Fărădelegea lui Călin – Cârtire de-un sfanț


Bineînțeles. Cine să oprească nevoia de deslușire a ițelor legislative? Premierul, Președintele?
Nici măcar! Vin și pleacă ca artiștii pe scenă, fotbaliștii în deplasare și tractoriștii pe arie. Mi-e limpede că neștiința este un impediment major spre a vă putea deplasa direct în sala de judecată ca să vă luați porția de dreptate intactă, sunt spețe la îndemână, repetitive, și altele rar atacate cu plângeri, mă bazez totuși pe instinctul uman de neocolit în orice abordare, fie ea de o răceală profesională desăvârșită. N-am reușit încă să pun memoriei la index uzata alocuțiune ,,in rem”, m-am ferit să mă plasez inculpat sau învinuitor, consecință a unei educații preventive, dar și a unor mecanisme ce în puține cazuri s-au declanșat instinctiv, aceleași pentru care azi mă fac luntre și punte să înțeleg de ce așa și nu altfel, de ce acest set normativ atât de conformist. Fapta da, incriminabilă, dar fără făptuitor pare o nebunie a hazardului, o distribuție întâmplătoare de mișcări cu urmări nefaste ale nimănui. Cum formulezi explicația crimei?: ,,A fost un cuțit în bucătărie ce s-a deplasat din poziția inițială pe orizontală, apoi i s-a imprimat o traiectorie verticală bruscă de sus în jos, s-a înfipt în abdomen zece centimetri, s-a rotit la 90 de grade, după care a părăsit domeniul de acțiune și prin aruncare involuntară a rămas inert la doi metri plin de sânge.” Întreg ansamblul de direcții imprimate obiectului vătămător, vitezele și forțele, timpul pot explica științific cum s-a petrecut, dar nu dau măsura faptei, a gândului celui ce a putut comite oroarea sau doar vărsa nervii inconștient cu urmări grave, fatale, nu pot creiona decât în parte trăsăturile și caracteristicele duoului agresor-acțiune. Crima fără criminal devine o chestiune de statistică, mediatizată îndelung spre împuținare, mai deloc eradicată, deoarece, contabilizând-o, am constatat o îndesire galopantă.
Identic ca manieră cu precedentul, Art. 71 încearcă din două incompatibilități particulare și una generalizantă să rezolve unicitatea rolului de ales al poporului, cred totuși că insuficiente pentru tertipurile unui vulg supraviețuitor ca nație prin minciună, înșelătorie, lene și lipsă de creativitate: ,,(1) Nimeni nu poate fi, în același timp, deputat și senator; (2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului; (3) Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.” Prin urmare, este aproape imposibil să fii una ori alta. O corecție gramaticală, ,,în același timp” nu necesită încadrarea între virgule și foarte ușor se putea face economie de litere și spații, mai inteligibil ca ,,simultan” nu era cuvânt în limba română. Sau deodată. Pentru Al. 2, deși logica ar impune să fii și ministru, și deputat ori senator pentru o colaborare strânsă legislativă, rămân la părerea că ar trebui încetată demnitatea de parlamentar pe timpul funcției la guvernare, ca oricare alta este la fel de publică.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share