Pe urmele… Facebook-ului – Burg de nea


Îngerii mai primesc mantia albă aninată de aripile plimbărilor infinite, folosurile pământene le sunt de-o indiferență divină.
Apăi dacă nici prin gările lui Dumitru Lupu n-am făcut naveta…. Una dintre incursiunile mele pe marile scene ale sarmalelor în foi de viță…. ,,Cânți și tu niște ușoară la gagii, Doctore?” Pe atunci încă nu se născuse Fulgerică, era un pai de om rătăcit de drag de tâțe ademenitoare ale prunelor gâtlane supte la umbra obiceiului ancestral al florilor fetești tâlhărite sub ochiul urduros al soarelui, magnetism unipolar chitit să arate doar umbrele nordului muzical, rătăcirile beatudinale prin hățișurile inconștiente ale încrengăturilor cerebrale. Vai de Anghel Saligny, vai de ciocănari și mersul trenurilor! Confundasem nunta cu spectacolul, emoția cu lăcătușeria cântecească, dorința cu putința. ,,Ia, Doctore, o țuică, să te dregi!” Prima ,,cinste” decernată la cort în văzul meselor cu picior icsat.
Folosi-vă-va vouă cetățenia de onoare, nu autorului șlagărului ,,Gara mică”, el și-a primit porția de palme din toate colțurile cardinale ale României, în 30 de ani de existență a contorizat de un milion de ori pe atâtea reeditări.
Sunt momente de amuzament chiar când omul stă c-un picior în groapă sau este pus definitiv la păstrare, executant al pedepsei de-a nu mai fi veșnic. Sacul cu artiști prezenți la reprezentația ultimă de anul acesta stă să plesnească, Marina Scupra, o fetișcană cu fizic de femeie matură, invidiată de un licean ca mine că a atins culmile muzicale atât de tânără, a dat stingerea rampei prea devreme. Tocmai această ,,grabă” inexplicabilă a creat o situație comică prin anii 90 de început. În valurile unei adolescențe întârziate, Mască a făcut o gafă de zile mari într-una dintre locațiile cu ștaif ale Focșaniului, Hanul Căprioara. Nu mă sfiesc să cred, sigur fostul meu coleg își va reaminti ani și ani, că va regreta mereu, în același timp nu va încerca nicio părere de rău, are pentru eternitate o clipă comună cu ea. Înțepături la a căror reacție nu se aștepta nimeni: ,,Ce zici de Dan Dimitriu?; Cine, bocciul ăla? Nu știe nimic!; Da’ de Marina Scupra?; Panarama aia? O curvă nenorocită! O….; Să-ți prezentăm pe cineva, Măscuță: domnul Dan Dimitriu și doamna Marina Scupra.” Îngheață ele apele, darămite cuvintele pe buze. Dar pentru zece secunde. ,,Și acum, ce, îmi luați atestatul?”
Nici vorbă! Muzicanții se pun pe râs și apoi se lasă cu cântat. Nu și asistenții la magica lor transă, țintuiți, rămân încătușați pe veci, și dacă n-au murit atunci, se pierd pe sine după. Martorii, precum o turmă de iele, capătă acea nebunie după focul și para cântecului, confundându-le cu cele adevărate…. Știți ce s-a întâmplat la Colectiv, măcar la suprafață, ați văzut consecințele. De simțit doar unii. L-am privit pe Ilnițki la Drăgaică. Nu părea om întreg acoperit cu cele câteva acoperăminte pentru pielea arsă iremediabil, dar nici n-am simțit, îmbrățișându-mi colegii, c-ar avea vreun gând de ducă. Sinucigaș

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share