Fărădelegea lui Călin – Deficitar


Fără limba română lucrurile din legislație ar fi putut avea acea valoare lipsită de cusur. O serie de picturi ar fi rezolvat mai degrabă confuziile.
Sunt două cutume, dătătoare de fiori oricărui jurist, doar cu valoare literară, cu rol multiplu de interpretare, iar primul dintre ele, uzat începând cu Art. 17, este o locuțiune verbală. Tradusă cât se poate de clar, nu stau acum să caut definiția, este o expresie din care face parte un verb și înlocuiește un altul. A noastră stă formulată în Constituție astfel: ,,… se bucură…” Dar confuzia s-a dorit, gândiți-vă ce ar fi trebuit să întreprindă statul român în cazul în care aliniatul unic ar fi sunat ,,Cetățenii români beneficiază în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și indeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară.” Îndreptarea mea face dreptate doar pentru prima propoziție, căreia, dacă i se punea punct, ar fi rămas inteligibilă, obligațiile amintite pot fi cel mult îndatoriri, așa cum apar ele de la Art. 54 până la 57, cât privește compatibilitatea cu lipsa din patria maternă…. Care sunt acelea, domnilor? Aceeași ,,bucurie” și în Art. 18, cel despre străinii locuitori pe tărâmul lui Burebista.
Bietul român…. Când credeam că va fi necondiționat pus sub apărarea măcar a legislației, descopăr una caldă și una rece în Art. 19: ,,(1) Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din Romania. (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care Romania este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.” Invocarea unuia îl anihilează pe celălalt, poziționarea în două aliniate diferite anulează efectele, deci inutilitate.
Nu s-ar fi cuvenit, fiindcă tot ne cantonăm de internaționalizare, ca textul Drepturilor Omului să fie preluat cu totul în legislație, și de noi, dar și de restul țărilor pământene, în așa fel încât să nu mai existe vasalități de genul celor din Art. 20? ,,(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Acest din urmă cuvânt, ,,favorabile”, este al doilea termen ce mi-a dat de gândit și face din codul de căpătâi un act labil, părtinitor pentru nevoi nespecificate. Sigur se vor dezvălui și altele, pentru moment mă ,,bucur” pentru ,,favoarea” de a nu-mi îngrădi singurul drept, văd, inalienabil, cel la justiție. Aici echivocul este spulberat de Art. 21: ,,(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate ingrădi exercitarea acestui drept.” Gata să fie perfect, eliminarea a doi de ,,a” ar fi constituit aliniatul 1 favorizat pentru premiul ,,Cel mai bine redactat” . În vederile unui amărât de scriitoraș.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share