Fărădelegea lui Călin – Public… spectator


Pentru toată suflarea, pentru nația toată. Același sens, aceeași percepție. Rămăsese o problematică nerezolvată, aceea unde lucruri asemenea au abordări diferite. Dacă despre drepturi se vorbește, drepturi să fie, fără inechitatea ce spune ,,accesul la cultură” și nu ,,dreptul la cultură”, în ideea că având unul o ai și pe cealaltă, așa cum suratele și frații, informația, învățământul, sănătatea și mediul sănătos se fălesc a le deține.
Art. 31, unul dintre punctele forte ale ,,best ever”-ului sugerat…, nu fixează limitele ,,interesului public”, sfera în care poporanii au de cules vorbele ce-au să le pună în traistă avantaje sau nu, să-i avertizeze, să… orice. Asta ar fi hiba, să se înțeleagă amestecul meu doar ca variantă neimperativă, la Al. 1, unde ,,Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.” și totuși, are parte de împotriviri, sistemul uită de multe ori să dezvăluie părți importante din felurite legi, norme…, astfel încât cunoașterea rămâne văduvită. De unde ipoteza? O știe prea bine fiecare ajuns în fața unui ghișeu, cerând o lămurire, expediat în cele din urmă de așa zisa neștiință, plictiseală și superioritate a funcționarului, om și el, dar instrumentul statului. El se numără între ,,(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.” N-o să ceri la spital ce este al poliției, să afli la tribunal ceea ce ține de primărie, de aceea stau în cumpănă dacă precizarea despre atribuții trebuia introdusă. Al. 3 ia prin surprindere, așează inși și abstractizări într-un loc, eclectic, o mașinațiune inexplicabilă, eliminând de la măsurătoare restul, în loc de o generalitate am căpătat o particularizare: ,,Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.” Poate al tinerilor protejați, nu modului de protejare, se pune problema la modul în care ,,dai în ăla micu’, dai în țară.” Nu și în cel matur? Separație pe criterii de vârstă, interzisă de Constituție. ??? Adunate la un loc, în loc de patru fraze puteam avea doar două. Al. 1 și 3 m-au determinat la afirmație, dar și 2 și următorul, numărul 4: ,,Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.” Alipiți-le și veți reduce considerabil cartea de conduită a națiunii. Art. 31 deține încă un ultim aliniat: ,,(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.” Firesc, reguli pentru funcționare, normal accesul…. Să ne oprim. Grupuri sociale și politice? Indivizi separați nu? ,,autonome” și ,,controlul parlamentar”? Până și dex-ul este ambiguu: ,,AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. Care este liber, care nu depinde de nimeni.” În a doua explicație se spune clar, libertate, în prima despre ,,AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii.”, cu aceeași frustrantă locuțiune verbală, ,,se bucură”. Deci, cum este corect, domnule…? (Și eu mă gândeam, ca și înaintașii mei scriitori, la Pruteanu… Greșit!)

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share