Căruța cu virgule – O zi în cartier


O dimineaţă obişnuită în cartierul meu. Soarele îşi face încălzirea pentru canicula de peste zi şi îşi anunţă sosirea iţindu-se de după blocul de vis-a-vis. Locuitorii din zonă se grăbesc să-şi termine treburile înainte de văpaia din miezul zilei grăbindu-se să se aprovizioneze cu cele necesare, spre fericirea patronilor magazinelor din zonă…
Din gangul dintre blocuri apar ţigăncuşele ,,ecologiste” care reciclează de zor, căutând în gunoi. Scormonesc cu ustensilele lor şi adună resturile de la masa ,,românilor”. Observ că ,,recolta” lor e tot mai săracă, semn că şi mesele românilor sunt şi ele tot mai sărace. Unde odată umpleau sacii, acum abia dacă mai adună câte ceva. Totuşi, mizeria din jurul tomberoanelor a rămas aceeaşi, semn că nesimţireanu a intrat în criză… După un timp, îşi face apariţia o căruţă trasă de un cal pe care se putea studia anatomia în cele mai mici detalii. Din ,,vehicul” coboară doi tineri care se duc decişi către containerul de colectare a PET-urilor. Tăcuţi, încarcă şi ei repede recolta de plastice şi pleacă spre altă zonă. Rând pe rând, apar şi câinii. De sub maşini sau alte locuri unde şi-au petrecut noaptea, ies să-şi ia micul dejun. Se adună în haită şi sub conducerea ,,şefului” dau târcoale tomberoanelor. Curios, pe cel mai mare dintre ei, lumea din cartier l-a numit ,,Băsescu”. Da’ io nu ştiu de ce! Pentru că e cel mai mare câine? Cine ştie?… Îi cunosc deja pe toţi. Aproape că ne respectăm reciproc. Despre câini, zic. Cu oamenii nu prea… Câinii sunt inofensivi, îşi văd de traiul lor şi nu supără pe nimeni. Oamenii, nu! De multe ori oamenii sunt nişte câini… Sau mai răi!… Oricum, cel puţin până acum, în cartierul meu, omul şi ,,fiara”, au împărţit paşnic acelaşi ,,habitaclu” natural! Nu-i aşa că e frumos?… Însă când apare un câine,,intrus”din alt cartier, războiul e gata! Haita îl înconjoară pe străin şi-l tăvălesc bine de tot într-unconcert de chelălăieli teribile. Ca un adevărat lider, ,,Băsescu” nu se bagă, în schimb îi bagă pe ceilalţi din haită la înaintare şi asistă liniştit la încăierare… Victorie! Intrusul fuge mâncând pământul cu coada între picioare, uitându-se disperat în urmă. Dar haita nu-i mai dă importanţă. Se adună din nou în jurul şefului care-i îndeamnă să marcheze temeinic teritoriile ca să nu mai aibă de-a face din nou cu intruşii… Şi le dă exemplu personal pe roata din stânga-spate a maşinii mele… Apoi, ca la un semn, se retrag din nou sub maşini şi o linişte relativă se lasă peste cartier… În vibraţii de geamuri, pufăieli şi zgomote metalice, îşi face apariţia maşina de gunoi. După manevrele de poziţionare, apar şi băieţii care o încarcă.Vorbesc tare, spun glume porcoase, dar îşi fac treaba repede să nu-i prindă canicula. Descarcă repede tomberoanele cu ce-a mai rămas în ele şi curăţă zona din jurul lor. Îi aud înjurându-i cu năduf pe cei care aruncă gunoiul aiurea… N-aţi vrea să auziţi înjurăturile, şi nici nu puteţi să vi le imaginaţi… După scurt timp e din nou curăţenie în zonă. Tot după scurt timp, nu va mai fi…
Soarele e deja la jumătatea drumului său cotidian şi ţine neapărat să ne arate că e încă fierbinte… O moleşeală plăcută se simte în aer, trecătorii se răresc, copiii care se jucau în faţa blocului sunt chemaţi în case şi zona pare pustie. În ciuda căldurii toropitoare, în aer se simte totuşi o tensiune ciudată. Din depărtare, un murmur nedesluşit creşte din ce în ce mai mult. Îmi dau seama că sunt lătrături de câini abia când cei din zonă încep şi ei să se alăture hărmălaiei. Apoi, unul câte unul dispar grăbiţi, până când nu mai rămâne nici picior de câine… Îmi dau seama apoi care era sursa neliniştilor câineşti: maşina hingherilor. Dând dovadă de solidaritate, animalele s-au avertizat între ele asupra pericolului care le ameninţa, aşa că bieţii angajaţi nu se mai întâlnesc cu obiectul muncii. Totuşi, mai de voie, mai de nevoie, îşi scot plasele şi laţurile metalice şi se împrăştie fără chef în căutarea unui patruped. Un pechinez ieşit cu stăpânul la plimbare se dă ,,şmecher” lătrând de zor la echipa de hingheri. Îşi permite, are stăpân!… Echipei i s-a întâmplat să aibă şi succes uneori, cel mai probabil cu un intrus care nu cunoştea ,,geografia” locului şi traseele de scăpare din calea lor. Pentru că după ce pleacă ei, câinii conlocuitori se întorc mereu aceeaşi, în acelaşi număr şi în aceeaşi organizare… De data asta, fiara a învins omul, dar poate data viitoare vor avea noroc şi vor justifica alergătura… De data asta băieţii nu s-au ales cu nici un trofeu şi s-au oprit să-şi înece eşecul cu o bere în colţul blocului.
Căldura se domoleşte şi peisajul se mai animă. Vecinii ies la scara blocului pentru porţia zilnică de bârfă domestică şi politică. Prin faţa geamului meu trece un cârd de gagici, două mari şi două mici, cu telefonul lipit de ureche la naştere, vorbind tare şi obscen. Le claxonează o gaşcă de băieţaşi dintr-o Dacie obosită cu număr de Bulgaria(!?!?)… Cu cine or fi făcând banking? Cârdul se amuză zgomotos, băieţaşii fluieră copios şi flirtul se consumă fără finalizare… Încet-încet, zgomotul oraşului se stinge şi noaptea se lasă peste lume. Oameni şi câini se retrag în adăposturile lor, urmând ca mâine s-o ia de la capăt, fiecare cu obiceiurile lor. Care nu diferă foarte mult…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share