Fărădelegea lui Călin – Din nou, acasă


Oriunde poți spune același lucru, oriunde găsești aceleași motive să te mândrești că administratorii liniștii tale sunt înregimentați și acționează după același plan legal.
Grea misie pentru o țară îngăduitoare cu oricine a pus piciorul pe acest teritoriu, nedrepte alegeri când te declari deschis, tu stat, oricăror etnii primite în casă, la masă, în pat…. Să vreau să se întâmple, să fiu eu cel mai îngăduitor dintre români și să fac pe plac celor…. Hai să stabilim definitiv chestiunea minorităților, să nu facem din ea ceea ce nu este, s-o spunem clar că sunt niște străini aciuați și lăsați să se stabilească la noi cu condiția de-a se integra definitiv, ori, dacă nu, să meargă acolo de unde au venit după maxim cinci ani de găzduire și ajutor. Un gest corect, nu potrivnic cum mai lasă unii înțelesurile la vedere, nu revanșard, nu extremist-naționalist, ci de dreptate. De aceea, ce-i mai puțin, mai mic raportat la o populație ocupantă a unui teritoriu, mai mult, definită cu identitate, istorie și cultură, coordonate unice pentru un popor, altfel, la naiba cu toate!, oricâtă concentrare pe metrul pătrat ar avea emigratul de oricând, nu i se poate permite stipularea din Al. 2, Art 120, la începutul Secțiunii a 2-a ce fărâmițează puterea centrală în bucăți mărunte, cu siguranță pripită: ,,În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică.” Grabă mare, neîntemeiată. Să vă spun că acest articol tratează principiile de bază ale acestei gospodăriri locale, alineatul citat fiind ultimul, primul punctând doar acele atuuri despre care aminteam: ,,(1) Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.” Rămân fidel politicilor altor națiuni ce au fost la fel de primitoare, însă nu și-au dat limba la schimb pentru vreuna bananieră.
Cum să le interpretez? Cred că așa cum se înfățișează. Art. 121 și 122, dedicate foarte sumar însemănătății autorităților comunale, orășenești și județene, au o completare în 123 ce s-ar putea numi egalitate de putere, dar, după ce abia ne-am despărțit de Art. 120, sperând că nu mai necesită trimiteri la litera lui, iată, Instituția Prefectului obligă la recitire, pe motiv că este implementată local, însă nu le vizează pe acestea: ,,(1) Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipiul București; (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.” Dacă primeam adăugirea ,,centrale” de la începutul secțiunii, acum mi-aș fi văzut de treabă fără să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, fără să caut legea 340/2004, acolo unde m-a dus curiozitatea, și-am rămas cu ea nesatisfăcută, loc în care doream să aflu care sunt cu nume și prenume acele unități guvernamentale depuse prin toți coclaurii comunalo-orășenesco-județeni. Am găsit totuși dovezi care să contrazică Al. 4, Art. 123, ,,Între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.”, se precizează că, la nevoie ,,mare”, prefectul își poate băga coada și cere celor ,,incriminați” anterior, imperativ, oarece flecuștețe…. Că voiam să vă mai solicit atenția cu un fapt banal, Art. 123, în cea mai mare parte, este extras literă cu literă din 340…: Art. 1, 2 și 12.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share