Fărădelegea lui Călin – Calmante


Sciziunea între scripte și fapte pune realitatea în dificultate, servește ori de suspendare, ori de amânare, ori nepăsare.
Posibilități sunt cu nemiluita de a nu da greș, așezi țeapăn în pagină toate normele apoi le aplici la sânge, dar cu îngăduință. În totalitate, inclusiv Constituția, te surprind pentru limitele depășite ale realităților, epruva aleasă ca demonstrație poate servi de etichetă inconsecvenței și nearmonizării: cadrele normative nerealiste ale circulației rutiere, construite exclusiv pe abordarea infracțională și nu cea preventivă. Un abuz ce nu educă, ci menține un climat de teamă în ,,speranța” că participantul la trafic nu va ridica glasul pentru fireasca întrebare ,,De ce mă amendați?”
Cu gândul la ce urmează, m-am lăsat în voia ideii că nu tot ce este formulat în Constituție are acel corespondent în detalierea la micron a celor de căpătâi. Luând parte la citirea și memorarea unei părți din Codul Muncii în trecut, Art. 41 și 42 par intangibile, perfecte, în același timp inutile, sunt doar pasaje din cele 99 de pagini, extrem de puține, nu nesemnificative, dar nici cele mai cele. Aș fi optat pentru cumularea acestora, ținând cont de apartenența amândurora la același pachet legislativ, în fapt la încă unul, Drepturile omului. Mi-e totuși imposibil să trec impasibil pe lângă micile nedreptăți. Afirmația din Art. 41, Al. 1 este cât se poate de lipsită de veridicitate: ,,Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.” Și continuarea lui în niciun raport cu conținutul dinainte: ,,Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.” Luați frumușel, vă rog, situația concedierii și spuneți-mi dacă asta nu se cheamă îngrădire, explicați-mi ce înseamnă șomaj. Nu cumva încetarea fără voie a acestui drept? Știu că în relațiile economice munca este un bun al acesteia, iar șomajul ,,legătura de sânge” a ei, în niciun fel specificat aici, dedesubtul intitulării ,,Munca și protecția socială a muncii”. Următoarea dilemă provine din alipirea ,,ocupației” termenilor profesie și meserie, prima poate susține o activitate neplătită, amintiți-vă întrebarea ,,Ocupația mamei?” și răspunsul ,,Casnică”, celelalte sunt practici remunerate. Al. 3, ,,Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.”, are o scăpare, nu discută despre cele 30, 31 de zile ale unei luni și nici de numărul lor într-o săptămână, fiindcă uzând ,,în medie”, unu aritmetic are nevoie de cifra a doua pentru un cuplu gen ,,(a+b)/2=8”. Devine obositoare (Al. 4) ,,La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații” și lipsită de susținere, una este competiția echitabilă dintre un strungar și-o strungăriță, ce pot executa în același timp câte o sută de flanșe și altceva când un ea și un el lăcătuși trebuie să aducă la forma consacrată un ciocan la pilă. Cine ignoră slăbiciunea ,,sexului slab” și exclude coordonata timp de pe axa productivității are o problemă de pricepere. Al. 5 are motive de instabilitate, ,,Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.”, statul român s-a dezis, mai ales în situații de criză, de orice cuvânt dat. Știți.
Art. 42 este simplu de explicitat, dar greu de acceptat din două motive: este rupt din contextul Declarației drepturilor omului trunchiat și încalcă ceea ce se clamează peste tot: libertatea. ,,(1) Munca forțată este interzisă. (2) Nu constituie muncă forțată: a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conștiință; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share