Spaţii culturale nr. 52 – Ghici: ce-a mai rămas de scos la licitație?


La revoluție – sau ce-o fi fost ea – eram (mai toți) virgini politic. Adică habar n-aveam ce-i cu political correctness, cu jocurile de culise, cu sforile, țepele, tunurile, cu manipularea și alte ciudățenii de care doar cei puțini aleși, de un roșu încă proletar și cu epoleții crescuți în carne, erau cât de cât familiarizați. Între timp, după ceva mai mult de un sfert de secol, ne-am dumirit și am început să ne blestemăm ingenuitatea (virginitatea) politică. Am căzut în cealaltă extremă, a perversității ridicate la rangul de stil modern, cool şi select de viață. Și am ajuns cam în situația acelui tânăr din Galaţi care acum ceva vreme îşi scotea la licitaţie virginitatea. Asta da, ştire de presă, preluată de mai multe canale TV, spre bucuria şi interesul întregului popor amator de noutăţi! Că licitaţia începea de la 2000 de euro, că tânărul avea noţiuni de marketing şi suficient tupeu ca să se folosească de ele contează prea puţin. Contează, de exemplu, că mentalitatea românului a început să se schimbe, să devină una europeană şi chiar să depăşească graniţele Europei, să semene cumva cu modul de gândire american, unde orice este posibil, inclusiv să-ţi asiguri, de exemplu, pe bani grei, un pachet de ţigări scumpe, să fumezi apoi ţigările şi să pretinzi despăgubiri, iar, în urma procesului cu compania de asigurări, să şi câştigi acest proces. Modul de gândire românesc „tradiţional” lua în discuţie numai virginitatea fetelor: ele erau nevoite să demonstreze, în noaptea nunţii, că nimeni nu s-a folosit înainte de trupul lor, că sunt neprihănite, prin urmare, şi că pot intra în noua casă ca proprietate fără cusur a soţului şi a socrilor. În caz că cearceafurile nupţiale nu se pătau corespunzător, urma scandalul public, trimiterea (pe grapă sau în căruţă, cu alai şi multă ruşine) la casa părintească, fireşte, cu solicitarea returnării tuturor cheltuielilor făcute cu nunta. Nu se făcea caz de virginitatea bărbatului, dimpotrivă, experienţele lui sexuale de până atunci (şi chiar şi de după aceea) erau considerate normale şi fireşti, chiar prilej de mândrie masculină, ca expresie a unei discriminări care a rezistat, la noi, secole întregi.
Povestea cu licitaţia virginităţii vine, probabil, din ţările asiatice; tânărul din Galaţi o fi văzut un film de oarecare succes, „Memoriile unei gheişe”, care i-a furnizat ideea de a face bani simplu şi uşor; în definitiv, nu se prostituează, face doar o afacere, iar în biznis ce nu este permis? Sau, şi mai probabil, tânărul o fi preluat ideea din producţiile cinematografice americane siropoase, în care, mai ales la petrecerile mondene din cluburi, sunt „licitaţi” burlacii momentului: pentru o noapte petrecută în compania unuia dintre ei, destule isterice îşi pun economiile la bătaie, fiindcă prezentul este tot ceea ce contează, iar clipa se cere trăită din plin. Tânărul cu licitaţia va fi ştiut toate acestea şi multe altele: a preluat ideea de undeva şi nu s-a jenat s-o aplice, fiindcă nu părea să fi avut obsesia originalităţii şi nici intenţia de a intra, prin atitudinea scandaloasă, în gura presei. Intenţia lui, mărturisită cu onestitate, a fost aceea de a face bani. Bani necesari pentru terminarea studiilor (motivaţie menită să impresioneze sufletele sensibile şi să dea un aer de respectabilitate licitaţiei); bani de car e duce lipsă, fiind orfan de mic (alt loccomun al discursului în faţa camerelor de luat vederi);din păcate, cum, mai devreme sau mai târziu, toţi devenim orfani, acest mod de a atrage simpatia şi compătimirea nu prea mai funcţionează: oare există vreun român care să nu se simtă orfan? Fie că-ţi dispar părinţii biologici, fie că-ţi pleacă (uneori după gratii) părinţii spirituali (de la şeful de partid până la şeful de post comunal), zi de zi, ca român, te simţi orfan şi, în buna tradiţie strămoşească, n-ai de ce să te simţi solidar cu ceilalţi, căci fiecare trebuie să-şi asume condiţia de orfan şi să-şi poarte această cruce de unul singur.
Prin urmare, tânărul cu licitaţia virginităţii n-a putut nici să impresioneze, nici să
scandalizeze, nici să reuşească în afacerea pe care o visa rapid şi avantajos încheiată. După toată publicitatea pe care şi-a făcut-o, n-a avut decât o clientă, dar şi aceea dispusă să ofere o sumă jignitor de mică. Speranţa, însă, moare ultima. La 22 de ani îţi poţi permite să aştepţi.
Mă întreb, totuşi, ce profil psihologic are un tânăr virgin la 22 de ani, într–o ţară în care viaţa sexuală începe, din păcate, pe la 12-13 ani? Cum s-a păstrat el neprihănit până la această vârstă? Dacă ar fi avut o infirmitate, o malformaţie, dacă ar fi făcut parte din vreo sectă sau, pur şi simplu, dacă ar fi avut un fizic respingător, ar mai fi fost ceva de înţeles. Dar să fii frumuşel, isteţ, să ai o constituţie de bodyguard şi să ieşi din adolescenţă virgin pare cel puţin ciudat pe plaiurile noastre. Nu-i exclus ca tânărul să mintă, bazându-se pe lipsa de educaţie sexuală a generaţiei sale (ştim cu toţii că acest tip de educaţie se face formal/ superficial în şcoli, aproape deloc în familie, iar mass-media are alte griji); în aceste condiţii,cum să verifici dacă virginitatea tânărului este reală, iar, dacă ai câştigat licitaţia acesteia (presupunând că eşti suficient de tâmpită încât să licitezi şi să câştigi!) şi constaţi că ai luat ţeapă (scuze!), cui să te plângi? Justiţia română, poliţia şi alte organe abilitate iau în calcul, după moment, interes şi alte criterii (politice) doar fapte mari de corupţie, fapte care, prin amploare şi consecinţe, aduc atingere acelui political correctness, fapte care contravin normelor europene, euroatlantice şi eurosovietice etc. Ce face omul cu corpul lui nu constituie fapt penal, cum nici ceea ce fac alţii cu corpul tău nu contează.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share