Pe urmele… Facebook-ului – Farsă… la masă



Găsi-l-aș și nu l-aș mai găsi. Restul….
Rostul. Nedeslușite căi de domn și rutiere. La două în noapte se coace de-un vis de chindie, de-un cal alb coamă în vânt nechezat și-un trup de fecioară de se cutremură materia chimică în pâraiele sanguine, te ia cu leșin să închipui a madonei atingere, flăcău tuleian, un dram mai răsărit, om cu antrenament la sală ori de-o vârstă gravitantă în sistemul aritmetic cvinta-înzecit. La două în noapte, sau mai repejor, lunile de fete mari se imortalizează în oglinda retrovizoare, crapă de ciudă parbrizul, fierul se smucește din matcă și-și ia câmpii de dor de țarini. Și-ți vine să le rupi picioarele, să le blestemi că la trezire trup și minte se-mbălsămează cu flori de nuntă.
Dar nu pura descătușare de narcisism, descarcerată din baierile foto-shop-ării la mama-n tindă făcu din mine, plop tomnatic adus din coroană chircită, curiosul satului de geambaș de dor și of balcanic, ci feciorii de lele, leaturile mele neîndemânatice, de parcă n-ar potcovi litere zi de zi în poienile slavo-italine și n-ar măzgăli iepele sirepele cu cerneală în 32 de biți. De parcă intuiția virtuală ar fi proiect pe masa politicilor Nasa în secolul 31. Zic bine?
Mai coerent. Este bizar să publici o imagine cu două chipuri, dintre care unul nu are definiție clară, blurarea negăsindu-și nici contextul vizual, nici sensul. Ce-i mort, mort rămâne. La fel și genul zombie resuscitat de vreo câțiva ani, rătăcind cu mâinile întinse și palmele deschise la fiecare chior de ban cerșit în numele unui haiduc dus pe pustii. O fi valsul cântec de leagăn pentru amintiri, o fi berea morfina durerii pierdutei tinereți, dar și el e-un mort ce umblă noaptea printre bălăriile bărbilor negre din vămi ce-a primit un veșmânt mai spilcuit, o locație pe măsură și-un gând întreprinzător total diferit de-al predecesorilor. Și boxe, și fete isterizate, și grămezi de turiști veniți să caște ochii și urechile la desuetitudinea și platitudinea multor minore și majore apucături de mână stângă. Nu se născu nimeni între timp să rupă gura târgului în folk, știu prea bine protagoniștii, iar cei ce încă nu au un loc în memoriile mele nu sunt mai mult de-o copie palidă a celorlalți, dar nu omul-artist este parte între aceste constatări, nevinovăția și nonșalanța expunerii lor sunt evidente, niciunul n-a trecut pragul adolescenței, veșnica îndrăgostire îi păcălește de fiecare dată pentru o noapte…. Ci puritatea de care s-au înconjurat ani de-a rândul. Iarba, nisipul, asfaltul, banca din parc pe care-și făcea veacul turul pantalonului melomanului liniștit vor fi, și sunt deja, înlocuite cu rafinate așezăminte pentru dosuri pretențioase și prețioase. Și ce farmec mai are? Tu să cânți Bade Ioane, iar privitorului tău să i se scurgă zerul brânzeturilor industriale în colțul gurii, Mielul pre ghiersul tău, miel la botul plătitorului serviciilor tale muzicale. Om bun cu cerință de-o bucată de pâine în cântec, o coajă de chiflă aruncată în cap ca pe vremuri lăutarilor morți de foame.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share