Fărădelegea lui Călin – Corala a treia


Porția de constituție rămâne un dumicat îngurgitabil și fără sfruntarea de-a-i căuta rețeta printre ingrediente.
Dau de gândit interpelările prietenilor, mai ales cele descurajante, în sensul așezării cetățeanului de rând între gloatele neînțelegătoare, nu mie, nu-mi rănesc cumva ego-ul, ci produc această senzație de nedreptate a privilegiului termenului juridic și manierei inabordabile, codată. Judecarea democrației după conceptul ,,au doar unii voie”’ este păguboasă, la fel și încadrarea după cuvintele devenite ideologii conducătoare, știe toată lumea, informată sau ignorantă, ce trebuie să însemne națiunea, statul și acele particule ce le fac posibile: oamenii. Fiecare după minte, indivizii, aici dezumanizez nițel termenul anterior, tocmai pentru că îmi dau seama că sunt diferențe, cred așa cum le dictează rațiunea, puțină, dar mai ales multă, greșind deseori neașteptat fără nicio scuză cu urmări dezastruoase. De aceea unul în plus, scuzabil pentru neștiință, poate călca strâmb: doar cine nu cunoaște merge înainte fără nicio grijă. Dezavuez, deci, minimizarea puterii de pricepere, dar….
Pășim astăzi în zona ce ocupă două treimi dintre principiile de bază, diriguitoare, cadrul stabil miilor de puneri în ordine ale comportamentelor civice, unde puteți introduce toate variantele posibile (înlocuind în frază expresiile cu acelea ce țin strict de lege, veți obține o versiune constituțională). Dragi cetățeni, prezentăm scheletul celui mai de folos vouă aparat statal: Parlamentul. Art. 61 dezvăluie public acest atribut: ,,(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.” Cineva trebuia să se ocupe cu fabricarea normelor de conduită, să spună da, să se împotrivească sau pe o margine de scaun să facă pe nisnaiul, părelnic îndoit. Unii dintre cei ajunși în forul tutelar al democrației chiar știu cum se prepară o suită licită în tonalități și nuanțe clasice, iar bagatela indusă superficial de-un popor de chibiți și tocata pastorală în cromatisme pe voci multiple nu merită să facă obiectul vizării directe, alții însă merită pe deplin numeroasele folclorisme. Cu toate că nici lor, afoni în materie juridică, nu li se pot cânta serenade de la balcon ori altă lojă civilă, corpul ,,subțire”, de spectacol al ansamblului parlamentar este o solistă cu plămânii umflați la maxim și un mijloc strâns în corset pentru estetica ochiului public. ,,Grăsimile” depuse în regulamente interioare conțin fel de fel de specialiști spre a duce la împlinire mandatele deputățești și senatoriale cu succes. Cu acestea am spus ceea ce Al. 2 stipulează în opt cuvinte,
Cine dorește să mă contrazică să poftească. Eu tot mai cred că întâi propui obiectul, după aceea îl definești în linii mari, apoi poți înșira ce te taie capul. Art. 62 face parte din ,,marele plan” al meu de a ,,stabiliza” literar și logic Constituția, sare direct la ,,Alegerea Camerelor”. Nici până azi nu știu, așa, fără consultări de dicționar, ce sunt unii și ce fac ceilalți, atâtea informații despre cel mai titrat și frecventat subiect massmedia nu cântă niciodată școlărește, ,,Podul de piatră” parlamentar lipsește din repertoriul civic. Și nu pentru mine este o problemă, ci pentru generațiile încolonate la coada de bilete a maturității ce intră la urne cu o îndatorire și ies cu o dezamăgire dezarmantă. Păi cum să nu scrii dintru început cine-i deputatul și senatorul și formațiile sub care se reunesc și repetă de zor partiturile simfonice legale? Nimic de comentat, sau prea puțin, în privința conținutului, sunt pertinente afirmațiile, precum cele din Al. 1: ,,Camera Deputaților și Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit legii electorale.” Vin cu un gând năstrușnic și cu un tip de logică ce ar trebui adoptat înainte ca neștiința generalizată, cu toată gargara politică înnăscută în fiecare român, să dea pe dinafară: nu uitați că dumneavoastră nu alegeți un om răspunzător pentru faptele lui, și oratoria se numără printre ele, ci, mărturia este în fraza anterioară, un grup căruia, vi s-a făcut în nenumărate rânduri dovada, nu i se poate imputa nimic. Urmează negru-pe alb să primiți materia de studiu. Finalul Art. 62, Al. 3, ,,Numărul deputaților și al senatorilor se stabilește prin legea electorală, în raport cu populația țării.”, dă posibilitatea unor învârteli și suceli populare specific autohtone, fără un procent exact; aici este de luat exemplul Constituției SUA unde scrie clar, până la alte legi, – unul la cel mult 33000 de locuitori. Că o fi în îndrumarul electiv o cifră este cu totul și cu totul altceva, cetățeanul pune mâna întâi pe constituție. Privind retrospectiv, era lesne de înțeles că referendumul cu 300 de deputați a fost și nu a fost corect și pertinent, Al. 2 putea adăuga încă zece, douăzeci de aleși, cu exodurile de populații actuale…: ,,Organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condițiile legii electorale. Cetățenii unei minorități naționale pot fi reprezentați numai de o singură organizație.”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share