Pe urmele… Facebook-ului – De-un leu covrigi


Citisem cât să fac pe plac conștiinței că analfabetismul este o indoleță permisă.
Cum nu sunt un scriitor sadea, aici M. Homescu servea bine ipoteza priceperii, consecvența unei birotici academice, pledantă a ordinii și disciplinei cotierelor, este exclusă, căile notițelor și preciziei se disipă în pornirile hoardelor verbale de moment, prescrierile devenind rând pe rând rolul principal în apoftegma ,,Ce-am vrut să spun, că nu era minciună?!” Intersectat deci de două ori cu întreruperea, afurisitul subiect abia m-a lăsat să mă restrecor în lumina becului ce mă desfătase și-n al cărui filament descoperisem marea și sărurile ei binefăcătoare. Să mă fi ajutat covrigii, dar ei au lipsurile lor și-s netrebuincioși în extraincursiunea în afara spectrului stradal al Facebook-ului.
Citisem și nu prea. Privirea hoinărea oricum, mai ales la finalul paginii din dreapta, vinovată pentru rupturile matrimoniale, divorțul între priceperea lui ce fusese și va fi, încât niciun volum nu făcea parte din aceeași tradițională familie. Și nici nu vă pot spune cu siguranță cât bine fac bibliotecile instalate în bibilică, actul creator nu are contract cu știința, trăiește în concubinaj cu închipuirea și determinarea de-a prinde gustul dialogului cu hârtia. Când sare câte o scânteie se aprind firele cerebrale de iască și ard atâtea câte sunt, dar ard. Resturile rămase sunt tăciuni sufletești și-n cel mai apt caz cărbuni pentru focurile de întreținere a populației la stadiul de legumă comestibilă.
Scriem. Nimeni nu știe motivul, dar pornirea noastră are un dram de patologie. Poate fi un simplu reflex școlar sau, cum li se întâmplă scormonitorilor în stetoscop, o furnicătură în stiloul scrierii ilizibile ale formulelor literare descoperite de farmaciști. Probabil că sentimentul de inechitate s-a lăsat prins în răzbunarea intrinsecă și răcelilor, oaselor rupte, eczemelor le-a inventat frați, surori, vindecări miraculoase cu administrare pe cale vizuală. Dar și orală….
Despre fugă și sănătatea ei acum. Am părea o lume de lași, lipsiți de bărbăție, noi, cei puternici să alegem calea blândeții și gândului calm de pat moale în fiecare seară acasă. Există un cineva îngrijorat de un astfel de comportament, însă nu voi da rușinea pe nicio zi lipsă din cât va să-mi fie, cu toate că pornirile tind și se direcționează involuntar către acel gest, nu masculin, al îndreptării situațiilor unde, martor fiind, atitudinea este un bun necesar social. Cum totuși să ripostezi lucrurilor care, neanunțate, fac din bărbat muiere, din viteaz un înspăimântat mai ceva ca o găină bleagă, din rațional un lipsit de minte cu un singur țel: ,,Să scap eu!” Și dacă bombele și mașinile se plimbă nestingherite prin oameni, îmbinând mortal chimicalele și carnea, friganele demne de masa canibalilor, drumul scăpării este ultima șansă de perpetuare a speciei, ultima ancoră de salvare.
Fugiți unde vedeți cu ochii!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share