Spații culturale nr. 44 – Râmnic, mon amour!


Orașul râde (a râs) și petrece (a petrecut). Desigur, râsul a fost fals, strepezit, înecat în fumul petardelor, al artificiilor aruncate de la balcon, al miorlăielilor care încercau să treacă drept colinde sau plugușoare, al răcnetelor de băieți veseli care goleau sticle cu șampanie ieftină și le spărgeau apoi pe trotuare, cum au văzut ei că se face în țări mai civilizate. Nici râsul din interior – de acasă, din restaurante și „moteluri” paradisiac-provinciale – nu a fost mai breaz: tot forțat, tot strepezit de îngrijorare, fiindcă toate urările, toate cuvintele dulci care au curs șuvoi prin SMSuri sau prin viu grai, toate tonele de „Fie ca…” și „Fie ca…” (Domnul, blândul Iisus, Crăciunul, Anul Nou…) nu au reușit să șteargă îngrijorarea de pe fețe.
Am încercat să râdem, ne-am îmbrăcat și cu ceva roșu, am avut și pește pe masă, am ținut cont de toate superstițiile care garantează un an mai bun, cu altceva decât ceea ce au adus cu ei anii vechi, dar degeaba, cuta de pe frunte nu s-a destins, nici nodul din stomac n-a dispărut, nici strângerea de inimă. Am petrecut, firește, fiindcă au fost sărbătorile de iarnă și ele sunt sfinte pentru noi, dar petrecerea a fost mai mult de formă, fără veselia pe care, teoretic, prin tradiție, ar fi trebuit s-o simțim. Statisticile – reale sau imaginare, furnizate cu aplomb de canalele noastre de televiziune – spun că, pentru prima dată în istoria postdecembristă, cantitatea de alcool pe cap de locuitor a scăzut. Bun, am băut mai puțin. Partea proastă este că, în ciuda acestei „cumpătări”, se pare că ne-am îmbătat mai tare. Și românul actual, când se îmbată, nu râde, nu glumește, nu cântă și nu dansează, cum făceau strămoșii lui: sparge, strică, se urcă la volan și conduce iresponsabil (spre spital și spre morgă), intră prin case străine, violează, omoară… Ți-e și frică să te mai uiți la televizor de sărbători și, mai ales, după ele…
Ne-am făcut că râdem, ne-am făcut că petrecem. Am avut și iluminație stradală, și brazi împodobiți prin centru, și „orășelul copiilor”, și concert la primărie, și artificii (chit că tragedia de la „Colectiv” a mai redus din euforia acestui obicei festiv) și petarde vândute pe stradă, în ciuda interdicțiilor legale. Am avut de toate, în afară de chef. Dac-o fi existat pe ici, pe acolo, a fost mai mult ca excepția ce musai confirmă regula.
La puține ore de la debutul noului an, în gerul dimineții, pe străzi puteau identifica urmele „petrecerii” date de copiii străzii (pungi goale de chipsuri, peturi de suc și bere, cioburi verzi de la șampania săracilor, prezervative, coji de semințe, seringi de unică folosință etc.), semn că Manda, Nicoleta, Vasile și toată gașca lor au trecut pe-acolo.
Doar clopotele de la cele peste 20 de biserici ale târgului aminteau solemn și poetic, dar deloc încurajator: am intrat în an nou și electoral, veniți să vă rugați, creștini dumneavoastră…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share