile prietenilor mei. Nu-i știu numele, nu am reținut. Ministru de justiție să zic c-ar fi, precis, cu aluniță și calviție evoluată, costumat și vorba unora: comunistoid.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share