Pe urmele… Facebook-ului – Copie la…


Cu unele rezerve, vreau să fiu ca tata. Dar cum am prea multe….Tu nu vrei să-i semeni celui căruia îi porți semnele biologice? Evident că da, mi-ai răspunde băiat fiind, cui altul să-i calchiezi trăsăturile și comportamentul, vecinului Costică, vreunui necunoscut? Se mai întâmplă totuși să te compari cu originalul și să nu te recunoști.
Mă trezesc eu că mă confund cu al meu părinte, darămite alții, cred că personajul căruia i-am zărit o imortalizare recentă nu bănuiește câtă dreptate a putut avea cineva din anturajul său cândva în privința-i. De la un singur articol vestimentar? Da, se poate citi și întări părerea despre caracterul unora dintr-o singură privire, când trasezi contururi peste hârtia de indigo îți mai tremură mâna și dai greș, copiuța va să iasă un fals condamnabil.
Problemele identitare nu se rezolvă nicicum prin procesare unu la unu a unui model, chiar dacă nu a descoperit nimeni, deocamdată, altă metodă de-a acumula și forma personalități distincte, numai că unii se încăpățânează să se confunde cu imaginile altora până în punctul de-a produce lehamite, repulsie și indiferență în cele din urmă. ,,Leit ta-su” ar fi scuzabil, ,,Țipă gena-n el!” ar exonera pe oricine de ,,furtul din culpă”, să reiei totuși desuetitudini pentru a-ți adăuga un strop de culoare mi se pare un act de prost gust și lipsă de inspirație. Cereți-mi să aplic aceeași metodă de execuție pentru o parte dintr-o lucrare de tinichigerie ca tata, voi spune nu, nu datorită firii încăpățânate (asta-i tot de la el), ci pentru că mai sunt și alte moduri de a duce lucrurile la același rezultat, bateți-mă, amenințați-mă cu cele mai rele măsuri de pedeapsă, când știu că acțiunile mele duc la un parcurs geamăn cu al altcuiva mă voi comporta în sens contrar. N-am venit pe lume ca să îngroș rândurile plagiatorilor și veleitatilor.
Înfricoșătoare societate de clone. De la pantaloni la încălțăminte, de la bluze la buze, din unghie-n sprânceană și de la suflet spre conștiință numai tipare bune de dat la gunoi. Stridente, nuanțele comportamentale, aduse dinspre relația de succes între mijloace și rezultat, fac dintr-o nație o masă omogenă, plictisitoare de variațiuni pe aceeași temă. Mi-e mie oarecum obrazului să atac din nou un vocabular format din trei cuvinte, bani, casă, mașină sau carieră, succes, vedetism, fiindcă toate suferă de același grad de comparație cu o realitate de tip virtual, creată pe un precedent periculos: om-robot. Imitațiile tind să ducă la pieire nervul chițibușelii, superficiala cale de la punct ochit la punct lovit o să ne găsească, mâine, poimâine, în situația de a ne arătăm pe stradă cu degetul, mirați de oglindirea perfectă, iar în mijlocul acestei uniformități să ne trezim, din atâta confundare și confuzie, în casa altuia, în patul altuia, pe un alt nume strigați. Câtuși de puțin nu mă deranjează o alură, o îndârjire ,,dacică”, rebelă, naturalistă ca ale aici de față prietenului Apostu, prefer ieșirile acestea din matcă, cumva excentrice, dar să fiți încredințați că nu este niciun exces în adoptarea posturii ,,afară din lume” și nu voi suferi nicicând serialismul împrumutat după cum dictează oricare dintre cei ce cred că omenirea este doar un prilej de mercantilism, o adunătură de inși ce trebuie înțoliți, hrăniți, spălați, învățați, diriguiți după aceeași partitură.
O să am o bătrânețe plină de afurisenii. O să sudui și-o să… fiecare oiță Dolly a domnului….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share