Căruța cu virgule – Fotbalul văzut din fotoliu


Se spune că, orice român sadea, se pricepe la politică şi la fotbal! Aşa că, mă alătur şi eu celor care-şi dau cu părerea despre aceste două fenomene şi de data asta, o să spun ce cred despre ,,sportul rege”.
În calitatea mea de spectator de tv., urmăresc evoluţia echipelor din Liga 1. Fac asta cu oarecare detaşare, deoarece nu sunt un fan înverşunat al vreunei echipe anume. Asta nu mă împiedică însă, să nu observ anumite lucruri, fenomene şi fapte care se întâmplă prin campionatul naţional de fotbal. Observ, deci, o mare risipă de energie în acest domeniu. Şi n-ar fi nimic neobişnuit dacă ea ar avea loc pe teren, însă ea se face pe marginea acestuia, de către preşedinţi, patroni sau investitori. Aceştia fac declaraţii ,,războinice”, ameninţă cu retrageri senzaţionale din fotbal, se implică în alcătuirea echipelor, îşi atacă adversarii cu toate mijloacele lingvistice pe care le au la dispoziţie, transpiră şi se agită, mai mult decât jucătorii înşişi. Şi de multe ori, acest spectacol e mult mai interesant decât ceea ce se petrece pe teren. Nu e mai puţin adevărat că nici spectacolul fotbalistic nu ne ,,dă pe spate” cu frumuseţea lui. Valoarea jucătorilor români fiind una – aş spune – mediocră, mă întreb dacă nu cumva sunt plătiţi prea mult comparativ cu ce arată pe teren. Ştim cu toţii că sportul şi deci şi fotbalul, nu mai este demult o manifestare a aptitudinilor umane, a voinţei şi caracterului în stare pură. Competiţia corectă, bazată pe principiul ,,cel mai bun să învingă” a fost demult înlocuită cu competiţia banilor. Au apus demult zilele în care motivaţia pentru performanţe era doar dorinţa de a-ţi depăşi limitele, singura recompensă fiind bucuria reuşitei, recunoaşterea valorii şi aprecierea eforturilor pentru eforturile depuse pentru a fi cel mai bun. Astăzi, singura recompensă care contează este suma de bani obţinută. Aceasta ţine loc şi de motivaţie şi de cunună de lauri, iar jocurile de culise, aranjamentele şi compromisurile sunt cele care iau locul confruntării din teren. Avem, deci, declaraţii prin care patronii ,,pun presiune pe arbitri”, avem jucători care ,,nu şi-au apărat corect şansele” şi echipe care ,,şi-au dorit mai mult victoria” dar şi arbitri care sunt ,,o ruşine”. Sunt expresii standard sub care se ascund neputinţa, nonvaloarea, ignoranţa şi suficienţa, atât a jucătorilor cât şi a conducătorilor de cluburi. De când Liga 1 a devenit un ,,cimitir al elefanţilor”, asistăm la o adevărată invazie de jucători străini, din zone mai mult sau mai puţin exotice. Aceştia, luaţi la preţ de en-gros, sunt puşi să muncească pe ,,plantaţia” unuia sau altuia dintre latifundiarii cu pretenţii de patroni de cluburi. Unii dintre aceşti jucători sunt la apusul carierei şi pentru că nu mai fac faţă în campionatele cu pretenţii, vin să ,,moară” aici prin mocirlele din România. Alţii, văd în România prima ţară albă din viaţa lor şi se sperie de zăpadă ca de cenuşa vulcanului Mauna Kea. Chiar şi aşa slabi valoric cum sunt ei, tot se poate vedea o diferenţă clară între mentalitatea şi atitudinea de profesionişti a acestora şi suficienţa, aroganţa şi limitarea celor de pe-aici. Politica aşa-zişilor investitori din fotbalul românesc este aceea de a-şi recupera banii în cel mai scurt timp, fără prea multe investiţii de perspectivă. Puţinii jucători valoroşi care apar în deşertul fotbalului românesc, sunt repede vânduţi altor cluburi. Se urmăreşte astfel, în primul rând profitul patronului şi de-abia după aceea, ce mai rămâne-dacă mai rămâne-ajunge şi la club. Iar campionatul rămâne mai departe la acelaşi nivel de mocirlă, compromis şi jocuri de interese. De aceea, eu ca simplu privitor la tv, dacă am de ales între un meci din Liga 1 şi unul de oriunde altundeva, prefer întotdeauna pe cel ,,de-afară”. Chiar dacă principiul banilor e acelaşi, măcar văd un fotbal adevărat. Prefer să văd, în locul jocului încâlcit şi fără orizont, unul cu pase curate, limpezi, disciplină tactică şi, cel mai important, angajament fizic şi mental total. Prefer să văd, în locul jucătorilor care cad seceraţi la cea mai mică atingere, simulând accidentări groaznice doar pentru trecerea timpului, pe cei cu o atitudine pozitivă şi reale calităţi fizice. Prefer să văd suporteri civilizaţi, nu bătăi cu poliţia şi manifestări huliganice ale unor aşa-zişi suporteri al căror singur scop al prezenţei lor pe stadion e doar exteriorizarea frustrărilor şi neîmplinirilor cotidiene….
Mai am mult de aşteptat să văd aşa ceva în fotbalul românesc, nu-i aşa? Şi poate că fără toate astea s-ar pierde farmecul fotbalului nostru. N-ar mai fi la fel, n-ar mai avea ,,sare şi piper”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share