Pe urmele… Facebook-ului – Amuca


Gest. Unul de recunoaștere că demult, se mai făcea nițică școală pe ici, colo.
Același citit acum doi ani, Viorel Ilișoi, culege ca oricare dintre noi mici instantanee, sperând a le reda semenilor demnități uitate, suspendate în tehnologia timpurilor, spre a mai potoli fuga cotidiană nebună. Curiozitatea m-a îndemnat să culeg ,,Liceenii la 80 de ani”, autoindus în eroare de citirea defectuoasă, mirat că în sfârșit nația română rămasă de căruță dă semne de luciditate și prin autoîndemn se oferă pe sine exemplu spre a-și perpetua etnia și valorile culturale. Așa credeam. Viorel, dară, suferind de bonomie, deschide un catalog vechi la Sibiu, cu ,,băieți” și ,,fete” și deapănă povești despre o, probabil, ultimă dată când 140 de inși din vreo sută nouăzeci de absolvenți de șapte clase mai pot urca treptele edificiului de învățământ împreună. Sau separat, drept este că odinioară sexele amestecate juvenil erau doar o chestiune de cel mult o promenadă, o ieșire la cinema sau o prăjitură la cofetărie, și ele într-o formă organizată, de grup.
Șapte clase, dar temeinice, spune același Viorel. O mai spun și alții. Prin bunăvoința lui Dănuț O.-B. am reușit să leg o generație de titlul-declarație al unui alt articol ce pune cap la cap părerile câtorva nume… mari, cu greutate în spațiul public la nivel educațional. Ce părere mi-am făcut….
Nu știu ce pregăteau școlile în perioada dintre războaie, nu mă apuc să verific ce înseamnă 16% dintr-un PIB ce nu era un criteriu de bunăstare, fiindcă nu era lumea pe atunci nici fericită până la extaz, nici sătulă până la a-și îndesa degetele pe gât de preaplin, nici îmbrăcată cât să te lase invidios până în măduva invidiei, din capitală până-n ultima margine de țară. Aș putea însă calcula simplu ce este cu ,,98% dintre tinerii care plecau la studii în străinătate” și ,,se întorceau acasă”. Un chiabur per sat, înmulțit, chiar cu datele actuale, cu 13250 dau tot atâția învățăcei preumblați prin universitățile străine, cele mai multe din Europa vestică. Întoarcerea aceasta la ocină nu se datora învățăturii ce ,,te pregătea să devii om cu educație civică și caracter”, aveau aici suficient material spre a supraviețui ,,boierește”, ci acestei ,,datorii” în baza căreia huzureau ani lungi prin berării și lupanare departe de patrie.
O ciozvârtă dintre cele regești, plătită ulterior scump, azi nu mai acoperă nevoile unui singur județ, întoarcerea clamată tot mai des de oameni ce n-au apucat gustul beneficiilor de acum 80-90 de ani, unii fiindcă nu existau, alții pentru că se hrăneau din sfârcuri sterpe, pline de țărână…. Cele trei nume, Filiti, Mușat – doamne și Manolescu sugerează că era mai bine, nu din motivul sanguin albastru propus de mine, ci în numele unor criterii….
Încep cu domnul Manolescu ca interpunere la doamna istoric Filiti ce adevăr grăita când în debutul articolului depus de digi24.ro declară că ,,Toate beteșugurile societății noastre se reduc la proasta educație.”, lucru care, după credința mea întărită, desființează imediat ceea ce după încearcă să preamărească și să reabiliteze: ,,E un pic naivă, dacă vreți, școala interbelică.” Continuă dânsul cu…: ,,ea era bazată pe discipline formatoare. Nu pe specialități!” Înțeleg ceea ce sugerează, însă fiecare disciplină este o specializare în sine, sinonimia este vizibilă în aceeași măsură și pentru stipularea formării. Știți că nu mă mulțumesc doar cu o singură sursă, numai că cele mai accesate sunt aproape identice și concluzionează tot cu ,,din 100, 98… se întorceau în țară.”, am găsit totuși, spaimă m-a cuprins, acele materii ce ajungeau pe masa examinatorilor, vreo 18 examene adunate la final de liceu plus bacalaureat, ce făceau din elevi adevărate mostre…. Trei sferturi din ei cam asta învățau, latină, greacă, literatură grea, istorie, științe naturale, biologie, geologie, filozofie, logică psihologie, astronomie…. Duceți-vă cu ele în agricultură, în industrie și comerț, în transporturi, spuneți-i angajatorului că ,,La nunta mea, a căzut o stea…”, probă atotcuprinzătoare pentru mare parte dintre disciplinele înșiruite, vă trimite, garantat, spre psihiatrie, este convins că pe pământ sunt toate cele ce-i vor aduce succesul financiar și implicit pâinea….
Teribilă experiență, traumatizantă, obositoare, de dat în boală, patrusprezece zile de coșmar dezvăluite de Jeni Acterian în ,,Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, dar și Mircea Eliade în ,,Romanul adolescentului miop”. Patru ore de testare continuă sunt un chin și nu un ,,Erau evaluaţi cu grijă şi bunătate. E o relaţie relaxată între profesor şi elevi. Se iau în seamă spiritul iscoditor, bunătatea.”, din spusele doamnei Filoti.
Eu cred destule, cred că acele câteva criterii pe care se fundamenta notarea finală, ,,spiritul de camaraderie, sârguinţa, voioşia, sensibilitatea şi onestitatea, calităţi care determină caracterul unui om şi pe care se punea mare preţ.”, ar putea redeveni viabile, dar numai pentru relații mai bune între noi, muritorii.
Adevărat este că discursul parlamentar clamat de Manolescu nu mai poate atinge nivelul intelectual al unor indivizi aplecați zi și noapte spre a se autodepăși, precum Maiorescu, Carp, Delavrancea, sigur ,,nu mai e aceeaşi limbă. Sigur, limba evoluează. Dar de data asta, a involuat.” Sigur, nu mai sunt nici oamenii, nici credulitatea oarbă după care s-au lăsat conduși. Și sigur în citatul următor al domnului Manolescu se ascunde un termen mai puțin academic: ,,… să le compare cu discursurile pe care le auzim noi, acuma.”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share