Căruța cu virgule – Pedagog de şcoală nouă


A început şcoala… Pentru unii e rutină, pentru ,,boboci” e ceva nou. Pentru toţi, însă, sunt emoţii mai mari sau mai mici, după caz. Curţile şcolilor-renovate sau nu- se umplu de larmă: impresii de vacanţă, bucuria revederii, lacrimi, ţipete, râsete, discursuri ,,scorţoase” sau nu, învăţători şi profesori cu braţele pline de flori şi feţe zâmbitoare…..
Aceste imagini se repetă în fiecare an şcolar, dar, dincolo de acest festivism se ascunde faţa mai puţin plăcută a învăţământului românesc. Frustrare, blazare, neputinţă, umilinţă, ignoranţă, inconştienţă, incompetenţă, dezinteres –şi lista cuvintelor cu ,,in’’şi ,,dez’’ar putea continua. Sunt cuvintele care definesc in mare măsură starea de fapt din sistemul actual de învăţământ. De la incompetenţa unor aşa-zişi ,,dascăli’’şi până la scăderea interesului tinerei generaţii pentru tot ce înseamnă fenomenul educaţional, toate astea alcătuiesc tabloul complet al învăţământului românesc,,modern’’. Asistăm de prea mult timp la o mare brambureală în acest domeniu. Aşa-zisele metode moderne încercate de fiecare individ care s-a trezit peste noapte ministru al educaţiei, i-au transformat pe copii noştri în cobaiii acestei nesfârşite perioade de tranziţie. Văzut din afară, de cineva care nu pricepe (sau nu se pricepe), pe lângă faptul că se vede o mare vraişte, partea cea mai proastă e că nici nu se întrevede un viitor mai bun, un capăt de drum al acestor nesfârşite încercări, experimentări. Un punct de la care să se poată spună:,,Gata ! Până aici am construit, am pus bazele a ceva solid, viabil, iar de aici încolo urmează acea stabilitate în care să culegem roadele, în care vom şti pe termen lung ce urmează ’’. Bineînţeles că această stare de lucruri e prezentă în toate domeniile societăţii, bineînţeles că nimic nu poate fi prevăzut în România de azi şi dintotdeauna. Problema e că este afectat un domeniu sensibil de care depinde viitorul copiilor noştri, cei de la care se vrea continuarea dezvoltării şi aducerea ţării ăsteia la un liman.
Pentru cei nostalgici dar şi pentru cei din generaţia de azi, am o scurtă poveste de spus : ,,A fost odată, o ţară în care, toţi ziceam că e rău, iar acum zicem că era mai bine, o ţară în care învăţământul era unic şi gratuit la toate nivelele. Acea ţară se numea şi se mai numeşte şi acum România. Şi în acea ţară, elevii purtau uniforme obligatorii şi nu făceau greve pentru asta, mergeau la muncă patriotică şi la culesul roadelor câmpului şi li se părea chiar ,,cool’’, dascălii erau respectaţi şi preţuiţi pentru munca lor, erau chiar idoli pentru generaţii întregi de elevi,chiar dacă erau ,,duri’’ uneori. Reuşitele elevilor, la toate nivelurile, erau o mândrie atât pentru elev cât şi pentru profesorii care l-au pregătit. Nu existau internetul, telefonul mobil sau multele programe tv.dar existau cărţile, pe care copiii le citeau cu nesaţ chiar şi la lumina lumânării în desele întreruperi de curent. Nu existau Becali, Salam, Eminem sau OTV, dar aveau idoli pe Eminescu, D’Artagnan, Laleaua Neagră sau Fraţii Jderi. Programul tv.era de doar 2 ore pentru ca ,,oamenii muncii’’ să se poată odihni şi să poată creşte productivitatea , ,,pentru propăşirea ţării pe culmile comunismului şi făurirea României multilateral dezvoltate…..’’
Sigur ,cei care n-au cunoscut acei ani nu pot crede astfel de poveşti sau înţelege aceste lucruri. Dar, până la urmă,au existat niste ,,cetăţeni’’ care s-au jertfit la Revoluţie -încă o mai numim aşa-pentru ca ei, generaţia de azi, să poată visa la maşini străine, să navigheze pe internet şi să se poată lăuda cu telefoanele de fiţe, să asculte manele la maxim şi chiar să înveţe după manuale alternative. Numai că, această libertate prost înţeleasă, a dat naştere la interpretări greşite din partea ambelor ,,tabere’’. Pe de o parte, elevii, care scăpaţi de inhibiţii, îşi dau frâu liber afirmării personalităţii într-un mod ce denotă, de fapt, o lipsă acută de educaţie, o lipsă a celor ,,şapte ani de-acasă’’, iar teribilismul, şi tupeul sunt duse, uneori, către limitele de jos ale bunului simţ. Agresează verbal sau chiar fizic pe profesori dacă aceştia nu le fac pe plac, făcând din asta un act de bravură faţă de ceilalţi ,,fraieri’’ din clasă. Profesorii, care, incapabili să-şi impună minimul de respect faţă de persoana lor, sunt depăşiţi de situaţie, umiliţi, blazaţi, resemnaţi şi acceptă tot ce li se întâmplă fără a mai reacţiona în vreun fel. De cealaltă parte, unii din noua generatie de dascăli sunt din ce în ce mai nemotivaţi, atât moral cât şi material, sunt lipsiţi de acea charisma atât de necesară în această meserie. Cei puţini dintre aceştia, care vor să se afirme cu adevărat în acest domeniu, sunt capabili şi au chemare pentru asta, se lovesc de birocraţia extremă, ignoranţa şi comoditatea din jurul lor. Aşa că de cele mai multe ori, greul e dus tot de cei din vechea generaţie, formaţi în timpul mult-hulitului sistem comunist. Avalanşa de suplinitori de-a dreptul incompetenţi face ca procesul de învăţământ, predarea în sine, să devină un surogat de învăţătură. Cu pretenţia de a forma caractere şi personalităţi, aceştia din urmă habar n-au pe ce lume trăiesc ei înşişi, iau note ridicole la examenele de ocupare a unui loc la catedră dar pretind cu tărie şi fără ,,compromisuri’’note foarte bune de la elevii lor. Se pierde din vedere faptul că pentru a fi dascăl, trebuie să dai totul, să pui suflet în ceea ce faci. Şcoala nu este, sau nu ar trebui să fie un ,,job’’temporar, pe care îl părăseşti când găseşti ceva mai bun.
Până când toate astea se vor întâmpla, până când toate şcolile vor avea condiţii minime de activitate, până când copii noştri nu vor mai fi ,,zăpăciţi de cap’’de permanentele schimbări ale modificărilor din sistem, iar profesorii ,,vor fi iarăşi ce-au fost şi mai mult decât atât’’, nu ne rămâne decât să sperăm că România, măcar aşa cum e acum va mai exista pe harta lumii.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share