Pe urmele… Facebook-ului – Calea… grijaniei


… fiindcă nu este de întors.
Soția m-a întrebat ce am, se vede pe mine de la o poștă când vorbesc în sine și mă lupt să nu dau la iveală preocupări ale căror soluții nu sunt de găsit. O să afle acum, la vreme lungă de la conceperea materialului publicabil. Trei țigani se înșirară pe trotuar tăind aceeași frunză la câini și plimbându-și mâinile a facere de nimic pe lângă corp. Ocoliș, slalom, două coate pasagere în brațul stâng balansate fără stingherire. Trecere și sesizare de un pic de atenție. Oprire la câțiva metri. Primire cuvânt neonorant pentru o femeie, cu atât mai puțin pentru un bărbat, iaca, aproape de-o cinzeacă. Amenințare. Tindere spre întoarcere și reglare de conturi. Renunțare. Raporturi de forțe inegale. Și nu se cădea. Dar aș fi putut. Scenarita fulgurantă mă dădea victimă sigură. Umplere de sânge. Nerv crispat până probabil la ori eu, ori ei. Neliniștea de după. Gânduri. Apoi….
Știri alarmante. Curaj de minoritate crescută. Zic eu, inevitabile ciocniri cât de curând. Învingători? Am pus cap la cap și am văzut doar negru, devorare animalică într-un final de omenire concesivă până la prostie. Zadarnice astfel orice îmbunătățiri relaționale, schimburi culturale cu scop de ponderare fără sens. Răscruce de civilizații.
Pare c-am avut ochelari de cal atât timp încât azi, la o roată privelnică de jur împrejur, niciun reviriment nu se mai întrezărește, doar dacă…. Răspundem cu aceeași monedă. Pumn vor, pumn vor primi, bombe și gloanțe ne dau….
Tot azi mi-am zis să plec. Unde-or vedea ochii doar om la locul lui, fără de naționalitate cu obârșii în stepe, puste, deșet și junglă. Cu puțin noroc însă tot la tradiții se află salvarea. Cred eu la o răsărire de idee. Plaiurile acelea mioritice, atinse și ele de morbul lui ,,săr’mâna boierule!”, dar nu într-atât cât să joace românul după cum îi cântă țiganul. Și sper la atare scăpare. O bâtă ciobănească pe spinare face cât o întreagă istorie dacică.
Sunt semne, apariția lor avară, dar la țanc, de parcă ne-am fi vorbit și pus la cale să înfierăm abuzul expansiunii moderne în același moment, prevestește mișcări de gloate contrare, riposte pentru o liniște ce stă pe-un butoi de pulbere ce pocnește pe la noduri de preaplinul demografic, de mult prea mult curaj al foametei de civilizație așa, fără nicio participațiune la prepararea ingredientelor ei, la de-a gata. Nu departe sunt anii în care mâinile de sălbatici de la periferia regeștilor nații se zbăteau în zgarda eticii și moralei principiale, de-alde noi, proscrișii comuniști din România, n-aveau voie aia, învațăți-o pe ailaltă și-om mai vedea, pe când hoardele de musulmani le-au dărâmat gardurile și, nestingheriți, au pășit în paradisul albilor, lucru pentru care au fost răsplătiți cu moneda cea mai bună: europeană.
M-am îndoit mereu de facerea pământeană de minuni, n-am crezut o secundă să mai fi fost un alt menit de la Tatăl în afara lui Iisus, dacă biblia nu servește neadevăruri, astfel încât oricare răsărit și spusele lui profetice par…. Speranțe? Ba. Motivul? Arsenieaca zicere ,,Mă, ori vrei, ori nu vrei, Dumnezeu este cu tine.” Oare?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share