Pe urmele… Facebook-ului – Biliar(d)e

Regele zilelor acestea a fost Selby, împărat la masa verde a televizoarelor râmnicene. Rece, rareori mestecând vorbe cu sine….
Le plimbă în cavitățile bucale oricine, afurisenii pentru regrete socialiste sau liberalism…. Azi compilez cel puțin trei știri, vinovate a mă stârni la chestionări, mai curând bombăneli, deoarece atâta putință și înțelegere au mai rămas în sacul priceperilor mele în raport de timpuri și spațiu. Nu știu ce prieteni aveți voi, dar ai mei îmi tot strecoară pe sub priviri de o vreme un utilizator: Radio Zidul. Emisie în eter nu pare a fi, nebunia fetelor dotate fizic, năstrușnicii de prin lumea toată, câte un erotism de poveste scrisă și o infiltrare în lumea…. Bogaților fără să fi ridicat un pai și neferi….. Un amestec debutat ca fiecare articol ce pune antitetic azi-ul cu ieri-urile revoltate cândva, îmbuibate înainte cu egalitarism, continuat hodoronc-tronc cu apostolia lui Ioan, dracii lui Dostoievski, dus la liman cu olul lui Mohamed, unde, firește, locvacitatea nu dă de ițele încurcate ale ,,triștilor” făuritori de bani, parveniții unui sistem moldovenesc neaoș, cum că lenea a ajuns domn pe vecie spre ciuda tuturor bolnavilor de muncă, probabil motivat, fiindcă un autor se află la început, Georgiana Raicu și altul la final, Gheorghe Duduială. Un cuplu obscur nereușit.
O dată vede muierea de pană reportajul, dar cu un scop, cifra 27, pilon cotidian în creștere anuală, s-a pliat peste vârsta unei cântătoare la cuci arși de soare. Denisei, ,,fenomenul” orientalo-manelistic autohton, i-a venit sorocul. Nu de măritiș, nici de vreo imixtiune financiară de stat, ci, declară unii speriați și neputincioși, dar nu vă garantez adevărul, că dumnezeii toți, poate și-un Allah, lui îi plac glasurile meandrate excesiv, adus de anteriorii în nespunerea lor, au chemat-o la bilanț mai devreme. Ferească sfinții, dar înavuțirea are păcatele ei, tribut plătit de fiecare în fel și chip, aici, presupun, se încumetă în intenție cei doi G., la regretele cele din urmă. În rest, știți, chef și benchetuială, gălăgie și opulență, sfidare și golănie de cea mai înaltă clasă (!), fericirea pușlamalelor este evidentă, lacrimi numai de ochii avizi și ei de o atare situație privilegiată. C-o muri ori nu Denisa de vreo bilă coaptă în nopțile cu ștaif vom auzi.
Până atunci, iată, unul, important pentru ce a fost Holograf după războaiele române, pierdute toate, cu propria identitate, Mihai, copil de suflet al clapelor, chitărilor, vocilor demne de-un panteon local, dat lipsă la apelul muzical pe veci, topit în spuma cântecelelor pentru gloria și foamea zilelor toate, la ceasuri mereu nepotrivite, încrustate în poezie vrăjitoarei nebune, Luna, care dăruiește nu numai iubire, ci și epitaful crucilor din lemn de pădure tăiată de la rădăcină. Precum turbinca năstrușnică, posesoarea ei de drept își strică lucrarea stomatologică în carne dulce, a lui Mihai era coaptă în suc propriu melancolic, și mai puțin în cea piperată, îmboiată până să te facă a țopăi cu foc și să-ți blestemi toți dușmanii (ăi cu j), da’ cu Denisa n-am eu nimic, amintindu-mi, în poziția omului cu gând de toaletă, că gestul de-a împărți ziua cu muzele și serile cu feții de pernă rămâne înțelepciunea cea de pe urmă, mai ales de când preferatul de banc al festinului de rechin este ficatul de muzicant.
Ferocelui prădător i-aș recomanda o extensie de meniu, zona ar fi convenabilă, că tot dă ocol coastelor americane și n-ar mai face naveta până la Marea Neagră, să se-nfrupte și din jurnaliste platinate, cercelate, inelate, brățări-late, maiou-ate, rujate, buite, rimelate, narcisiste, fiindcă nicio urmă de sfială n-a arătat Alexis Bloomer, cedată nouă de dcnews.ro ca descendentă din Martin King Luther, spița albă, în fața ecranului-monitor al repertofonului ei video. Facerea verbală a Alexisei, dovadă sfidătoare a danturii albite la o vârsta prea fragedă, este tot atât de goală ca a prospecțiilor Denisei în văzul și nesimțul unei generații prea perfecte la vedere și precare la înțelegere. Bătrâni lăsați să-și consume virtuțile uitate în plata domnului, tineri cu osteneli de praf de curăță, nu știu ce treabă a avut Kim Cardasian în enunț, scuze, lamentări fără trăirea specifică…, o serie de cuvinte improprii, rostite ca pe apă, închise cu vârful unei unghii lungite ce nu ajută societatea cu nimic. Ea, unghia, prințesa leneșă întinsă pe canapea….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share