Pe urmele… Facebook-ului – Honduras

    Stampele m-au fascinat cum orice gâgâlice a vieții se avânta a-și umple clasorul din pliculețele de 1 și 3 lei….
    Rarisimele momente de bucurie, prilejuite de apariția unui străin între ciobănei și dorobanți, de Luchieni și Grigorești, adăuga sufletului un mister nebănuit, mă lua cu fierbințeli la țări bizare, dintre cele cărora Țomanap-ul nu le fusese gazdă vreodată, apele neliniștii își croiau văioage prin artere și ochiul se îmbăta în luciul și grafica bucății de hârtie fără gânduri motivante, colecția trecând la cele sentimentale, un bun pentru uz intern la vremuri….
    Copilărești. Adolescentine. În prag de bătrânețe. Una frumoasă când și-un dobitoc se coace la astrul cunoașterii și-și asmute colții aflămurilor în orice carne fragedă, punându-se pe sine în moțul catargului flamură, busolă și sextant. Ridurile mele vor sta liniștite, vor mai încerca ruperi bruște de scoarță, dar cât pentru o memorie scurtă a unor furtuni trecătoare, singura mea preocupare se va consuma între puținii neuroni ce s-au ostenit să mai rămână treji la temele cotidiene, spațiul înțelepțirii în folos strict personal, nu pentru sfaturi, nu pentru învățături de împrumutat oricui se vrea aidoma.
    Da, m-am născut, o vină prea mare pentru conjuncturi fericite, pentru decizii cu dedicație, pentru încrederi pritocite în pântecul mamei, școlii, forțelor armate, acolo unde și-au încheiat prodigioasa activitate și n-au reușit să mai semneze niciun alt act de prezență notorie. Da, valul care m-a furat din pură întâmplare este unul din Marea Neagră, din familia celor pitice și efemere, unul printre miile ce nu se mai văd după scurta înfoiere…. Și care, în definitiv? Două televiziuni, trei emisiuni și-un cânticit amărât, plătitor de tva și impozit pe timpul și spațiul, nenumărate, pierdute cu orele? Zâmbete false….
    Doar ale mele, în atari situații arcurile de gură sunt o certitudine, altfel expulzarea din sinea voiei bune s-ar produce instantaneu, dar și ale altora. Unul, de alura celor triste, preocupate de arealul unde a fost nevoit să mijească, înstrăinat de sursa naturaleții, era al lui Radu G., cunoscutul… a reacționat imediat, o asemenea oază de întâlniri nu necesită previzionări, înscrieri pe liste de așteptare, biletul de intrare îți conferă momentan, apoi irevocabil, postul de membru necotizant în amintirile altora. Și tristețea lui era de nota zece, iar statusul de imigrant de nivel unu, cu mult mai mic decât al meu, lejeritatea mea debordantă, cunoșteam cel puțin cinci purtători de ancăr și-un fost gigant al expansiunii teutonice spre est, m-a trimis cu ochii direct în ,,micul holshtein”, cărora le-am setat aplicația ,,vino-ncoace” pentr-un salut neconvențional și o șarjă molatică de impresii aruncate în hăul prăpăstiilor cinematografice.
    O clipită. O secundă. Un minut la taifas cu dumnezeii pământeni, nimic altceva. Te returnezi provinciei în miez de noapte, deschizi ușa și aerul patului nefăcut îți întinde o mână. Una pentru mângâierea sufletească că și ziua poți vedea himere.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share