Pe urmele… Facebook-ului – Colț…


Mă uit în ochii românilor mei și nu-i mai recunosc. Atâtea transformări….
Oameni…. Le puteai ușor determina micile defecte, obârșia, starea civilă, locul de muncă, aspirațiile, chipuri de citit la prima vedere. Lucru important, abordări de relații precise, scurtarea timpilor inutili, practică multă și filozofie puțină. Deștepții cu deștepții și ce mai rămânea, domnul cu ei. Mai ezoteric, mai pământean, li se orânduia și lor destinul punându-i după mărimea mintală, Tan cu Tana, până se regulariza decalajul major. Orbi, șchiopi, muți, rahitici, fețe strâmbe, dizgrații fizice, eram un popor cu aspirații întinse pe mai mult de-un cincinal, de zece ori jumătate de zece sau chiar o mie de ani, vreme suficientă pentru retușarea până la perfecțiune. Probabil că în asta constă și arhicunoscuta noastră ,,lene” în evoluție, să-ți drămuiești sutele de ani cu pipeta, să treacă rachetele, navetele spațiale pe lângă tine și tu să gândești că n-or sta pe cer la nesfârșit, și-or vedea ele de casă. Cumva avem dreptate, aproape tot ce se înalță pe zi, noaptea se înturnează la sol pentru un somn bun.
Se încurcă privirea, dosebirile nu-s nici pe departe concludente distincției clare, cine-i cine, întrebare întrebătoare, rămânând fără soluții. Un țâr de limbă engleză, o picătură de cântec pop-disco, nițea bărbiță, roșcată, două clădiri mai înalte decât blocurile noastre cu zece etaje, girafe ale reconstrucției socialiste, concluzionând, împrumutul de identitate poate fi validat. Nici măcar aceste aspecte nu mă fac să mârâi înfundat, dar este o ipoteză bună pentru asediul ierarhiilor firești, ajungerea la perfecțiune prea devreme fără un scop instrumentat după o rețetă rațională. Degeaba creieri ce se înfruptă din ireal, în zadar chiar punerea în practică, mulți deștepți, mai multe căi de rezolvare, mai rapidă epuizarea variantelor imateriale și palpabile.
Să mai anticipezi ce-i poate pielea primului ieșit în cale? După statisticile mele aproape nu. Am cunoscut destui inși prinși în atracții de moment, retractili după o serie de evenimente doveditoare de contrariu. Și-am spus ,,aproape nu” tocmai în numele acestora, fiindcă tipul de comportament, limbajul gestic și oral, este simplu, prea ușor de determinat, însă are fluctuații dese, intempestive, până la extreme, imposibil de parat. Excesul, sporadicul nu aduc totuși progres, evoluție speciei noastre, nu predictibile, toate plusurile bifate, nici nu contează evul, sunt succese de casă, încadrabile astăzi la învârtiri în jurul cozii.
M-am închinat. Mișcare asemănătoare, în oglindă, tactării unei măsuri muzicale de patru pătrimi. Din reflex. Desele schimbări de rol, de figurație, fac din semeni neoameni. Știți cum se zice, a ajuns țiganul împărat. Valabilă pentru orice etnie, neexcluzând-o pe cea română. El, r-,,omul nostru”, plecat de la umilința dublă de a se fi născut în lizierele civilizației și a avea pielea nu de cea mai bună calitate, a găsit în uniformă calea spre lumină. Mai degrabă spre întuneric, surâsul prostesc afișat în dese încercări de trecere la alt nivel de socializare s-a transformat instituție cu instituție, grad cu grad în mină sobră, vocabular închis între acoladele legale și o dare de mână…. Un ,,spectacol” de bâlci, adoptat de majoritate cu aplauze frenetice și… claxoane idioate, exasperante, deranjante până la o internare la secția psihiatrie. Cele două coordonate, circulă și stop, fluierate, mânau o turmă de… puși pe-un inel rutier, eu am reținut unul, dar după verva polițienească a cunoscutului ,,vor fi mai fi fost”, chitiți să se fălească în fața lui Eminescu-rută prins-prinsă între două baruri pe cât de locale, tot atât de insignifiante.
Nu știm noi ce se petrece în lumea mare, dar nici ei. Impresia pasului înainte rămâne o himeră autofurnizată. Vă puteți convinge singuri că nu l-ați pus încă în pământul crudei realități.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share