Fărădelegea lui Călin – Principe


Așa am impresia că sunt în alte timpuri….
Netrăite. Nedorite. Când o pădure de mâini ridicate încuviințează așezarea pe tronul privilegiilor, se spune că și al obligațiilor, a unui oarecare, se poate răsufla ușurat că democrația și-a atins dezideratul. Dar în cazul unui singur set de degete ce ia dintr-o mulțime, fie ordonată, un ins și-l suie la cocoțata, mi se induce o părere contrară. Și măcar de-ar trece chestiunea formalizării, pumnu-n masă, ministru-ntâi pus de înscăunatul în jilțul prezidentului, regulile lui, hotărârile lui, legile lui. Într-un fel cam toate-s, parafele-s la el, vrea, o dată, am dat din casă amănuntul (!), te sucește de nu te vezi! O prezidență de ,,bun simț”, de șicană uneori, degeaba, alții-s adevărații votanți ai Al. 1, Art. 85: ,,Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.” Încredere, desemnare…. Atunci la ce bună numirea? Sau desemnarea. Adică de ce tautologie: ,,DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. A numi într-o funcție.”? Disfuncții se găsesc și la alineatul 2: ,,În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, Președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.” Sa vedeți că este simplu. ,,Vacanță a postului”, spre priceperea oricărui cititor, ar fi meritat o altă expresie, iar numeralul impus la final transferat la ,,numește,…, un alt membru al guvernului.” Al. 3, și nu fac uz de intelect profund, depășește cadrele legale stipulate până acum și are în plus o doză de tupeu, dar și imbecilitate greu acceptabile. Mie mi-e nouă chestiunea și-mi amintește de Constituția SUA unde vice-președintele, ales de cele… multe mâini cetățenești poate fi înlocuit de…. Asta se spune, chiar dacă nu direct, de aici extrasul de tembelism, ascunzișul literar: ,,(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.” Clar era ,,Preș… poate deține funcția de șef al guvernului.”, cu aproximare. ,,Golănia” și depășirea normei mi-au fost furnizate de ,,compoziția politică” și imixtiunea în ea. Apolitismul lui nu se mai trece în datele problemei?
Articolele 86 și 87 se puteau cumula, uniunea titulaturilor nu schimba cu nimic cele trecute sub fiecare. Dacă tot poți consulta Guvernul în cazuri ,,… urgente și de importanță deosebită.” (Art. 86), lipirea era firească, participarea la ședințe devenea o necesitate și, conform situației ,,regale”, devenea automat conducătorul discuțiilor pe teme ca ,,politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice…” (Art. 87, Al. 1).
Apoteoza rangului abia de la Art. 88 urmează: ,,Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii.” Nu vă spun decât că domnu-i domn și când doarme. Veți citi pe viitor de ce.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share