Căruța cu virgule – La pas prin oraș


De când m-am despărțit de Margareta… Na, că mi-a scăpat! N-aș fi vrut să vă încarc și pe voi cu durerea mea, dar acum dacă m-am dat de gol, trebe să vă spui! Margareta e… adică a fost… dar ce zic eu?… va rămâne pentru totdeauna mașina mea! Prima mea mașină! După ,,zece întâmplări ciudate”… deci, după zece ani de conviețuire în armonie ca un membru cu drepturi depline al familiei, Margareta mea a trebuit să plece! M-am despărțit de ea amiabil dar cu o strângere de inimă pentru că mi-a fost fidelă în majoritatea timpului… Cu mici excepții în care am aplicat prezumția de nevinovăție! A plecat pe alte meleaguri să slujească altuia, care, la fel ca mine acum zece ani, e la prima experiență de genul ăsta! Drum întins, Margareto! Să ai parte de cel puțin aceeași atenție pe care ai avut-o din partea mea și să-i bucuri la fel de mult pe noiii proprietari!…
Na, că vrusei să vă spui una și dădui în alta!… Dar ce spuneam? Că de când m-am despărțit de Margareta, am luat la pas străzile orașului și am descoperit lucruri noi pe care nu le-aș fi descoperit din viteza mașinii. Bunăoară, să mă întâlnesc în realitate cu prietenii virtuali, să vorbim cu gura, să ne privim cu ochii și să zâmbim fără emoticoane… E chiar interesant! Ei, dar ce-mi văzură mie ochii ieri, azi…? La Primărie, se muncea de zor la instalarea… instalațiilor de lumini pentru… Crăciun! Dom’ le, din câte știu io, mai sunt aproape trei luni până în decembrie! Or ști oamenii ăștia ceva, că vine iarna mai repede și nu vor să fie ,,luați prin surprindere”?
Azi, la ,,Centrul Cultural” aceeași activitate intensă cu luminițele de Crăciun! Ieri am zis că, na!… Dar și azi? Ce se întâmplă? Te pomenești că guvernul ăsta nenorocit de tehnocrați a mutat Crăciunul prin noiembrie, înainte de alegeri, ca să aibă motiv să ne facă niscaiva ,,cadouri”! Iar Revelionul o fi fix pe 11 dechemvrie, pe rit vechi, să se bucure toată lumea și la victorie și la înfrângere! Ca să fie bine la toată lumea și să nu fie rău numai la unii!…
Ce să fac? Ce să fac, dacă văz? Mi s-a mai zis ca văz și spui și că văz prost și spun și mai prost! Dar, ce să fac, fi-mi-ar capu’ al dracu’! Ăsta e, altu’ n-am! L-oi schimba când s-or mai face tăieri la Abator… Carevasăzică, vorba lu’ Jon Snow: ,,The winter is coming!” Vine iarna, bă! Și cică o să hie cea mai a dracu’ iarnă din ultima sută de ani! Io zic să ne numărăm acu’ ca să știm câți om mai ieși la păscut la primăvară…
Și am mai văzut o treabă, dom’le! M-am frecat la ochi, că am crezut că am dormit și m-am trezit… Pe unde treceai, afișe cu ,,Credite doar cu buletinul, fără adeverință de salariu! Direct în magazin!”… Bă, te pomenești că am dormit sau m-am întors în timp! Că așa erea și înainte de Criză! Și toată lumea țipa că de-aia a venit criza, că băncile au dat credite doar cu buletinul și au stimulat consumul excesiv și ,,aoleu ce-al dracu e, / Când ai bani și n-ai cu ce / Și-aoleu ce-al dracu-ți vine / Când ai bani și n-ai cu cine!” (din folclorul deocheat și plagiat al poporului român). Adicătelea cum vine asta? Iar credite cu buletinul? De unde atâta relaxare fiscală, nene? Da’ la ăia cu credite în franci nu vă gândiți? Ce-or face ei săracii cu conversia și cu renegocierea contractelor? Ei nu e și ei oameni? N-are și ei drepturile omului la o reeșalonare la cursul istoric? Ei nu votează? Că acu’ vine ,,payment day” și creditele în CHF se vor converti în VHF (Vot pe Hârtie Fină)… Doamne-ajută la toată lumea!
În rest, toate bune! Lumea mulțumită, cursul valutar arată ca un EKG al unuia cu fibrilații, barurile au clienți permanenți, Rîmnicul curge cuminte în albia lui, câinii conviețuiesc în bună înțelegere cu restul lumii ca viitoare specie conlocuitoare și înlocuitoare… Pace vouă, tuturor

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share