Pe urmele… Facebook-ului – Curbe euclidiene

Tineri absolventi consulta listele cu posturi disponibile, inainte de a intra la Bursa Locurilor de Munca pentru Absolventi, organizata de Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti (AMOFM), in Bucuresti, vineri, 25 septembrie 2009.


Ba nu ne stă bine deloc! Cine crede că ochelarii, bronzul capilar pe sărite, dar nu pentru mult timp (aici a nu se confunda cu bruneția mea de la mister Soare), trăsăturile la care se adaugă grăsimi și lenevii de piele sunt vreun motiv de frumusețe se culcă pe-un hotar de viață stearpă.
Haideți să nu ne-ascundem după epitete, mă privesc rar în oglindă tocmai fiindcă eu și ea nu ne mai suntem prieteni demult, nici nu ne-am fost apropiați, ura ei pentru chipul și restul de geometrii imperfecte nu mi-au dat nicio speranță de mai… bine. De la regulă, căci una de dimensiuni atomice are guvern în sfârcurile cervicale, nu se exclud matematicienii, mecaniciștii, reparatorii de țeste sparte ale vopselurilor de epocă, scriitorii de anuare pe preșul din tindă, piloții de curse de șoareci, președinții comitetelor de familie, candidații la uși închise, bănuiți, bărbații, ființe naționale fără reflexie de perfecțiune, armăsarii lui Dumnezeu pentru cauza existențială a universului, semenii mei, prieteni de extracție de coastă a șaptea. Nu vă-ndoiți așadar că femeile sunt o reușită biblică, dar cu păcate capitale, cum simt primăverile masculine de Duminică desfid orice invectiv și se-ndrăgostesc pe loc de estetica mustăților de tătic și scaunele teraselor italiene. Trag a papă. Tot dânsele dețin, pe lângă dezlegarea la amin, culcușul fructelor de rod în carnea de sub unghii, economia cupoanelor. Fericite ființe, sorocite să semneze prima și ultima filă a omenirii, cu litere mici, cu identități trecătoare, cu monede de un ban reușind să răstoarne caii troieni.
Aud, după un mileniu de furnici sub limbile de lemn, glasul bancurilor de sângerară odinioară, trezite de corifei ai adaosurilor comerciale, și nu oricând, la doar o trecere de la pământ la lună. Măi, copiilor de zel, unde-mi fuserăți când imperiile se jucau la babaroase pe Calea Victoriei și mesenii nu se mai luau la trântă cu avansul, când se gogea fasolea cu cauciucul pe șușea și sapa se tocea în gură cu ciocanul rămas de la lichidare, când Iliescu îi sufla în ciorbă lui Rațiu și Băsescu ținea de șase în port scuipând pipițe? Lene? Lipsă de dinamică? Măritați-ne voi cu infinitul orar pus de-a-n-picioarelea și miruiți-ne cu ulei de floarea-soarelui, să vedeți ce zmei scot vorbe pe urmă. Sunt în acord global cu bunele maniere șlefuite la pilă, recunosc de la o poștă visătorii la vacanță, însă cine să-i mai trezească la pragmatism lucrativ, dorm din secolul trecut sedați cu promisiuni, cu perforator de ajutor de șomaj, cu ore în folosul familiei, cu declarațiile de avere ale vocabulelor inutil, ineficient, depășit. Cu așa hrană de catafalc ațipești pe veci fumând munci patriotice, cravate de pionier, mari adunări septentrionale, doar, doar s-o răsuci cu obrazul celălalt Ceaușescu spre pușcoace. Și puneți la socoteală că cei aromiți făcură pe dracu-n șapte și din ocară și sudalme, materie de bază pentru cincinale, făptuiră lapte praf de-nțarci orice pui de clasă muncitoare aruncat dincolo de graniță. Afurisite tractoare, dărâmară ele conceptual tocmai suișul biped, descățărarea cozilor de maimuță și-au pus pofta-n cui ultimului etaj managemental, să nu vrea țipenie de împielițat a se mai aciua pe la curțile domești, a se înslujba spășit. Vremuri grele.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share