Fărădelegea lui Călin – Clauza de imposibilitate


Clasa a 4-a. Snagov. Lacul, debarcaderul, ștrandul, dalele peninsuliței de agrement pentru oameni normali. Un băț despicat la un capăt, o rămurică de câțiva centimetri lungime pe post de gură căscată a spintecăturii, vânare de raci pe marginea îndiguită. Fuga lor, că de-aia-s ce sunt, de-a-ndoaselea.
Să vrei tu, Dănuț, să te las la greu și nu pot. De-aia batem pasul pe loc, tocmai pentru că dăm înapoi, răcește. Ia închipuiește-ți că vin ăștia cu două articole noi, dar despre cele dinainte, vechi. Bun așa! Te duse Kim, îi zic de la obraz pe nume, că ce fac alții poate și el, în Pakistan. Presupunem. Dar fără să precizeze ce și cum pe-acolo. Ai plecat, cu regrete, cu apostrofări, cu…. N-a plâns fiică-ta la aeroport? Nu ți-a pus un pietroi în inimă? Ei, și Kim, tot tutuială, te bătuse pe umăr, te convinsese cu ,,Dănuțele, o să fie bine!”, cu salariu plătit în țară, întreg, direct în contul soției, plus cheltuielile tale directe acolo, masa, cazarea, transportul gratis și, o spun încet să nu ne-audă nimeni, o pakistaneză de-aia, știi tu, bonus, o dată pe lună. Un ochi boci, celălalt râse. Numai că acolo…. Biroul era în talcioc, cazarea într-o cocioabă acoperită cu stuf, da’ 4 stele, că atâtea se zăresc prin gaura din tavan, prânzul bogat…, tot ce mișcă…, pe degeaba transportul, însă ai renunțat să te tot poarte patronul ,,hotelului” în spate până la servici, de milă, el 35 de kile, tu triplu. Cât despre oacheșa la care erai abonat…, mai bine lipsă. Sau…. Ca bărbații. De-aia spun, uite, confrații noștri s-au gândit la toate: Art. 19 – ,,În situația în care angajatorul nu își execută obligația de informare prevăzută la art. 17 și 18, persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligații, instanța judecătorească competentă și să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare.” Aproape la toate, că-s din carne de om și ei. În Pakistanul tău singura ta ,,rudă de sânge” este ambasada, care, dacă ai noroc, o poți accede în viață, fiindcă multe-s pe lumea asta…. Apoi, dacă moare Kim, s-a dus naibii despăgubirea ta. Apropo, are nevastă? Dacă nu, propune-i să se-nsoare, să ai de la cine recupera paguba. Sunt eu cârcotaș, fiindcă Art. 20 specifică, generalist, că Art. 17 nu-i bătut în cuie, i se pot adăuga cu sutele litere, poate și din alfabetul pakistanez, ca lui, angajatului, să i se ofere cele mai bune condiții. Mă miră totuși, de ce atâta risipă de cifre…: ,,1) În afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice; 2) Sunt considerate clauze specifice, fără ca enumerarea să fie limitativă: a) clauza cu privire la formarea profesională; b) clauza de neconcurență; c) clauza de mobilitate; d) clauza de confidențialitate.”
Cuvinte de prisos, formulări când prescurtate – Art. 17, exces de scriere și repetiție inutilă – Art. 20, articole surplus – 19 și 20.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share