Pe urmele… Facebook-ului – Decorticare


Voi reuși să înapoiez picioarelor ghipsate, rupte cu bună știință la intrarea în sanctuarul vorbelor de duhul nopților puține, gestante la anul și la mulți tonți, tiparul filozofiilor de pască.
Că uneori se scoală din morți întrebările și respiră același aer netrebnic în care oxigenul nu-i mai mult de-o bulă otrăvită în formula simțurilor oneroase. Ele, alambicul duhurilor prescrise în orarele policlinicale, s-au pitit până deunăzi la căpătâiul vrafurilor de canapea și au prins frate de sânge acoperit de înțelepciuni culese din țările calde, unde berzele și egretele pun la cale navetele pământ-Andromeda, fabricantul de roți dințate pentru concasoarele prânzirii. Mi-a crăpat retina și mi-a curs relevanță când homescul grai s-a ridicat spre a pune atele cadrului legal al senzațiilor trecătoare: ,,Nu e frumos ce este frumos, ci este frumos ce-mi place mie.” Fără înrudirea cu șirul vorbelor trimise la seriale de cumințire sufletească și împăciuire cu rațiunea, râurile revelatoare ar fi devenit o jertfă pe altarul nimicului, dar stratul cenușiu al psihanalizei medicale a subtilizat identitarismul focarului de sorginte populară și-a îmbătat cu apă rece tot clientul la autograf. Până la mine, hoț de conjunctura sensului unic al mijlocului de pagină 177, dedată la ,,Aporii metaforizate”, autorul spiciului enciclopedic inculcat îmi lăsase cheile câtorva uși ciocănite cu insistența facerii de bine.
Doctorul deștept, chirurgul mânuitor perspicace de bisturiu prin burțile textelor kantiene, dar amputat de imprecațiile la care se închină toată rasa clerică: credința în orb, în mut și înviere. Acum, la parastasul secolului trei, mă înscriu în lista neagră a ateului purtător de sutană. Există cazuri, domnule Mircea, când moleculele se cunună cu neașteptarea și chiulangiul la programa logicii, printr-un firesc proces taumaturgic, depune obolul sclipirilor sale în excepțional. Dac-ați mai fi așteptat un dram pe eșichierul minunilor, inclusiv eu v-aș fi fost pacient, exponent al tranziției neobișnuite între sunet și cuvânt și-am fi descusut pe masa de operație teoria prostiei nedeșteptate, am fi căutat traseele neuronale atipice, genele lungi ale strămoșilor, ochii nemuririi materiei. Unde-ar fi să mâne hazardul mirajul nostru de astăzi către banal? Să vă fi trezit salutat de omulețul ce-și face veacul așteptând un sandwich vizavi de parcul mare, ,,Respectele mele, domnule! O zi excelentă și aripile blândeții să vă poarte instrumentarul prin meandrele intestinale!”, în fiecare zi cu altă miere epitetală, Mihăiță, cel iubit pentru că reușise printr-o tehnică neștiută să rămână copil de trei ani, nu v-ar fi întors din calea concepției ,,deștepții cu deștepții” să-l fi întâlnit într-o zi spovedindu-se ,,M-au ajuns bătrânețile, ca mâine mă duc și-mi pare rău că n-am știut pân-acum cine-am fost!”?
Judecățile sunt pentru exploratori, pentru trăitorii de veșnicii, lor nu le seacă fântânile, știu foarte bine că procentele în sute nu-i ajung nici măcar lui dumnezeu pentru-a-și număra planetele, micile biluțe extrauterine ale bigbangului, darămite lor, mai furnici ca Saturn, mai colorați ca fața-i de gips, încredințați total în eternitatea petelor din soare.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share