Fărădelegea lui Călin – Bagaje de… mână


Nostalgii. Mi-am amintit conținutul următorului articol al Codului muncii, recitindu-l am aceeași părere: ce-are una cu alta?
Reiterând chestiunea inexistenței perioadei nedeterminate contractuale și neinfailibilității oricărui înscris încheiat bi sau multilateral, Art. 21 este o extensie ilicită a unor relații dincolo de existența lor, un soi de urmărire să o numesc, spre deliciul multora, securisto-comunistă, de sorginte particulară, ce contravine oricăror principii umane. Cu toate binefacerile despre care se face vorbire la Al. 1: ,,La încheierea contractului de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorului său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.” Luăm un caz. Salariatul a muncit la acel patron 30 de ani, are 60, din motive… părăsește locul de muncă sau este disponibilizat. Contractul inițial stipulează că nu are voie să-și folosească cunoștințele și deprinderile fizice în domeniu, cam asta înseamnă prestarea din alineat, la o altă firmă cu același profil, în schimb primește x% din ultimul salariu. Nu știe altă meserie, nu se poate angaja la una similară fiindcă este singura, alta găsește la 500 de kilometri, nu poate lua ajutor de șomaj, pierde orice posibilitate de a adăuga ani, ultimii cinci până la pensionare, la cei munciți…. Al. 2 este de-a dreptul nesimțit. Păi dacă aia știa omul mai bine să facă, dacă îi pui interdicție și pe aerul pe care-l respiră, nu se cheamă că-l omori? Auziți ce sfruntare: ,,Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauza de neconcurență, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.” Aveam dreptate. Ăștia pun poprire pe țări fără să le aparțină. De aceea nebuniile economice hegemonice. Nu de aia se numește concurență? Nu înseamnă întrecere, câștigul celui mai cel? Eu mă gândisem la un 20 la sută, dar Al. 3 fixează la cel puțin jumătate din paraii luați în ultima jumătate de an ,,taxa” de confidențialitate și inacțiune. Să nu exubereze cel în cauză, Al. 4 îl readuce cu picioarele pe pământ: ,,Indemnizația de neconcurență reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil și se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.”
Chiar și așa, șase luni în afara procesului de muncă te scot iremediabil din viața socială a pieței de muncă și ritm. Doi ani este moarte curată. Art. 22, Al. 1, dă cele 48 de luni ca perioadă maximă de valabilitate a clauzei. Am văzut prea multe filme americane ca să nu cred în Al. 2: ,,Prevederile alin. 1 nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncă s-a produs de drept, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 56, alin. 1, lit. c, e, f, g și i, ori a intervenit din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului.” Să mai caut articolul citat, nefăcut încă la momentul concepției acestui 22?
Art. 23. Că nu poate interzice cu totul exercitarea profesiei. Păi dacă, aidoma lui Chaplin, un muncitor înșuruba contractual cu succes două piulițe deodată ca nimeni altul și datorită abilității depășea firme cu același profil și tu îi impui să nu mai practice exact această operație, nu se cheamă că nu poate să-și exercite profesia? Pentru Al. 2 întrebarea nu este cum poate rezolva problema, ci cu ce drept: ,,La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de muncă instanța competentă poate diminua clauza de neconcurență.” Contractul este supus legii, iar dacă are măcar un lucru incorect în conținut nu se pune problema diminuării, ci rezilierii în totalitate. De fapt, orice interdicție în privința voinței de a munci este nulă. Reparcurgeți Art. 3.
Păi nu tocmai ce opinasem că aceste clauze sunt nelegitime? Care daune? Art. 24: ,,În cazul nerespectării, cu vinovăție, a clauzei de neconcurență, salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizației și, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.” Hello! Avem instanțe, ele hotărăsc. Care salariat? Nu mai este angajat. Și dacă patronul cere câștigul preconizat pe motiv că altul i-a suflat caimacul ce face, își vinde țara ca să-i dea lui? Fiindcă mai sunt legi românești ce nu se sfiiesc să acopere prejudicii în numele cetățenilor săi. Și-apoi, unde mai este frumusețea capitalismului, unde urcușurile și căderile spectaculoase?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share