Pe urmele… Facebook-ului – Arca lui Noré


Cel mult la ora 18 și pe o ploaie cu bulboace mințile o iau razna la cel puțin o seamă de șoferi, scăpați parcă din parcurile cabaline ale hergheliei lui Ilie. Sfântul.
Feri-te-ar! Dar tata spune că-i aproape un obicei popular să gonești rostogolind roțile repejor spre turate la maxim prin sferele de apă pentru o baie la vopseaua goală gratuită. Ei bine, nu mă duce oricine cu fofârlica, fără să fac parte din ceata experților în covrigi împielițați știu că-i doar un prilej șoferesc de-a etala ,,fantasticele” lecții primite cu doza. Orașul are furiile lui, mi ți-i manevrează pe locuitori după voie, pune față în spate bări, frustrări de nedepășit, sensuri unice și giratorii, surori ferometalice fac trotuarul și rigola angoasând secundele pierdute pe circuitele de viteză. Să nu dăm totuși vina pe accelerația alunecoasă patinând sub talpa oaspete, dedată adulter la asfalt european, ci să-i spunem stropitoarei nor să-și mai miște dușul magic spre teritoriile virgine, acolo unde vrăjile atmosferice își fac imediat efectul, mai ucid un spic de grâu, mai îneacă o păpușă de porumb, mai despoaie câte-o grădină de luxuriante culori, însă multe, puține, picăturile dau viață oricărei fărâme de pământ, numai minții de om o întunecare nefirească. Și zău, a plouat două zile drăcește, ivind copii din candidați la 50+, și ce turna, și ce mirare fost-a-n mine să găsesc leat feminin călare pe bicicletă în plin potop noeian.
Altfel de precipitații mi-a fost dat să găsesc la poarta raiului. Da, o vizită de control nu strică niciodată, Petrișorii, Andreii, pe Toma nu-l nimerii, pavelii nici atât nu i se puteau vedea urmele de nuanțe, era asfalt cât simțeai cu talpa, fiindcă ochiul nu căta altceva în afara, înăuntrul buzunarelor gata de asaltul nației prestidigitatoare ce copleșise priveliștea, erau cu toții, sfintele nume și preacuvioasele dame nu lipseau din peisajul armonios al binefacerilor micului colț de Eden, adus din calea ielelor, Drăgaica. Nesperată și inopinată incursiune în grindina de populații căreia pentru un franc-bancnotă i s-a permis orice exces alimentar, orice dezvăț comportamental, orice melanj auditiv, orice adaos comercial posibil, micul, berea și amețitoarele manevre mașiniste în sfera planurilor multiple au marcat pregnant atmosfera noii înfățișări de bâlci. Ce-a mai rămas din cel vechi este acolo, în dosul lui, din cel căruia eu îi fusesem oaspete în negura anilor cenușii când naivitatea avea un preț: biletul de intrare la un șir de iepuri scoși din pălărie. Câțiva baloți din paie purtau încă amprenta copitei ridicate la un semn în corturi, dar fără aroma cozii ridicate păreau un artificiu inutil. Nu și piramida din căni cazone de aluminiu dezasamblabilă pentru cinci lei, singura mărturie, fasonată pentru mileniul trei, că rișca și alba-neagra vor mai supraviețui cel puțin jumătate de veac. Și trăgătorii la ele. Lume puhoi, constatări de mărime variabilă, identice în privința calității, un oraș cvadruplu are proporțional mai mulți… și mai multe….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share