Căruța cu virgule – Eminescu de azi


Au curs şi vor mai curge râuri de cerneală despre ,,poetul nepereche” al neamului românesc, cu adevărat reprezentativ în domeniul culturii universale. Definit de critici ca fiind ,,ultimul romantic” al acelei perioade, a fost aşezat la loc de cinste în patrimoniul cultural universal alături de alţi reprezentanţi ai curentului romantic ai genului liric, cum ar fi Byron, Hugo sau Novalis.
Geniul lui Eminescu a întruchipat în el o întreagă spiritualitate românească, de aceea opera lui a învins barierele timpului şi uitarea, fiind şi acum la fel de proaspătă şi de românească. Deşi incultura şi superficialitatea de azi au redus opera lui Eminescu doar la ,,Luceafărul”, tot mai puţină lume ştie despre complexitatea operei acestuia. Filozof, gazetar, politician sau folclorist, poetul a surprins cu acurateţe în operele sale spiritul vremii sale. O dovadă a geniului său creator este faptul că şi azi, după mult timp de la dispariţia sa prematură, unele dintre operele sale îşi găsesc cu succes corespondenţă în realitatea ,,modernă” a zilelor noastre. Cunoscut ca un conservator convins şi un critic vehement al politicienilor de atunci, acesta a făcut o descriere dură a acestora în poeziile sale. Citindu-l, nu vedem nici o diferenţă între politicienii de atunci şi cei de azi. Astfel, politicienii români de azi ,, Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.”şi că ,,Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă”. Şi zău că are mare dreptate! Câţi din politicienii de azi pot spune cu mâna pe inimă că nu se regăsesc în aceste versuri ale geniului eminescian? Tipologiile unor politicieni de azi se potrivesc perfect acelor caracterizări de acum 150 de ani.
,,Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,/Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,/Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri/Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…” Recunoaşteţi personajele? Nu-i recunoaşteţi aici cumva vreun personaj al zilelor noastre? ,,Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri”… Un întreg Parlament al României poate fi descris ca un loc unde ,,Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”…Iar suprema blasfemie a fost aceea prin care unul din nimicurile acestor vremi s-a autointitulat ,,Luceafăr”… al huilei, fără nici o jenă. Pe de altă parte, de 20 de ani viaţa politică ne-a demonstrat că asumarea răspunderii este ceva de neconceput pentru cei de azi şi le putem spune fără a greşi că ,,Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?”. Cât despre aspiraţiile timpurilor de astăzi şi starea de spirit predominantă, din nou vorbele lui Eminescu descriu perfect situaţia: ,,Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.” Fericitul Eminescu a trăit într-o epocă în care ,,Fiind băiet păduri cutreieram/Şi mă culcam ades lângă isvor.” Din păcate, astăzi aceste versuri s-au transformat în ,,Fiind băiet păduri eu defrişam/Şi poluam ades chiar la izvor”. Iar despre starea actuală de spirit, idealuri şi aspiraţii:,,Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,/Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, /Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.” Din păcate, evoluţia vieţii noastre de 20 de ani încoace, ne demonstrează că de fapt, mentalităţile şi personajele aparţin epocilor trecute. Aparenta sclipire cu pretenţii de modernitate, ascunde sub ea mucegaiul, putreziciunea şi şubrezimea unui sistem îmbătrânit ce stă să cadă sub propria greutate. ,,Cariile” corupţiei macină toate structurile acestui sistem ,,înlemnit” într-o nemişcare comodă, iar toate aparentele ,,renovări” sunt doar de faţadă, pentru a lua ochii mulţimii. Toate aceste ,,acceesorii” ale vremurilor moderne, ascund de fapt urâţenia şi imperfecţiunea unei lumi care s-a depărtat de esenţa vieţii. Aceea de a trăi în armonie cu cel de lângă tine, în armonie cu tine însuţi şi cu mediul înconjurător. Ceea ce vedem cu toţii în această perioadă confirmă faptul că de multe ori istoria chiar se repetă şi cu toate astea, omul nu învaţă nimic din ea.
Ca români în România de azi, simţim din plin cu toţii toate aceste adevăruri pe care Eminescu le-a spus acum 150 de ani. Şi ceea ce este mai trist e că întrebarea de atunci ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?” nu-şi găseşte un răspuns. România nu-şi găseşte acel drum drept, acel orizont deschis şi acea linişte pe care privindu-le să putem spune cu tărie: ,,Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share