Căruța cu virgule – Needs


Cuvântul, tradus din engleză, înseamnă ,,nevoi”, ,,trebuinţe”. Rasa noastră umană, raţională (sau nu), are nevoi multiple, pe care psihologii şi psihanaliştii le-au grupat într-o ,,piramidă a trebuinţelor”: nevoi fiziologice (să bea, să mănânce, să facă sex-nu dragoste), nevoi sociale (să aibă o casă, o familie, un serviciu, o maşină, mai nou) şi în vârful acesteia se află nevoile spirituale (cunoaşterea de sine, armonia universală, etc).
În existenţa noastră efemeră, conştienţi sau nu, aspiraţiile noastre nu se ridică mai sus de cele două nivele de bază ale acestei piramide, limitându-ne doar la acestea pentru că sunt cel mai uşor de atins şi cu efecte imediate în plan material, palpabile. Pe când ajungerea la nivelul superior necesită eforturi îndelungate, fără o finalitate materială, ce contează doar în plan pur personal deşi se spune că odată ajuns aici, omul se poate considera cu adevărat împlinit pe pământ… Vorbe, vorbe ! Adică de ce să fiu eu împlinit? Doar aşa să mă aflu în treabă şi să nu pot să mă laud cu asta? Ce, filozofia asta îmi ţine de foame? Îmi achită transcedentalu’ întreţinerea, apa, gazu’, curentu’ sau ratele la bancă? Ce rost au toate astea, dacă nu pot ,,să mă dau şmecher” cu ele? Şi Kantu’ ăla sau Heidegheru’… sau cum l-o chema, sunt degeaba dacă n-au ,,n-şpe căluţi” cu care să agăţ fetiţele pe centru! Alo, băiatu’! Deşteptarea, vere! Deci io cunosc unii mai şmecheri ca ăia de zici tu! De Merţanu’, Ferrariu’, Porşu’ ai auzit? Îi ştii? Că nici io n-am auzit de ăia ai tăi! P-ăştia ai mei îi ştie toată lumea că-i vede pe stradă, da p-ăia ai tăi cine-i ştie? D-ăştia de-alde tine? Micuţi d-ăştia ? Deci! Băi nea’…filozofu’! Matale crezi că mai pune cineva botu’ la vrăjelile astea de doi lei? Nene, ştii care-i filozofia în zilele astea ? Ha?…Deci îţi spun io bă, fraiere! Banu’, bă! Banu’! Dacă ai ,,cashu”, eşti deştept! Dacă ai banu’ eşti frumos, ai putere, eşti băgat în seamă! Banu’ n-are miros aşa că nu contează cum îl faci şi de unde iese. Banu’ poate să fie şi negru da’ dacă-l speli bine se face ,,alb imaculat”. Banu’ deschide uşi, cumpără şi varză şi castraveţi şi oameni şi suflete şi conştiinţe şi onoare şi titluri de-a valma şi orice vrei! Banu’ e ca apa! Când curge, totu’ înfloreşte, e raiul pe pământ:ai o căruţă de preteni (cică pă viaţă) toate femeile trag la tine că cică te iubeşte, ai o grămadă de ,,combinaţii”..ce mai !… viaţă, frate! Da când seacă ,,sursa” e jale! Eşti nimeni! Deci, da! Şi-atunci cine ar vrea să aibă vreodată de-a face cu un ,,nimeni”? Deci ai ghicit ! Nimeni! Deci, dacă mă gândesc mai bine, la piramida aia sau ce zici că este…. după mine, mai tre’ să pui ceva. Deci la bază sau la vârf, unde vrea fizicu’ tău. Deci pune banu’, frate! Că de la ban pleacă şi tot la ban ajung toate! Deci ia fii antenă, că-ţi explică băiatu’ cum stă treaba! Deci, dacă ai banu’, ai ce mânca, ai ce bea, ai ce….. vrei tu! E aşa? Deci, e! Dup-aia, dacă ai toate astea, ai şi casă şi maşină, femei şi nu-ţi mai tre’ serviciu, bă! Să munceşti ca bou’ pe banu statului ca tine, bă! Că banu’ statului e ca să-l primeşti ,,free”, nu să-l munceşti! Că noi, băieţii dăştepţi nu muncim la stat da’ dacă statu’ ne dă, doar n-om fi fraieri să nu luăm! A? Ce zici ? E aşa? Deci, da! Deci e! Aşa, şi stai să-ţi mai zic! Şi dacă am toate astea, frate, ce-mi mai trebe’ ăla… zi, mă!… cum îi zice?… şpriţu’?… nu, că ăla e bun!… Spiritu’…. aşa, ăla de zici tu! La ce-mi trebe’? Zici tu că viaţa e mai mult decât banii? Bă, mă laşi ? N-ai înţeles nimic, vere! Ia uite, bă, cu cine-mi pierd io vremea! Ţine minte, fraiere, de la mine! Banu’ e viaţă şi viaţa e banu’! Aşa ceva se învaţă la şcoala vieţii, bă! Văd că matale degeaba ai atâtea şcoli, că tot n-ai învăţat nimic! Auzi, şcoli!… Hă, hă, hă ! Ia zi, ce faci cu şcoalele alea care zici că le ai? Faci vreo combinaţie, ceva, să iasă caşcavalu’ gros? Deci nu?! Ia zi, ce parale ai după urma la şcoalele alea ale tale?… Deci cât?!… Hai, bă, nu mă face să râd că-mi intră ghipsu-n gură! Băăă! Io banu’ ăsta îl fac într-un minut şi fără să mă dau jos din pat! Păi dacă vrea muşchiu’ meu important, pot să fac câte şcoli vreau într-un an! Dau banu’ şi-ţi aduc câte diplome vrei tu! Cum? Deci aşa, bine ! Ai banu’, treci anu’!… Ha, ha! Te-am spart la faza asta! Am făcut şi poezii! Vezi că pot să fiu şi poet când am banu’ pă mine? Fericire? Dragoste? Iubire? Deci da, am şi d-alea! În fiecare zi cu altă femeie! Ia zi, nu te-nteresează o partidă de dragoste, de iubire… alea-alea? Am o fetiţă… phiii! Beton armat! Te vindecă de toate filozofiile alea că are o singură trebuinţă de-aia, ştii tu! Sau nu ştii? Ce zici, deci te bagi la combinaţie? Te face fericit, să mor io ! Dreptate, justiţie? Deci n-am nevoie, mi le fac singur! Cumpăr un judecător şi-un avocat, să mă scoată din… rahat! Ha, ha, ha! Te-am spart cu poezelele-astea, nu? Hai, zi! Deci nu-i aşa că mă pricep? Şi nici măcar nu l-am citit pe Cărtărescu ăla… sau cum îl cheamă p-ăla de-a scris Lucea Faru’! Stai, că sună! Alo! Da, vere! Ia zi! Ce zice fraieru’ ăla, dă banu’? Nu?! Fă-l pe fraier mânca-ţi-aş! Ia-i banu’! Da, da, da! Hai că vin acu’! Deci, da! La baru’ ăla! Hai să trăieşti!
Deci, bre, nea’…filozofu’! Hai că nu pot să mai stau la vrăjeală cu tine! Am o combinaţie şi-mi iese caşu’ gras! Oricum, să ştii că-mi placi! Deci ia d-aici 100 de euroi şi mai du-te pă la şcoală! Da’ la aia a vieţii, bă, că acolo te-nvaţă să te descurci! Ha, ha, ha! Deci pa, bă! Te pupă, tata! Pe portofel!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share