Pe urmele… Facebook-ului – Fiziologii sociale


Mă furase somnul. Ploile astea de Mai mă obosesc până la amorțirea din care să zici că trezirea devine imposibilă, asta face din mine un meteo sensibil incurabil, un adjuvant la nopțile cărora cu greu le rezist, au un magnetism… de mă țin cu ochii cât cadranul lunar.
Prieteni. Nu spusesem că dezbaterea aceasta este apanajul nu unui afront, ci unei mâini întinse? Un salut din când în când. Vorbim de cele bune pentru început. Amintisem în câteva rânduri despre mișcareaderezistență.ro, loc unde Marius Tucă și seria de colaboratori de la Jurnalul Național înscriu vești diverse cu privire la ce lor, colectivului redacțional, li se pare demn de remarcat în acest format electronic. Credința că voi găsi un nume cunoscut pe platforma acestora era aruncată undeva în alt deceniu, pierise demult speranța că vreunul dintre-ai mei o să mai pice cu tronc presei. Dar uite, mai vrea providența și cu de-alde noi încă o dată. Despre Dan Manciulea s-a vrut, dar și el a dat o mână de ajutor, fiindcă fără să fii acționar la calendarul cotidian, România nu-și va deversa recunoștința asupra-ți niciodată. Lenevește ca mine și-ai să vezi ce premiu o să ți se ofere. Hotărât să răstoarne prejudecățile, cele ce într-o convorbire privată, cu altcineva, de astăzi mizau pe București ca singură șansă pentru menestreli, categoria A+, Dan s-a dezbărat de complexul ce i-a dat mereu fiori, al onemanshow-ului și cu un curaj nebun, dar specific, încearcă să facă o demonstrație, îndelung tatonată și experimentată, de putință prin forțe proprii (distincte de cele muncitorești). Prieten declarat, Alex Revenco semnează cu plăcere provocarea propusă, o imperfecțiune aproape de cele omenești, dincolo de nebuna democrație peste care ne-am revărsat acum ceva ore în urmă bruma noastră de știință și credulitate, una muzicală pe tărâmurile încă nedefinite ale folk-ului, copil rebel de suflet rătăcit în codrul iubirii eterne.
Toată discuția noastră m-a trimis cu 27 de ani în urmă. S-ar putea să știți povestea, a fost expusă prin 2013. De gară sigur vă amintiți, Râmnicul încă are una. Peronul liniei doi avea să marcheze decizional două drumuri, al meu și al lui Dan. Conștient, amândoi, hotărâsem ce dorim de la viață, el – rigoare, predictibilitate, eu – libertate, loc să evadez în sine oricând poftesc. De necondamnat niciunul și nici părerile noastre pe undeva contrare acum despre democrație și regulile ei, despre Constituție și intangibilitatea momentană, despre merit și așteptările indivizilor, despre nevoile lor și ceea ce le oferă statul și conjuncturile…. Dacă le oferă. Dacă cetățeanul le mai primește după un lung șir de încercări spre recunoaștere. Libertate, un complex de situațiii nu ușor de dus, de care am încercat ulterior despărțirii de la tren să scap fără să fi reușit, sămânța aceea de curaj amestecat cu fiori de necunoscut cam pierise și-mi dădea de furcă la fiecare pas, totul se transformase într-o nereușită, ușile din dos, singurele disponibile, pe unde voisem a mă strecura, se închideau pe rând, nu-urile deveniseră cuvânt de ordine, civilizația în reformare avea deja victime programate, unul din extra sfera ei de lucru nu putea emite nicio pretenție de a i se numără măcar printre eșecuri. Comparabil cu un paria, dar supraviețuitor. Anevoia-mi din acești ani n-are nevoie de istorisire, râd cu poftă de inepțiile vremurilor traversate, de sutele de recalibrări după vrerea unuia și altuia, un spectacol grotesc de-a dreptul, unul privit fără putința unor recomandări regizorale. Moare actorul, îl lași acolo unde leșul s-a chircit de neființă, se îmbogățește o figură cunoscută, ești printre singurii ce nu-l blamează, invidiază…, se închid fabrici, se schimbă guverne, se pleacă în lumea largă pe capete, se vând copii, se face pușcărie, vine Nato, criza bate la ușă, semenii tăi ,,precontează” pe una, estetica frumosului, moda, se cumpără mașini, ambarcațiuni, elicoptere și avioane, se locuiește în case de mii de euro, se plimbă, spun ei ca tot românul, oriunde a-nțărcat mutu iapa, se însoară cu x din y țară, se numesc la naștere Izabele, Semafoare…. Tot ce se poate închipui.
Până mai ieri auzisem de Constituția României din vorbele și interpretările celor ce o purtau pe la televizor, n-avusesem nicio tangență cu stipulările ei, știam însă din trecut, când mă ciocnisem fără vrere de anvergura legală a părților unde tot face trimitere, că te poți salva uzând rațional și corect legile. Acesta este și înțelesul preumblării mele, beneficiul omului de rând când nu mai găsește nicio cale de ieșire.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share