Fărădelegea lui Călin – Se pare că ,,nebunii” au…


Trageți! Mă găsesc vinovat. În necunoștința cauzei pot fi depus la dispoziția plutonului de constituție.
Și de-aș fi știut, același set de argumente mi-ar fi fost la îndemână pentru a contra un amic, pornit pe drept împotriva lipsei de dinamică statală. El avea dreptate. Însă și eu. El în privința inculcării, grevării de sarcini în slujba ultimului pion al societății, eu referitor la o stare de fapt: fără bani, orice inițiativă este sortită inacțiunii. În articolele precedente mă văitasem de amestecul de termeni ce definesc statutul beneficiarului acestei charte, folosirea alternativă după plac, dar și inadecvat. Art. 47 face demonstrația la Al. 1: ,,Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” Așadar, decidenții, acționarii literei de lege trebuie să folosească toate pârghiile posibile pentru îmbunătățirea fiecărui stadiu industrialo-agricolo-comercialo…, depășirea și îmbogățirea mijloacelor prin care o materie primă este introdusă într-un proces de prelucrare și trece prin toate etapele până la consumator. Jos pălăria pentru amic. Același gest îl poate face și el. Eu întreb: cum? Capitalismul, în afara sferei materiale, spune clar: este un concurs al privaților, indivizilor, nu unul al colectivității. De aceea, știind că statul s-a dezis de rolul de concurent, de participant activ la plus valoare, n-ar trebui să se implice într-un joc în care să favorizeze, ci doar să asiste cumințel și să atragă atenția la derapaje. Fiindcă dezvoltare economică înseamnă previziune, și nu spun că nu există la nivel de țară asemenea planuri, dar ar trebui numai sub formă de schiță și nu imixtiune directă, de educare în sensul lui ,,mai mult și mai bine”, înseamnă plan de cercetare, de probare a tehnologiilor, de aplicare în practică, de adaptare la nevoile curente, la viziunile globale, de comercializare cu succes în condiții de concurență…. Latitudini doar ale jucătorilor de piață, nu ale arbitrului. În acest Al. 1 sunt și răspunsurile la neajunsurile și necazurile cetățenilor, drepturi de netăgăduit ale oricui. Sărac, falimentar… poate cere în baza acestei protecții sociale ajutorul din partea organelor abilitate. Dar, cetățeanul poate invoca un trai decent, condiții nespecificate aici, ele se ascund prin diverse regulamente care se tot schimbă din zi în zi prin birourile asistenței sociale (cum că să n-ai telefon, pământ, casă, mașină…, cazuri în care vorbim despre subzistență), deci și un dumicat pe masă în fiecare zi, dar nu poate fi imperativ pentru tot ce i se dă la Al. 2: ,,Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de somaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.” Șomajul (lipsă în Art. 41), concediul de maternitate, pensia, asigurarea socială publică sunt apanajul salariatului, nu se pot corela direct cu statutul de cetățean, era prin urmare necesară condiționalizarea, relația de cauzalitate marcată strict.
Mult dezbătuta problematică a componenței cuplului marital este falsă. Cu oarecare ambiguitate în debut, revine și pune lucrurile în ordine de la jumătate până la finalul Al. 1 al Art. 48: ,,Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” Dacă asupra ,,soți”-lor cineva poate pune egal cu parteneri de același fel, când vine vorba de ,,părinți” se face lumină: pe cale naturală, cea invocată indirect, procrearea are loc între eve și adami. Ce lipsuri are acest articol. În primul rând că nu acoperă, dacă tot s-a pornit să enumere cauze și efecte, decât o părticică infimă și nu cea mai importantă. Iar subiectul aceasta transformă oarecum o chestiune opțională în una obligatorie la Al. 2: ,,Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.” Văd aici o discriminare de natură religioasă, o condiționare inutilă, face să pară mai legal contractul de la casa de căsătorii, iar cel în fața preotului un act adițional. Ceea ce este aberant.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share