Pe urmele… Facebook-ului – Porfeul, aerul și aurenii (2)


Oful soției mele, cel mai mare, rămâne….
Și știe că momentul atașării de orice și oricine este un punct atemporal ireversibil, cum m-am dialogat astăzi cu bunul prieten Costel Suditu și-am stabilit că mai sunt și alți rătăciți supra și extraterani prinși în hora destinelor noastre, odată fixat înșiră ațe ciudate, le încâlcește până la rupere, și-atunci toate dor. Că sunt mândru de fiica mea este poate cel mai pregnant sentiment însușit din ziua în care mi s-a dat de veste că undeva acolo, în pântecele mame-sii, stă ca o furnică și se coace a om. Că nu am rupt din mine bucuria asta extraordinară spre a o împărți pâine și sare tuturor oaspeților din viața mea este, de asemenea, un adevăr absolut, recunosc, egoismul nu m-a lăsat uneori să i-l arăt nici măcar ei, fătul ce creștea zi de zi, dar am ales noaptea pentru flori în jurul buzelor, zâmbete toate de fericire. Copiii se înalță pe lună, îi privești și te minunezi de milimetrii depuși în vârful firavelor degețele, în bucle, dar mai ales pe scoarța celebrală, simți, ochișorii se plimbă sub pleoape precum ordinatoarele de ultimă generație, așezând datele-imagini-sunet… în cea mai perfectă ordine.
Mândrie…. Distribuită în suflet. Nouă. Soția îmi șoptește să le spun și lor, fiindcă știe cel mai bine ce stă acolo în inima mea, mai presus de orice încercare de a pune lucrurile în ordinea firească, de datul ,,cezarelor” de drept. Și le-am spus Anyei și Deliei că sunt mândru, plin în sine de fericirea lor că după un an de renegare și mici eșecuri au reușit….
Primul articol ar fi rămas fără pereche dacă n-ar fi fost concursul acesta de la Bicaz, mai curând spus Tașca, unde, cu firești clipe de descumpănire muzicală, fetele nu sunt acei copii perfecți lăudați în stânga și în dreapta, nici vedete, ci doar aspirante la note îmbietoare, ademenitoare de auz ascuțit, zglobii, au reușit să atragă încă o dată atenția unor oameni care cred că în fiecare nou-născut se ascunde trăinicia și dăinuirea nației umane. 1, 2 și 3, locuri pe podium, poate mai aproape de adevăr, dar premii meritate. S-a produs un reviriment, o creștere, raporturile lor cu materia muzicală s-au îmbunătățit, s-au ameliorat câteva deficiențe de percepție și, hotărâtor pentru intenția lor de-a se lega definitiv de cântec, au proprie inițiativă.
Acum, domnule profesor, așa cum titulatura v-o atribui fără persiflarea aruncată-mi în cârcă undeva prin noiembrie anul trecut, se pot prezenta la raport fostele dumneavoastră eleve cu șase diplome, de trei ori unu, de două ori doi și doar o dată trei, plus o recunoaștere de echipă, noi trei, pentru compoziție-interpretare…. Fiindcă acest concurs nu era chitit, am înțeles, pe creații, dar le recompensau pe cele mai….
Deci. Răspund punctual și public celor patru capete de acuzare formulate tendențios din aprilie curent. N-aveau diplome Anya și Delia, teancul acela fluturat, dovada dumitale că faci, și eu nu, nu mai poate constitui probă definitorie. În fapt nici nu contează, știința nu se construiește din distincții. Dar dacă valorează ceva în cântărirea greutății pedagogice le scoatem pe masă și le comparăm. Pare arma prostului justificarea, dar…. Să continuăm. Mi-ați imputat că desele mele scrieri nu fac deliciul, plăcerea maselor largi, și nici obiectul unor recenzii favorabile din partea unor critici de specialitate dure, că au salturi și căderi, cele din urmă mai frecvente, și, după spusele voastre, ,,nu sunt toate bune”. Paternitatea n-o poate dezvolta oricine, doar un creator o poate înțelege cu adevărat. Susțin prin urmare toți acești prunci literari cu aceeași mândrie de care vă vorbesc astăzi vouă, cititorilor. Tot în numele realităților imediate mă încredințez că cele două reviste unde îmi sunt publicate lucrările n-au primit din partea mea vreo închipuită, așa cum ați afirmat mișmașul de la ,,Seri melancolice”, bonificație pentru apariții, am deja câteva volume lansate. Ce urmează? Starea mea constantă într-o trupă. Neegalarea longevității dumneavoastră, cei 20 și ceva de ani cu RS 975. Judecând doar după vârstele noastre, sunt șapte ani diferență, aș mai avea timp să duc împreună cu o echipă un proiect de durată. Pot aduna și așa relația continuă, cu două mici perioade de întrerupere, cu Dan Manciulea, fie Vitamina Rock, Soda și mai ales Forțele de Muncă, fac până azi 28 de ani de repetiții, întâlniri, spectacole, concerte, televizări, premii și recunoașteri naționale râvnite și necăpătate de mulți alții. Și nu uitați. Prima intrare a unui grup compact de râmniceni la Mamaia mi se datorează, a mai multora, fiindcă există precedentul Ionuț Radu – Praf în Ochi, locul dumitale de instrumentist în trupa pop de pe acea scenă a fost primit prin decizia mea, la fel Nana, piesa pe care ați făcut playback, este piesa mea. Dar nici asta nu este de pus la socoteală când vă înverșunați în a lăsa să se creadă că duoul eu-Dan a fost un eșec lamentabil. Deloc.
Pornise totul de la un nevinovat telefon al unei mame pentru detalii despre seria de înregistrări ale albumului cu piese pop-disco de la clasa de pregătire pentru soliști vocali a centrului cultural. Mirata întrebare, repetată ostentativ de parcă ,,da”-ul meu nu fusese pe deplin receptat, a primit încă o replică firească cu adăugiri. La ID-ul Spiru Haret examenele, implicit cursurile anului întâi, cuprindeau ansamblu și canto coral notate de profesori bucureșteni, aparținători atât ai acestor cursuri private, cât și celor de stat. Dirijat, teorie, istorie, instrument, folclor, contrapunct, armonie, în total nouă. Se cheamă, zic eu, că am expertiză și pe acest segment dacă am o licență.
Dar contează cât negru sub unghiile oricărui muncitor de rând învățătura fără îndelungata experiență în domeniu, măcar că stai alături de muzicieni, muzicanți, lăutari și cântăreți, că le cari instrumentele și tot te capeți cu nițele cunoștințe, ia, acolo, un do de câs, un soț de fa, o melismă, un tril, darămite cele trei sute bune de colegi culeși în varii și felurite ocazii, măcar cu atât și tot poți identifica cu ușurință stângăciile și falsurile unei puștoaice. N-ar fi fost deranjul mare, însă mă știu toți ca pe-un cal breaz, la asta prea puțini îmi suflă-n ciorbă.
Și ar fi timpul să înțelegi, domnia ta, că adulții nu se măsoară în numere de copii, în calitatea lor, ci în puterile personale. Ah! Să nu…. Aștept o apariție a dumitale la Sala Palatului, dacă nu, măcar la Brancu între știrile de scandal.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share