Căruța cu virgule – Operație… pe creier


Așa ceva?!… Ce i-a apucat, domnule, pe ăștia? De ce-au mai venit aici, dacă nu le convine? Să fi stat în Franța, nu să ne-ncurce treburile p-aici! Cam astea sunt părerile majoritare despre demisiile celor doi doctori de la Colentina. Spun ,,majoritare” pentru că, pe celelalte, minoritare, nu le bagă nimeni în seamă. Că de-aia sunt minoritare, nu? Adică, există în continuare acea mentalitate că n-are rost să fii contra unui sistem, oricare ar fi el, să vrei să spargi niște cutume – chiar dacă-s proaste! – împământenite de decenii. De ce să te lupți cu asta, când poți să te lași în voia ,,curentului”, să-ți iei banii din salariu și șpaga de la pacienți și gata?
A, n-ai cu ce să-ți faci meseria? Îți mor oameni pe masa de operație? Și?! Fii calm, că nu te trage nimeni la răspundere, frate! Sistemul te protejează! Asta e! Când vii la spital, în asemenea situații, îți faci dinainte și planuri că nu va mai fi acel ,,după”… Păi, da! Oamenii mai și mor în spital, ce vrei? Soarta!… A, vrei tu să ai coloană vertebrală și să nu te îndoi în fața managerului? Păi nu se face așa ceva, frate? Unde te crezi? În Franța? Păi, ia stai așa puțin! Adică, statul român te ține în școală, te pregătește, te face ditamai medicul, îți pune meseria în mână, după care tu pleci în Franța și când te-ntorci nu-ți mai place ce găsești?! Puțină recunoștință n-ar strica, totuși! Nu se face așa ceva! Acuma, pe bune, pentru niște huse de microscop?! Ce dracu’ mă?… Hai s-o lăsăm p-asta cu ,,interesul pacientului” cu ,,onestitatea” și ,,respectul față de meserie”, da? Te descurci cu ce ai, dacă vrei! Dacă nu, du-te, frate, înapoi în Franța aia și lasă-ne pe noi ăștia săracii să ne descurcăm cum știm, ca și pân-acum! N-avem nevoie de sfaturi de la ,,filfizoni” d-ăștia care au dat cu nasul p-afară și vin acuma să ne dea nouă lecții!… Te pomenești că sunteți și voi d-ăia care nu luați bani! Băăă, io de mulțumiri am podu’ plin! Ce? Io n-am familie? N-am copii? Ei cu ce trăiesc? Cu mulțumiri?… Auzi, apropo… nu vrei, mă, să te facem șef de secție? Hai, ca să fie bine pentru toată lumea! Ce examen? Dă-l dracu’, îl anulăm! Te punem șef și faci ce vrei tu! Hai, că e șmecherie! Te bagi? Managerul? Lasă… n-ai tu treabă! El rămâne, da’ vorbim să vă pună la dispoziție tot ce vreți! Așa, pentru voi, că sunteți băieți buni!… Ei, restul… Restul să se descurce! Hai, că pentru niște băieți speciali ca voi, om găsi noi ceva să facem să fie bine!Nu?!.. Cum adică, nu?!… Ce demisie, bă, băiatule? Păi io-mi răcesc gura degeaba aicea?… Da’ ce-ați vrea voi, mă, mă rog?!… A? Faceți-vă, mă, voi spitalu’ vostru, dacă nu vă convine! Ați venit să puneți voi condiții? Ce, credeți că n-a mai văzut lumea doctori până la voi?… Între timp, zeci de pacienți așteaptă o speranță de la mâinile altui doctor. Da, să ia plicul deja pregătit, dar să-l facă bine! Că, pentru sănătate, omul face orice!
Vedeți, dar, cum această parte a problemei ocupă mai mult spațiu decât cealaltă, despre care ne place să credem că există, dar pe care n-o credem nici când o vedem cu ochii noștri. Gestul celor doi medici pare unul nebunesc, însă e doar o picătură într-o baltă. Face valuri, acestea tulbură la început, dar se pierd încet-încet, după care, balta revine la starea ei de nemișcare, acoperindu-se la loc cu acea mătasea-broaștei de nepăsare și platitudine…
Speranță de schimbare? Eu n-o văd, atâta timp cât sistemul a încercat să le cumpere tăcerea celor doi, în loc să aprecieze cum se cuvine situația de fapt! A încercat să-i tragă la fundul acestei mlaștini în care se zbate întreg sistemul sanitar și celelalte sisteme ale statului român… Orgoliile, vanitățile, invidiile sunt dușmanii oricărui gest de normalitate și corectitudine în orice!
Ne punem speranțele în tinerii noștri deosebiți care, școliți în afară, vor veni să schimbe ceva în țara unde noi așteptăm cu mâinile-n sân să facă alții! Și când ei vin, vor și pot s-o facă, le dăm peste mâini din invidie, speriați fiind de faptul că vor fi mai buni și că vor vedea lucrurile și altfel… Iar asta nu ne place! Da, să se facă schimbarea, dar să nu-nceapă cu mine!…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share