Căruța cu virgule – Psihologia distrugerii


De multă vreme asistăm la o adevărată isterie a distrugerii unor simboluri ale vremurilor trecute. După evenimentele din 89, pare că în România s-a deschis cutia Pandorei și din ea ies toate păcatele și relele acestei lumi, anume pentru poporul ăsta. Am dat frâu liber frustrărilor reprimate în atâția ani de comunism și astfel au ieșit la iveală manifestări de-a dreptul patologice.
Cred că, din punct de vedere psihologic(dacă nu chiar psihiatric!), suntem un popor bolnav! Bolnav de invidie, de megalomanie, de mitomanie, de avariție, manipulare, ipohondrie și multe alte boli. Dar cea mai periculoasă este autodistrugerea. Ne autodistrugem ca indivizi, pierzându-ne în neputința atingerii unor scopuri iluzorii, ne autodistrugem prin pierderea încrederii și respectului de sine, prin devalorizarea… valorilor personale, materiale, a simbolurilor naționale și spirituale. Bunăoară, la nivel material, am asistat la ștergerea de pe fața pământului a unor obiective industriale, fabrici sau complexe industriale, căzute pradă de două ori, odată ignoranței și jocurilor de interese ale celor care trebuia să le păstreze, iar a doua oară pradă hoției endemice, o altă boală… Trecerea de la sistemul comunist la cel actual, a făcut posibilă propagarea unor teorii diversioniste care au indus ideea că industria românească a fost una energofagă, depășită și neperformantă, deci trebuie distrusă.
Astfel, cum spuneam, au dispărut ca și cum n-au existat, investiții de miliarde din banii acestui popor. Iar în locul lor, în cel mai fericit caz, au răsărit simbolurile capitalismului sălbatic, mall-urile sau complexe rezidențiale. Și noi, ca râmniceni, am fost martorii acestui fenomen. Mai întâi a dispărut ,,Confecția”, locul ei fiind luat de un supermarket. Apoi, au urmat ,,Turnătoria”, ,,Conservele”, ,,Șuruburile”, ,,Țigaretele”, ,,Serele”, iar de curând și ,,Venus”-ul. Am constatat cu mirare câtă îndârjire și câtă atenție sunt necesare pentru a demola ceva! Dacă ar fi la fel și pentru a construi, am fi departe… Spuneam de Venus… După ce a fost într-o agonie prelungită, apoi într-o suspectă insolvență previzibilă, a urmat falimentul izbăvitor și acum, în final, demolarea. S-au tăiat cu frenezie tot ce era de tăiat. rampa de descărcare a vagoanelor, calea ferată industrială până la ultima secțiune de șină, adânc îngropată la vreun metru și jumătate în pământ… Conducte, rezervoare și tot ce mai era de distrus. Deocamdată, acest loc încă mai e vizibil însă nu va mai trece mult timp până când nici nu va mai exista vreo urmă că a fost ceva acolo… Ce va ,,crește” în loc? Nimeni nu poate să știe acum! Mai important e, se pare, că pe locul ,,fostelor” se ridică temple frumos luminate și colorate ale cheltuirii banilor, și luării minților poporului, nu obiective care să creeze locuri de muncă, aducătoare de surse de venit pentru traiul acestuia…
Nostalgicii dau din cap a neputință și resemnare, privind înapoi la ceea ce a fost odată industria din oraș. Tinerii nu au timp să-și pună întrebări despre trecut și privesc cu jind la un viitor ,,dincolo”… Oriunde, dar nu aici, în acest ,,oraș mort”, unde bătrânii sunt prea bătrâni, iar tinerii sunt prea vizionari… Cu toții însă, suferim fără să ne dăm seama de acea boală a distrugerii, în orice formă ar fi ea… Și nu se întrevăd semne de vindecare.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share