Pe urmele… Facebook-ului – Ventile


Ai dreptate, Răzvan, prea puțini s-au încumetat să răstoarne călimara pe fundul oceanului de hârtie despre lansare…. Gestul invers ar putea deveni reprobabil, prin urmare blamat. Apoi ar pica în blazare, om și numeroasele scrieri despre el, o despuiere până în pânzele pieilor sale, ar reveni în circuitul ocolirilor voite. Așa, lăudat de-o dată, devine interesant, frecventabil.
Am dat uitării periplul meu nocturn printre nălucile învârtoșate, păpușile de porumbi ce-s purtate irațional în fața urechilor căscate, căci geto-goto-traco-pelasgo-slavo-dacii sunt o nație mult prea mare pentru a se putea numi pământeni cu adevărat, și-am devenit râmnicean, cu toate că îndeplinesc misiunea aceasta în fiecare zi, o chestiune greu de dus, nu oricine se poate trezi provincial fără dorința evadării din sine, exacerbării tuturor străduțelor la starea de bulevard, transformării liniștii în zgomot de București și mersului pe umilele noastre trotuare într-o promenadă prin Paris. Te chemi după spațiul de trai uneori pentru un loc în picioare, atins de vraja uitată a întrerupătorului electric, partenerul meu de invizibilitate, o luare aminte a unei perechi de ochelari și-un surâs de dantură fernandeliană, istorii neverosimile, cu transpirație de cămașă verde-ntunecat și bicicletă ronțăind bumbacul aspru de granit….
Înainte fusese curiozitatea, ispititoarea unui ante-,,Viitor petrecut” poematic, o jurată a abstruzului, apoi, când zodiile s-au prins în hora mea, și le-am dansat, găsi-le-ar!, m-am dat de toate malurile de trei, patru ori ca să nu le uit gustul de clisă, mi-am cocoțat colibele în curpen, ospătarea inginerească, aidoma poveștilor din cartea miresmelor de floare, tufele, țigările, fructele rămase rod pentru țărâna porcilor, unchii destinați cadastrelor urbane, școalele megieșe, Elisabetele noastre, Rogozurile. Cât pe ce să fiu păcălit, un fluture de Grădiștea își scuturase acvilele în coconii hispanici pe-un hoț de cal bălțat, cu dor de Maimăduc…. Să fi fost cândva legionar Vintilă H., valea asta l-a scos la judecata semenilor curat ca lacrima pe unde-și dospește izvoarele, copilul a luat-o de basm și s-a-mbăiat până la suflet.
N-am cerut nimic, neașteptând să mi se dea, am îmbrățișat umbra coloanei cu inima la singurul meu Escorial: Râmnicul. După mi-am făcut vânt către soare, cel ce mi-a dat înțelepciunea bărbiei albe, perciunilor gri și coadei negre, devenisem doctor în meșterit fișete și croșetat giumbușlucuri orale, depuse pe piedestalul ploilor acide…. Precipitarea ,,elevilor de serviciu”, aduși din condeiul împărțirii șanurilor cabotine, a zburat peste salciile pavilioanelor ca Taromul peste Tunari: cât să vezi și să ți se înfoaie aruncătura de iris.
Depeșele de recomandare s-au trimis expres și acolo, în pântecul Floricăi, dar pot fi depuse de la orice cutie poștală, implicit de aici, o scurtătură circumvoluțională mă îndeamnă să așez o variantă în tiparul unei cutume, caz psihotic, cum că priceperea noastră s-a înțepenit în pragul unei nașteri comunitare debile: nu există afirmare fără un soi de filaj al curcii bete, buzele dulci ale iubirii doctrinare sunt pecetea unui succes de casă al cărui răsunet se sparge-n țărmurile ocnelor sufletești și aluviunilor Deltei. Mai departe…. Uite că ieșirea din cvadratura punctelor cardinale românești dezbracă ținutele militărești mulate pe credințe în marele nimic, descarcerarea deznodând ligamentul nefiresc între dumnezeii mamei și cei de aiurea, Vintilă Horia trecând în universul paralel al evlaviei propriei simțiri. Nu mai departe de orice buchisitor, puteți acorda șansă unei lecturi….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share