Pe urmele… Facebook-ului – Fată în… casă


Predictibilitatea mă distruge, mă urcă pe pereți de exasperare și numai după cinci minute mă umple de deznădejde.
Sunt pierdut definitiv de parcă n-a mai rămas nimic de făcut. Privesc pregătirile tenismanilor pentru serviciul perfect executat și anticipez cu mici erori că tărtăcuța pufoasă se va opinti neputincioasă în plasa ce stă între adversarii sportivi gata să icnească a facere. Schimb. Uniforme egal împușcături sub clar de lună, ecranul împărțit în cel puțin trei cadre are patalamaua problemelor interminabile socio-politice….
Și mi se face un dor de duca sfincterului prin câmpiile-amprentale ale bacilor smițiți de strungă…. Apriorism neînțeles la ivirea acestor ciudate cuvinte de alaltăieri, dar probat astăzi după o serie…. Afișul domnului Costică – îmbietor, încolonat, disciplinați autorii, prezența aproape obligatorie, mai ales pentru statutul căpătat, foto și nume printre protagoniști…. Un ochi din umbră, doar un cap după ușă, câteva fâțâieli pe lângă geamurile dresate de vânt să-și hâțâne țâțânile termopanice și părăsiri de garnizoană literară, cu bilet sub semnătură olografă, în clipe sufocate…. Așa l-am cunoscut pe Ștefan, călare pe un cal imaginar, roibind printre munții de oameni, adiindu-și slovele celor două primăveri, amândouă de lapte, făcând văile lui Bucur și tăcerile ascetice ale lui Vasile G. să răsune în tonalități de vrăbiuță la primul zbor. Păsările sunt numai bune pentru o singurătate de maxim doi, ambii soț și soață, fericiți să-și fi împlinit menirile parentale, iar sânul cel mai potrivit trapului infantil rămâne cel familial. Mama însă era priponită de vrăjile domnului Marafet, mrejele întinse îi anihilaseră simțurile materne…. Ce-o fi fost atât de important…. Să uiți regulile bunelor purtări, să nu înțelegi că o lansare de carte nu este o sală de creșă ori curtea bunicilor de la țară mi-a repugnat din prima clipă. Nu doar mie. Culmea adunării unei jumătăți de sută într-un spațiu fortuit rămâne ca doar doi dintre asistenți să fi priceput ,,cazul social” al neliniștii puștiului și să-i îndeplinească nevoile primare: de culoare și fixare a primilor piloni ai memoriei. Sper ca aceste amintiri să nu-l determine…. Doamna Bahna l-a atras cu nasturii din spectru larg în sistem dual, parentalo-pedagogic, eu l-am luat de mână și am pornit în călătoria lui primă printre meandrele scărilor și holurilor casei de cultură, i-am oferit magia creionului fermecat….
M-au năpădit vremurile anilor de copilărie ai lui Miki, căpușoarele, urechiușele, mustăcioarele, mâinile, picioarele și trupul bețe, sorii și norii, nesfârșitele linii continue sau frânte înșirate pe vrafuri de hârtie. În fața lui Ștefan m-am trezit neputincios, fără de știința întâi, a expunerii celor mai banale obiecte, abia am putut schița două autoturisme și-un camion, ,,mișine”, și-o mâță întreagă, amintindu-mi la fiecare tur de cariocă sugestia Cameliei Sava. Am zis vehement nu, menirea mea de făuritor de nație s-a încheiat, însă consecințele unui astfel de rol ar putea deveni când și când motiv de exersare a copilului din noi, fiecare. Acum vă las, mă pregătesc să vă mai mint puțin la încă o lansare.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share