Fărădelegea lui Călin – Complet… de judecată


Am mărturisit că am călcat doar cu un cap după o ușă deschisă nu știu din ce motiv, eram mai mic de zece ani, într-o sală pentru deslușirea păcatelor omenești, undeva în actualul complex brâncovenesc local.
De atunci n-am zărit roba, bara, grefierul și ciocanul pentru liniște perfectă în ipostază directă, știu de pe la televizor cum funcționează întreaga curte și ce le mai poate mintea celor ce împart dreptatea. Cât despre acțiunile lor mai mult sau mai puțin incontestabile….
Și noi ce suntem, cei ce n-am îndrăznit să ne depunem dosarul la Facultatea de Drept? Este cu totul sfidătoare poziția privilegiată din Art. 124: ,,(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.” Numai…. Lege…, cuvânt vremelnic…. Nici Al. 2 nu este foarte încurajator, nu specifică în clar cine este subiectul, organul ministerial sau consecința Al. 1, ,,Justiția se înfăptuiește în numele legii.”, deoarece viabil este doar atributul doi, primul și al treilea, ferească-ne astfel de abordare, interpretate direct sunt de-a dreptul inchizitorice: ,,Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.” La recenta angajare pe postul de referent mi s-a dat o bibliografie din câteva legi specifice activității culturale, între ele și Codul de conduită al personalului contractual în instituțiile publice, o lege ca oricare alta, 477/2004, unde de la paragraf la paragraf nu lipsește specificația ,,… în exercitarea atribuțiilor de servici…”. Benefică pentru elucidarea și aici, în Constituție, o astfel de expresie m-ar fi scutit, din nou, de comentarii. Atât de utile.
Acum vin eu de-acasă, de ce s-au încurcat borcanele până acum, cu ochii legați, orice senzație tactilă este înșelătoare, zici c-ai pus mâna pe justiție, dară de cules ai cules doar judecători…. Logică țeapănă. Definiți, domnilor, instituția, mijloacele de lucru, iară mai apoi cine taie și spânzură, ce și de ce! N-am vorbit cu păcat, Art. 126 și 127 trebuiau să stea înaintea lui 125, dintr-o dată, hop, Statutul judecătorilor, de cine sunt sus-puși, și din dumnezeu tot dumnezeu iese…. Sfidarea rațiunii: Art. 125, Al. 1: ,,Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile legii.” Las judecăților voastre chestiunea excepției funcției didactice universitare….
Ni se înmânează abia acum cheia curții înalte, cea împărțită echitabil între casație și justiție, rolul, normele și popririle pe unele fapte, la fel de puține încât, cu greu își poate cetățeanul forma o opinie…: ,,Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.” Și dacă acest alineat 3 al Art. 126 ,,lumineaz-a noastră cale”, Al. 1 arată slăbiciunile autorilor, cursurile primare, gimnaziale și liceu de limba și literatura română n-au avut niciun efect: ,,Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești atabilite de lege.”, este ca și cum ai substitui legea cu instituția, ,,în cadrul…” n-ar fi denaturat radical sensul.
Sunt motive de bucurie. Art. 127 declară că la judecată poate asista oricine, cu mici limitări, 128 nu le ia bani minoritarilor pentru a se adresa instanței. 129 dă satisfacție oricui se simte nedreptățit de hotărârile judecătorești, fie între noi, ale omului-judecător. Art. 130 mai ascunde o urmă de…: ,,Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lor.”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share