Pe urmele… Facebook-ului – Hop, hop, hop, că-mi ia piciorul foc!


Degradant! Și chiar este de râsul focilor și delfinilor!
Doamne, Burebista, ia-ți împărate gându-napoi și dă rod viilor toate! Jur, pe toate le văzusem, da’ horă-n piscină cu solistă în mijlocul înotătorilor de plăcere făcuți cerc rotitor în apă nu-mi puteam închipui! Orice aș fi crezut că se poate pe lumea asta, însă folclor nautic nu-mi trecuse prin cap.
Povești cu țigani v-am mai spus, abia ce terminasem una, mai ales dintre cei ce-și puneau scripca la subraț și, mai înfometați ca familionul din care nu lipseau femeia făcătoare de puiet și puradeii aferenți, se dedau la drumuri pe orice vreme, cazul Groapa este de notorietate, dar mai ales la ghidușii de teapa celor din arena circului, frecvența cocoțării în copac, dansului, mai ceva ca în cadrul ,,culturii” triburilor africane, despuiați de opinci, de altfel inutile, roase de glod, uscate ca scoarța de copac nu făceau două parale pe picior, uneori pe mărăcini sau pe jar, călări pe oi și capre, din sediul godacilor sau pur și simplu în ditamai potopul, spre deliciul țăranului ajuns și el să comande o dată în viață, mă rog, de mai ulte ori, însă ca prima oară, deh, mințile scurte au uitare la purtător, desimea măscăririi fiind maximă. Și bieții de ei au făcut în acest secol eforturi uriașe să devină ceea ce nu putuseră fi, s-au îmbăiat, au pus o țoală mai dihai ca a românului, s-a-mbălsămat negruțu’ cu aroma de parfum cea mai puternică, a ajuns după toate ce deja le știți a avea case și mașini, chiar pipițe blonde bune pentru satisfacerea orgoliului de-a fi mai presus de nația ce i-a stat ca un ghimpe în talpă furându-i libertatea naturală nativă, făcându-l egalul oricărui intitulat fără efort om.
N-ar avea niciun efect istorisirea noilor obiceiuri ale partenerilor noștri sociali fără contraexemplul tipologiilor dăunătoare ce întrețin o stare de folclor permanentă, impunând coborârea emoției tradiționale în bezna apucăturilor de orice fel. Cum să-ți mai păstrezi admirația și reapectul pentru sudoarea câmpiilor iei, ițarului, maramei, fotei când mireasma fecioriei ascunsă-n fân, la miez de noapte, a devenit momeală pentru toate gângăniile acvatice omorâte de purificatoare, când talpa nu mai mușcă din țărâna uliței, ci și-a mutat sediul pe fundul bazinului de înot, când pudica leliță, cu capul în pământ de rușine, a devenit o desfrânată ce-și coace țâțele, nu sânii-mere ionatan, în văzul tuturor? Ce idilă să mai devină baladă, doină ori basm când mândruța în loc să se primenească la râu, ferită de priviri…, se prinde-n joc în mijlocul bălții asanate…?
Pentru conformitate doresc corzi ruginite, microfoane pișcătoare la buze, spume la clarinet și bule-n tobe tuturor muzicanților, toate în numele distracției totale, slip la dungă, cămașă-sutien și șpagă românească! (Aia străină nu se cade, intră ușor la apă!)

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share