Pe urmele… Facebook-ului – Canta-lup


Bă,-s mare! Dovada unei creșteri bune în regim special propriu se vede și fără lentile.
Normal, dar cine-i?, s-ar fi cuvenit un covor roșu din vorbe de primeală, iar mai apoi bădia cu frunte de păpădie să fie suflat în eterul Ziarului de Rîmnic cu vânt din pupa. Viorel, a cărui descriptibilitate și încriptare se-ncărnează pe strunele și portativele unui al doilea debut, vine cu promisiunea serioasă (!) a pamfletelor în dodii, dezmințind știrea conform căreia humorul ar fi doar măseaua stricată a gurii răzeșului ștefanian. A împlinit astfel o făcătură dumnezeiască publicată testamentar, cum că oamenii, literele și sunetele sunt chitite a sta laolaltă, profețindu-se pe sine pentru întâlnirea din ziua minților de copil: Do-Dan și Man-ciulea-Dan. Două urechi strămoșești ațintite asupra unui moment epocal: 01.06.2017. Concluziile matematice le puteți trage școlărește.
Râmnicenește discutând, oamenii se adună greu, dar și când ițesc balcoanele de pe dig permanenturi și baticuri, aparate auditive și șase zeci de ani, ehei-uri de vremuri când ochii beliți făceau cu ochiul dopului de plastic în seminția florii de soare și trubadurii se lipeau de trompa elefantului. Acesta este efectul berzelor ce-și făceau cuib în țuțurugul macaralelor din Piața Halelor, ecoul anilor când ne crescuse mustață în cheia corzii la și mi-ul ne dădea ghiers cu miere și usturoi. Probabil că în clisa gârlii ne-au rămas picioarele și genunchii de broască orăcăitoare, altfel nu mi s-ar fi spovedit Cristi Bratulea în zorii prânzului că s-ar mărturisi și alții la o pizza și o halbă de bere în buza digului sub patrafirul muzicii imperfecte. De aceea hoardele tătare ale neliniștilor și blândele invidiei n-o să ne calce pragurile, leaturile noastre, înțărcate cu cravate de pionier, au bonomia folclorului floral, germinează amicițiile pentru ziua de mâine.
Cazurile Dodan, Manciulea, Călin se pot aborda avocățește din banca apărării, pledăm pentru cultura prieteniei bine închegate la fel cum o întreagă generație afiliată cursului sărat stă să coacă porumbii viitoarei recolte. Și tot semănăm vise. Și ne asemănăm. De-am fi mostre unicat, însă se mai trag și alții de brânețe cu legile fizice ale lui om, cu psihanaliza vieții de-o șchioapă și penuria de îngeri în memeacă. Pe planeta asta, Râmnic, gravităm în voie, cu emoție, deoarece orice călcare de scenă ne face să roșim copilărește, cu drag – certitudinea pasiunii noastre e un basm cu feți-frumoși, cu speranța că titlul de cetățean nu ne-a fost retras din inimile voastre.
Este vremea Căruței cu virgule!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share