Spații culturale nr. 42 – Râmnic, mon amour!


Despre şcolile noastre, ca şi despre cei răposaţi, numai de bine. Una-i veche de când lumea şi plânge, cu un rest de demnitate şi prestigiu, după reparaţii (capitale, dacă se poate, nu pe ici, pe colo, ca-n discursurile catindaţilor lui Caragiale); alta e împrăştiată în vreo patru locuri, alergi, în zece minute de pauză, de la o clădire la cealaltă, trecând în viteză, odată cu TIR-urile, peste şoseaua naţională şi ajungând, într-un final, cu sudoarea pe frunte şi cu inima în gât, să predai, conform standardelor europene, o materie care intră în mintea elevilor ca un spin în talpă; în pauza următoare, o iei, gâfâind, de la capăt, dar ai un serviciu, chiar aşa, prost plătit şi periculos, dar serviciu, ceea ce presupune că n-ai nici un drept să vorbeşti despre formele fără fond şi despre alte gogoriţe idealist-desuete. Despre şcoala trei se vorbeşte numai în şoaptă, ca să nu se încalce vreun principiu al corectitudinii politice, „la pod” e bine şi frumos, reabilitarea s-a terminat de mult, ca şi la „agricol”, ceea ce mai lipseşte pe acolo e de prea puţină importanţă. Şi mai sunt şcoli: două de cartier şi două din perioada dejistă (mamuţi de beton, dar ce elevi au, ce elevi şi ce rezultate!… Mai că-ţi vine să crezi că n-a murit speranţa, cum ne sugerează, zi de zi, în programele de ştiri cu fărădelegi de prin ţară adunate, cam toate posturile noastre de televiziune).
Ei, dar a mai rămas, dinadins la urmă, şcoala mea. Beneficiază de un proiect european de reabilitare (absolut necesară, reabilitarea, clădirea e veche şi trebuia băgată în seamă). Beneficiază şi de o licitaţie câştigată, normal, de-o firmă locală. Cât a fost vara de lungă, nouă meşteri mari, calfe şi zidari, au creat condiţii optime pentru creşterea bălăriilor în groapa care amintea de fosta fundaţie a sălii de sport. Nouă meşteri mari, calfe şi zidari, au privit în zare, rezemaţi în ce unelte au avut la îndemână, cum îşi cresc puii rândunelele de sub acoperişul corpului de clădire neterminat, cum se scaldă vrăbiile în praful din clase, cum îşi iau ele zborul frumuşel prin golul care închipuia ferestrele. Nouă meşteri mari, calfe şi zidari, cu Manole zece, care nu prea trece – mă rog, nu prea a trecut – pe acolo. El nu, dar vara s-a încăpăţânat să treacă, iar şcoala s-a ambiţionat şi a început şi aşa. Cu toaletele în stare de proiect, ca şi sala de sport, cu clasele finisate de mântuială (lambriurile sunt subţiri ca foiţa de hârtie, intră degetul prin ele fără să depui vreun efort), cu reţeaua de apă şi canalizare funcţională pe hârtie, cu caloriferele rezemate de pereţi, cu pereţii (deja) coşcoviţi. Nu ne-am mai îmbrăcat festiv. La cum arată şcoala, fustele şi tocurile noastre ne-ar fi făcut să arătăm ca eroinele din filmele cu Stan şi Bran. Ar fi trebuit să ne comandăm din timp salopete şi căşti, nu de alta, dar pe coridoare şi în câteva săli încă mai tronează ditamai schelele, fără nimeni lucrând pe ele. Meşterii – o bună parte din ei – sunt angajaţi în altă parte, au început, în bună tradiţie strămoşească, altă zidire întru pomenire, probabil că la fel de frumoasă şi de luminoasă ca a noastră. Şi terminată la Sfântu` Aşteaptă, deşi regulile sunt clare în proiectele cu finanţare europeană: nu termini lucrarea la timp, pierzi banii.
Cum suntem obişnuiţi să dăm vina pe autorităţi pentru orice, gândul nostru răzbunător, înjurăturile şi alte cuvinte duioase s-ar fi îndreptat spre „părinţii” economici, politici şi sociali ai târgului; ei bine, nici măcar satisfacţia aceasta n-am avut-o, să-i vorbim şi noi de una-alta pe primar şi pe cei din Consiliul Municipal: au venit zi de zi să verifice lucrările, s-au umplut de praf şi de nervi ca şi noi, iar cei nouă meşteri mari, calfe şi zidari, cu Manole zece care chiar că-i şi întrece, şi-au văzut de treburile lor, adică au admirat în continuare cum zboară puii de rândunea, cum se scaldă vrăbiile în praful din „şcoala noastră-un şantier” şi cum cresc buruienile acolo unde ar fi trebuit să se ridice, mândră şi la timp, sala de sport. În curând, vor admira cum pleacă berzele şi alte păsări călătoare şi nu va mai fi nimic de făcut.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share